Ministrul francez de Externe: „Uniunea Europeană nu este pregătită să integreze Ucraina”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius FOTO Reuters
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius FOTO Reuters

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat pentru postul I-télé, că Uniunea Europeană nu este pregătită să integreze în acest moment Ucraina în blocul comunitar, relatează AFP.

Anunţul şefului diplomaţiei franceze a fost făcut sâmbătă după ce se întorcea de la ceremonia de învestitură a lui Petro Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei.

„Domnul Poroşenko a avut un discurs foarte pro Uniunea Europeană, poate mai mult decât pot accepta unele state europene. Atunci când preşedintele Ucrainei a afirmat că Acordul de Asociere cu UE este primul pas pentru a deveni membru al blocului comunitar, am discutat cu partenerii europeni şi vă pot confirma că nu există o majoritate pentru acest lucru”, a declarat Laurent Fabius, pentru postul I-télé.

Noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, a precizat în cadrul discursului său de învestitură că planul său de unitate a ţării include semnarea într-un timp cât mai scurt a unui acord economic cu Uniunea Europeană, precum şi instituirea unui regim de călătorie fără vize pentru cetăţenii ucraineni.

„Convingera noastră este să declarăm că Ucraina este în Europa, însă trebuie să fim conştienţi că autorităţile de la Kiev trebuie să aibă relaţii bune atât cu Uniunea Europeană, precum şi cu Federaţia Rusă”, a mai spus ministrul francez de Externe, pentru postul I-télé.

Laurent Fabius a mai subliniat de asemenea că evenimentele recente, precum întâlnirile dintre Putin şi Poroşenko, au capacitatea de a detensiona situaţia din estul Ucrainei.

O altă declaraţie a lui Laurent Fabius, făcută în luna mai, în legătură cu situaţia din estul Europei, a fost că o posibilă anexare a Ucrainei de către Federaţia Rusă nu ar trebui să fie tolerată de către comunitatea internaţională, însă chiar şi aşa un razboi cu Moscova ar trebui evitat.

„Nu putem să acceptăm anexarea sau faptul că Ucraina ar putea fi controlată sau invadată de către Rusia. Pe de altă parte, nu trebuie să intrăm într-un război cu Federaţia Rusă”, spunea acum o lună şeful diplomaţiei franceze, pentru „Washington Post”.


Citeşte şi:

Washingtonul se opune posibilei decizii a Parisului de a livra nave militare Rusiei

Secretarul de Stat american, John Kerry, a reîntărit ideea în faţa omologului său francez, Laurent Fabius, că Washingtonul se opune ca Parisul să livreze nave militare Mistral Moscovei, din cauza crizei ucrainene, a anunţat joi diplomaţia americană, potrivit AFP.

Ministrul francez de Externe: „Nu trebuie să intrăm în război cu Rusia”

O posibilă anexare a Ucrainei de către Federaţia Rusă nu va fi acceptată de comunitatea internaţională, însă un război cu Moscova ar trebui evitat, a declarat, duminică, ministrul de Externe al Franţei, Laurent Fabius, potrivit AFP.

Franţa acuză Siria că a continuat utilizarea armelor chimice

Ministrul france de Externe, Laurent Fabius, a acuzat, marţi, în mod public regimul sirian condus de Bashar Al-Assad că a continuat utilizarea armelor chimice în luptele împotriva rebelilor, informează cotidianul „Le Monde”, ediţia electronică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite