Europa

articolul anterior articolul urmator

Ministrul olandez de Externe şi-a dat demisia după acuzaţii privind modul în care au avut loc evacuările din Afganistan

2
17 Sep 2021 13:53:47
Autor: George-Andrei Cristescu
Ministrul olandez de externe Sigrid Kaag şi-a dat demisia din cauza evacuărilor din Afganistan FOTO EPA-EFE
Ministrul olandez de externe Sigrid Kaag şi-a dat demisia din cauza evacuărilor din Afganistan FOTO EPA-EFE

Minstrul de externe olandez Sigrid Kaag şi-a anunţat demisia după ce parlamentarii olandezi au votat în favoarea unei moţiuni de cenzură împotriva ei din cauza modului în care au avut loc evacuările civililor din Afganistan, scrie presa olandeză.

„Parlamentul a apreciat că acest cabinet nu acţionat responsabil.Nu-mi rămâne decât să accept consecinţele. Ministrul trebuie să plece dacă politica sa nu se mai bucură de susţinere”, a comentat Sigrid Kaag care a preluat funcţia de ministru de externe în mai. Anterior, Kaag, preşedinte al partidului liberal-democrat D66, aflat în negocieri privind o nouă coaliţie de guvernare, a fost ministru al comerţului.
 
Premierul olandez Mark Rutte a spus că plecarea lui Sigrid Kaag, o politiciană cunoscută şi  respectată în toată lumea ca fost diplomat, e o mare pierdere pentru Olanda.
 
O moţiune de cenzură a fost aprobată de Parlamentul olandez şi împotriva ministrului apărării 
Ank Bijleveld, membră a partidului creştin-democrat..
 
Joi, partidul minoritar al coaliţiei, ChristenUnie, a anunţat că va susţine moţiunea de cenzură împotriva lui Kaag şi Bijleveld pentru că nu au asigurat evacuarea în siguranţă a personalului şi a personalului local din Afganistan. Deputatul ChristenUnie, Don Ceder, care a făcut publică decizia partidului, a declarat că deputaţii au solicitat acţiuni încă dinainte de vară. „Urgenţa pe care Parlamentul a simţit-o nu a fost simţită de miniştrii responsabili mult prea mult timp”, a spus el. Volkskrant a raportat la începutul acestei săptămâni că ambasada Olandei la Kabul a solicitat acţiuni încă de anul trecut.
    
Miniştrii au declarat la începutul acestei luni că 1.673 de persoane au fost evacuate din Kabul până la 26 august când s-au oprit zborurile, dintre care 708 de cetăţeni olandezi, 371 de interpreţi şi alţii care au lucrat pentru forţele de menţinere a păcii ONU, 211 de lucrători ai ambasadei şi familiile acestora, plus diferiţi lucrători auxiliari şi alţi oficiali. 319 dintre cei evacuaţi au fost extraşi în conformitate cu moţiunea Belhaj, inclusiv bucătari, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului şi agenţi de pază. Moţiunea de la Belhaj este o moţiune parlamentară susţinută de o majoritate de deputaţi, care prevede că toţi cei care au lucrat pentru Olanda ar trebui să fie evacuaţi. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

fact check
17.09.2021, 14:22:28

Catzu Partzu al nostru nici evacuat din Palatul Victoria nu ar demisiona. Bueii... el e suparman!

+12 (12 voturi)
Ionica Porumbel
17.09.2021, 16:33:45

„Moţiunea de la Belhaj este o moţiune parlamentară susţinută de o majoritate de deputaţi, care prevede că toţi cei care au lucrat pentru Olanda ar trebui să fie evacuaţi.” Face-ți pârtie! Vin toți...și bunica, și cățelul, și frații, și nepoții, și mătușile dinspre graniță, și verișorii, și cumnații cu cumnatele, etc. Că-și iau și familia cu ei, nu?!

-1 (1 vot)
Modifică Setările