Mititei sau proteste violente?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţia violentă de ieri la Paris Foto EPA EFE
Manifestaţia violentă de ieri la Paris Foto EPA EFE

Astea două par să fie marile opţiuni puse în faţa clasei muncitoare din Europa. Cu semnificaţii profunde pentru a descifra modul în care societăţile din vestul şi estul continentului nostru se mobilizează în momente de criză.

Foarte interesante şi studiate acum de grupele de sociologi din echipele de estimarea riscurilor sociale, aceste evoluţii au un punct comun de pornire: o neîncredere profundă şi perfect motivată în ceea ce este performanţa de acum a clasei politice şi în capacitatea de guvernare a reprezenanţilor săi. Punctul comun de plecare este acesta, dar el fenomenul capată forme de manifestare extrem de diferite în funcţie de mentalitatea şi nivelul de aşteptări ale populaţiei majoritare într-o ţară sau alta.

La noi, deja de multe decenii, evenimentele sociale de mare importanţă au fost dirijate pentru a deveni serbări câmpeneşti, anulând astfel cu succes dtotate posibilele focare care ar fi avut un  potenţial de transformare în revendicări sociale. Comuniştii aplicaseră aceste procedee în primul rând pentru marile manifestaţii de 1 mai şi 23 august, încheiateîn mod obligatoriu, pe baza de convocator, cu serbări populare în cadru organizat, celebrele petreceri cu mititei, muştar şi bere însoţite neapărat de spectacole cu multă muzică populară şi interpreţi îndrăgiţi. Era un moment extrem de bine regizat, conceput ca o rupere fericită şi realmente memorabilă în cotidinul cenuşiu şi care, astfel, înlocuia total vechi reflexe istorice contestatare, spre exemplu de un 1 Mai al revendicării sindicaliste care să ceară o viaţă mai bună şi condiii de muncă rezonabile.

Din ce în ce mai mult s-a impus reflexul social care transforma şi denatura profund sensul istoric al evenimentului comemorat, transformându-l progresiv şi iremediabil într-o chermeză- detonator al tensiunilor şi grijilor. Sau, cum se repetă acum mecanic, o formă normală de descărcare după perioada restricţii din perioada pandemiei şi, de ce nu, conjurare a demonilor fricii de război. Refugiul acesta înseamnă hiperbolizarea unui vis de popor tradiţional sărac şi cu restricţii la accesul la "bunătăţi": imaginile care se difuzează în buclă sunt cele ale unor ospeţe pară nesfşite, neapărat cu liste uriaşe de feluri de mâncare şi râuri de băuturi diverse.

În acest tip de paradis terestru gastronomic, care ar mai putea fi să rolul unei dezbateri sindicale sau, maid degrbă, despre irelevanţa din ce în ce mai mare la nivel social a mişcării sindicale? Te râde lumea că eşti cam nebun şi n-ai altceva ce face în sfântă zi de 1 mai decât să tulburi digestia concentăţenilor. Şi revendicările? Păi tot degeaba vorbim, aşa că degeaba şi ne pierdem vremea ieşind în stradă, timp în care se răcesc şi mititeii şi se încălzeşte şi berica. Plus că e şi degeaba, că guvernanţii fac tot ce ştiu ei.

Sentimentul acesta de neîncredere în politicieni este, cred eu, profund împărtăşit şi de occidentali. Numai că, istoric, societăţile lor i-au educat să reacţioneze şi, de aici, o cu totul altă poziţie, importanţă şi credibilitate a chemărilor lansate pentru proteste sociale de toate feulurile. Ca şi la noi, sindicatele din spaţiul occidental, au suferit o pierdere a relevanţei sociale tradiţionale ca actori de mare forţă în cadrul dialogului social şi,c a atare, în ultimul deceniu, au trebuit să se reinventeze, fie şi numai pentru a mai putea să ţină pasul cu schimbările de pe pieţele muncii, adaptând cerinţe şi negocieri pentru contractele colective la starea societăţilor industrializate sub presiunea crizelor suprapuse.

S-au adaptat prea lent sau formulele sindicaliste sunt depăşite de vietza cu care evoluează vectorii de risc social? Răspunsul îl vedeţi foarte clar, la ei, odată cu deplasarea progresivă în stradă a mişcărilor de contestare, din nou şi la o scară din ce în ce mai mare. Formulele de protest stradale clasice ale sindicatelor pe care le-am văzut în occident, erau până la urmă demonstraţii cuminţi, chiar dacă masive, încadrate perfect de ceva poliţie dar în prinul rând flancate de cordoanele de oameni de ordine din rândul sindicaliştilor, au început să se transforme în evenimente care deja nu mai pot fi controlate şi care degenerează în mod regulat în confruntări violente cu forţele de ordine. Aţi văzut ce a au însemnat demonsraţiile de 1 mai în câteva dintre cele mai importante capitale europene.

protest 1 mai paris 2022 foto epa efe

Paris, 1 mai 2022 Foto AFP

Întrebarea pentru viitorul imediat este în ce măsură partidele politice vor înerca - şi cu ce succes - să exploateze electoral aceste răbufniri ale nemulţumirii populare.

Nu este un moment ca toate celalelate, căci ni meni nu mai poate miza pe repetarea situaţiilor de pânăa cum, atunci când fiecare mare partid politic tradiţional avea "arondat" un sindicat simpatizant. De data asta, cel puţin în spaţiul occidental, partidele politice tradiţionale îşi pierd masiv din electorat, iar marii câştigători vin din zona extremelor şi a ecologiştilor, fiecare dintre aceştia având zone destul de violente de sprijinitori. Când va urma confruntarea?

Începând cu săptămânile care urmează, cel puţin în Franţa, unde simpatizanţii celor două extreme se vor înfrunta susţinâdu-şi candidaţii în legislative, mişcările de acet gen se vor extinde şi în alte ţări, odată cu apropierea alegerilor. Poate asemenea înfruntări se vor simţi şi în regiunea centrală şi estică a Europei, dar, spre deosebire de temele sociale ale Occidentului, aici cred că motivele primare vor fi altele şi implicând influenţe extrem de diverse.

Oricum va urma cândva şi o zguduire masivă la nivelul sistemelor politice deja îmbătrânite şi defazate, dar momentele de criză sunt deocamdată altele, iar perspectiva sărăciei şi lipsurilor este privită la noi cu resemnare istorică. La ei provoacă revoltă şi naşte întrebări. Şi reacţii de bun simţ politic precum cea a lui Paul Whiteman, secretarul general al sindicatului profesorilor din Marea Britanie care deplângea faptul că etse păcat că membrii Guvernului nu pot fi trimişi înapoi la şcoală pentru a învăţa ceva despre ştiinţa conducerii.

Mulţi dintre lideri ar rtebui trimişi să facă asta, eventual chiar să-şi obţină diplome reale de liceu şi chiar doctorate pe bune. Dacă nu, decontul poate să fie şi acesta violent în momentul în care societatea începe să-şi dorească dreptul de a impune alte legi. Inclusiv cu preţul unor violenţe extreme. Şi să nu credeţi că cineva nu le aşteaptă pentru a se căţăra pe baricadele contestării şi apoi direct în zona privilegiilor puterii.

Mai bine mitetii? De ce nu, dacă se va introduce un proiect de lege în Parlament, fireşte din partea majorităţii unificate, pentru atribuirea cu prilejul fiecărui moment festiv aprobat de sus, per cetăţean,  unui carton cu doi mititei, muştar, o chiflă şi, maximum de ofertă anti-criză, câte o bere originală. Ar fi o soluţie, oricum mai bine decât la francezi şi la alţii de se bat ca chiorii. Poate tocmai fiindcă nu ştiu ce-s aia mititei? Cine să ştie?

Oricum, marile partide în confruntarea politică din Franţa în legislativele din iunie, în afara celui care-l susţine pe Macron, sunt reprezentanţele celor două extreme, la drapta Marine le Pen şi Melenchin în extrema stângă aliată cu verzii. Va fi teribil de interesant.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite