Europa

articolul anterior articolul urmator

Ministerul britanic al Apărării a divulgat din greşeală numele a 250 de interpreţi afgani

5
21 Sep 2021 19:39:42
Autor: News.ro
Ben Wallace FOTO EPA-EFE
Ben Wallace FOTO EPA-EFE

Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a deschis o anchetă şi şi-a cerut scuze după divulgarea, din greşeală, a datelor personale a unor interpreţi afgani care au lucrat pentru forţele britanice şi care vor să se stabilească în Regatul Unit, relatează AFP.

Potrivit BBC, adresele de e-mail ale unui număr de peste 250 de afgani care vor să vină din Afganistan în Regatul Unit au fost copiate din greşeală într-un e-mail al Ministerului Apărării, care le permite tuturor destinatarilor mesajului să le vadă numele, asociate adesea unor fotografii.

”Să spun că acest lucru m-a înfuriat este un eufemism”, a declarat Ben Wallace, care a prezentat scuze, într-o sesiune de interpelări în Camera Comunelor.

Ministrul a precizat că, după această eroare, un al doilea e-mail a fost trimis, prin care destinatarii sunt sfătuiţi să şteargă mesajul precedent şi să-şi schimbe adresele de e-mail.

O anchetă a fost deschisă, iar o persoană a fost suspendată, în aşteptarea rezultatului investigaţiei.

O serie de personalităţi politice au criticat Guvernul după acest incident, subliniind eventualele riscuri la adresa interpreţilor afgani care vor să-şi părăsească ţara după preluarea puterii de către talibani, luna trecută.

”Noi le-am spus acestor interpreţi afgani că le vom asigura securitatea, dar această scurgere de date le-a pus în mod inutil viaţa în pericol”, a deplâns, într-un mesaj postat pe Twiter, John Healey, însăecinat cu probleme de apărare în Partidul Laburist, principala formaţiune din opoziţie.

El pledează ca Guvernul ”să-şi intensifice de urgenţă eforturile în vederea aducerii acestor afgani în deplină securitate în Regatul Unit”.

În tabăra conservatoare a premierului Boris Johnson, deputatul Johnny Mercer a denunţat, pe aceeaşi reţea de socializare, o ”neglijenţă criminală” şi apreciat că aceasta are să-i oblige probabil pe interpreţi ”să-şi schimbe din nou locuinţele” în pripă, pentru a evita represalii.

În urma lansării programului britanic ARAP, în vederea aducerii în regat a personalului local angajat în Afganistan, aproximativ 60.000 de afgani au cerut să intre în acest program.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Stefan din Nord
21.09.2021, 19:52:16

Am impresia ca in ultimii ani britanicii astia s-au tampit de tot . Merg numai din gafe in gafe de acest fel .

-8 (12 voturi)
cypros.
22.09.2021, 01:06:11

sunt o natie de cretini si imbecili Sau tampit de la atata mancare de rahat scumpa si proasta acolo in UK-ul lor .

-9 (11 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
21.09.2021, 19:58:11

Au britanicii ăștia niște Păcălici de te doare mintea.

+12 (12 voturi)
cypros.
22.09.2021, 01:07:32

Corect si unu care apare mai mereu pe forumuri este Cloudvick ,,englezul,, lui peste prejit un spalator de closete si toalete la londra un frustrat sinistru pe dos in Anglia.

-10 (12 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
22.09.2021, 14:43:09

@cypros. Adrian Soare, tu esti, taica?

+10 (10 voturi)
Modifică Setările