Mii de manifestanţi la Berlin împotriva intrării extremei-drepte în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de persoane au manifestat la Berlin împotriva extremei-drepte Foto: EPA
Mii de persoane au manifestat la Berlin împotriva extremei-drepte Foto: EPA

Mii de manifestanţi au defilat duminică la Berlin pentru a protesta faţă de intrarea în Parlament a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), transmite agenţia Belga, preluată de dhnet.be.

Agitând pancarte cu sloganuri precum „Stop AfD!“ şi „Inima mea bate pentru diversitate“, manifestanţii au defilat cu două zile înainte ca deputaţii AfD să participe la prima şedinţă a Bundestagului, Parlamentul federal format în urma alegerilor legislative din 24 septembrie.

Această mişcare antiislam şi antiimigranţi a obţinut 12,6 % din sufragii la alegerile legislative federale din 24 septembrie, devenind astfel al treilea partid al ţării ca importanţă. Un triumf electoral istoric pentru o astfel de mişcare, care sparge un tabu în ţară, după o campanie în cursul căreia şi-a radicalizat retorica.

Intrarea în Bundestag a deputaţilor AfD, formaţiune care obţinuse în 2013 un scor sub pragul electoral de 5%, reprezintă un punct de cotitură în istoria postbelică a Germaniei.

Alternativa pentru Germania a ştiut să profite de nemulţumirea unei părţi a societăţii germane, generată de primirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, decizie luată de cancelarul Angela Merkel, care a promovat „politica uşilor deschise“ pentru refugiaţi.

„În timp ce AfD va veni în Bundestag pentru prima oară pe data de 24 octombrie, trebuie să se ştie că Parlamentul nostru nu este o scenă pentru rasism, discriminare şi falsificare a istoriei“, a declarat mişcarea Campact, care lansase şi apelul de a manifesta duminică.

„Nu putem face altceva în afară de a manifesta şi a spune că există şi mai mulţi oameni care nu au votat pentru AfD“, a declarat Annette Saidler, o învăţătoare care a participat la demonstraţia de duminică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite