Ministrul ucrainean de Externe s-a declarat „foarte preocupat” de situaţia din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa, s-a declarat, vineri, în contextul anexării Crimeei de către Rusia, „foarte preocupat” de situaţia din Transnistria, relatează AFP.

„Situaţia din Transnistria constituie o mare preocupare, nu doar pentru Ucraina, nu doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru Europa (…) Rusia poate decide să conecteze Transnistria cu Crimeea şi cu Abhazia, şi să formeze un coridor care ar crea o zonă de destabilizare puternică în Europa”, a declarat Deşciţa, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bruxelles.

Liderul diplomaţiei ucrainene a susţinut că trebuie să fie evitată o asemenea situaţie care ar destabiliza şi mai mult situaţia din partea de est a Europei.

Transnistria, o entitate separatistă pro-rusă de aproximativ 500.000 de locuitori din estul Republicii Moldova, a câştigat, cu sprijinul Rusiei, un scurt război de independenţă după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Însă independenţa sa nu este recunoscută de comunitatea internaţională.

Ministrul a anunţat că ţara sa se va apăra militar în condiţiile care ar avea loc o intervenţie a Rusiei în estul Ucrainei. "Noi vom apăra acest teritoriu, este planul nostru B", a subliniat Deşciţa, precizând că „poporul ucrainean nu poate fi împiedicat să-şi apere patria”.

Liderul diplomaţiei de la Kiev a respins, de asemenea, posibilitatea acceptării alipirii Crimeei la Rusia: „Cred că va dura mai puţin timp pentru a distruge escaladarea şi prezenţa militară în Crimeea”, a adăugat Deşciţa.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a afirmat, anterior, că ţara sa vă răspunde „ferm, inclusiv prin mijloace militare”, la orice tentativă rusă „de anexare” a regiunilor din estul Ucrainei.

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut în urmă cu 11 zile, la Kiev, consultări cu omologul său ucrainean, Andrii Deşciţa. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat detaliat acutizarea recentă a crizei din Ucraina, în mod deosebit situaţia din Crimeea. Ministrul român al afacerilor externe a reiterat ferm condamnarea actului de agresiune împotriva Ucrainei suverane şi independente care periclitează securitatea acestei ţări şi a întregii regiuni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite