Minoră dată dispărută la Marsilia după ce a fost luată de un val împreună cu tatăl şi sora ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty
FOTO Getty

O fată era dată dispărută, iar alta a fost grav rănită, după ce au fost luate de un val, sâmbătă, la Marsilia, împreună cu tatăl lor, care a fost scoşi din apă de un pescar, au anunţat pompierii, relatează AFP.

Faptele au avut loc cu puţin înainte de ora locală 18.00 (19.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă. Tatăl, salvat rapid, şi o fată în vârstă de patru ani, în stop cardio-ventilator, au fost spitalizaţi, a adăugat sursa citată, confirmând o informaţie La Provence.

Căutările continau către ora locală 20.30 (21.30, ora României), în vederea găsirii celei de a doua fete, în vârstă de şapte ani, potrivit pompierilor, care au mobilizat la faţa locului echipe nautice şi terestre, sprijinite de un elicopter.

Faptele s-au petrecut în cartierul Madrague de Montredon.

Unsprezece departamente, inclusiv Bouches-du-Rhône, au fost plasate sâmbătă dimineaţa în alertă cod portocaliu de vânt violent, ridicată în cursul zilei, după îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice.

La începutul lui februarie, un bărbat în vârstă de 33 de ani care pescuia pe coasta Marsiliei a fost luat de un val şi a murit înecat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite