Mireasa ISIS din Germania care a lăsat o fetiţă yazidi să moară de sete a fost condamnată la 10 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jennifer W a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a lăsat o fetiţă înrobită de ISIS să moară de sete FOTO captură
Jennifer W a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a lăsat o fetiţă înrobită de ISIS să moară de sete FOTO captură

O femeie de cetăţenie germană căsătorită cu un luptător ISIS a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare de un tribunal german pentru moartea unei fetiţe yazidi în vârstă de cinci ani. Aceasta a fost acuzată că nu a intervenit pentru a-i salva viaţa după ce soţul său a pedepsit-o, fetiţa murind de sete.

Cuplul a cumpărat-o pe femeie şi pe fetiţă în 2015, la Mosul. Bărbatul a decis să o pedepsească pe fetiţă după ce aceasta s-a îmbolnăvit şi a udat salteaua.

Femeia identificată de avocaţi ca Jennifer W. a fost declarată vinovată de „crime împotriva umanităţii şi tentativă de crime de război” de către un tribunal din Munchen, a relatat Wall Street Journal.

Condamnarea unui adept ISIS pentru crime împotriva comunităţii yazidi este o premieră în lume, a scris CNN.

Mama fetiţei a declarat la proces că Wenisch, 30 de ani şi soţul său Taha al-Jumailly le-a înrobit şi că femeia nu a intervenit când soţul a pedepsit copilul pentru că a udat patul, ţinându-l legat şi să agonizeze pe caniculă până a murit.

Femeia a observat că fetiţa nu era într-o stare bună şi i-a spus soţului ei „că ar trebui să facă ceva, altfel copilul moare.Totuşi nu a făcut nimic pentru a-i salva viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii Superioare Regionale din Munchen, citat de CNN.

Procurorii au pledat pentru închisoare pe viaţă, însă judecătorii au apreciat că Wenisch avea „posibilităţi limitate” să-i ia apărarea fetiţei sau mamei ei, a relatat Washington Post.

„Le sunt recunoscătoare procurorilor germani pentru că deschis acest proces şi sper că vom vedea un efort global concertat pentru a urmări în justiţie faptele ISIS”, a transmis Amal Clooney, unul din avocaţii mamei fetiţei.

Al-Jumailly este judecat separat la un tribunal din Frankfurt.

Wenisch s-a convertit la Islam în 2013, s-a alăturat ISIS în anul următor, iar în 2015 a fost recrutată de aşa-zisa „poliţie a moralităţii” care patrula străzile din Fallujah şi Mosul. Wenisch a fost arestată de serviciile de securitate turce în ianuarie 2016 şi extrădată în Germania

WP relatează că circa 7.000 de fete şi femei yazidi au fost înrobite când ISIS a preluat puterea în nordul Irakului, în 2014.

Yazidi este o minoritate etnică şi religioasă care locuieşte cu precădere în nordul Irakului, sud-estul Turciei şi nordul Siriei fiind vizată de ISIS din cauza credinţei religioase.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite