Miza de dincolo de Catalonia a ceea ce se va decide marţi în Catalonia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Prou! Recuperem el seny!“ (Destul! Să recuperăm raţiunea!) - s-a strigat ieri la Barcelona, acolo unde a avut loc prima mare demonstraţie populară împotriva independenţei. Marţi, la ora 18.30, este aşteptată intervenţia în Parlamentul Cataloniei a lui Carles Puigdemont, liderul separatiştilor, moment aşteptat de adepţii separatismului ca punct iniţial al procesului de afirmare şi organizare statală a Republicii Catalonia.

Vom vedea dacă aşa se va şi întâmpla, dacă evenimentul în sine va mai avea loc (interzis fiind de Tribunalul Constituţional de la Madrid), ţinerea lui fiind deja un act ilegal. În plus, dacă poziţiile celor două părţi se dovedesc într-adevăr ireconciliabile, premierul Rajoy ar putea decide retragerea Statutului de Autonomie al Cataloniei, măsură care ar presupune subordonarea imediată a tuturor instanţelor administrative autorităţilor centrale de la Madrid, orice act sau decizie emise ulterior acestui moment fiind lovite de nulitate.

Pe de altă parte, aşa cum era de aşteptat, vedem că începe să se manifeste opoziţia clară a catalonezilor care nu sunt de acord cu o eventuală despărţire a regiunii de Spania, înspăimântaţi de efectele ultra-rapide şi foarte vizibile pe care această perspectivă le-a produs deja în zona economică. Dar şi de mesajele externe care au precizat, fără niciun fel de umbră de îndoială că, odată declarată independenţa, Catalonia va trebui să iasă instantaneu din UE, cu o extrem de redusă posibilitate de a reveni din cauza votului negativ pe care-l va da Spania.

În acest context, cred că cea mai importantă discuţie este cea care defineşte miza de dincolo de Catalonia a ceea ce se va decide în Catalonia. O miză esenţială deoarece, pe fond, argumentele propagandei destabilizatoare folosiote de liderii separatişti din Catalonia sunt absolut similare cu cele folosite în timpul BREXIT, cu acelaşi tip de discurs „noi ne vrem ţara înapoi“, „nu mai vrem să plătim pentru bnunpştarea altora“, „vrem să ne gospodărim singuri bogăţia naţională“... Argumente de tip izolaţionist şi cel mai adesea xenofobe şi extremist-naţionaliste. Într-o primă etapă, cea a pregătirii referendumului pro sau anti BREXIT, ele au prins şi au provocat consecinţa binecunoscută. Cea primită cu entuziasm şi preluată ca model de mişcările ultra-naţionaliste din Europa care şi-au spus că acesta este momentul trecerii la viteza superioară, începând imediat la pregătirea obiectivului de rupere a uneia sau a mai multe ţări din structurile europene şi euro-atlantice. Şi au urmat două eşecuri majore, în Olanda şi în Franţa. 

Poate a fost prea mult dintr-odată, şi-au spus liderii naţionalişti, toţi parte a Internaţionalei Naţionaliste lansate cu câţiva ani în urmă la Sankt Petersburg. Sigur a fost prea mult, aşa că să ne concentrăm pe ceea ce poate fi mai uşor realizabil, adică ruperea unor regiuni în urma unor referendumuri unilaterale de independenţă. Şi am avut, practic simultan, două asemenea exemplu: referendumul din Kurdistan şi cel din Catalonia. Ambele precedate de semnale la fel de clare şi de puternice din partea tuturor marilor actori ai lumii democratice care, preventiv, au retras orice fel de sprijin unei viitoare entităţi independente.

Ambele referendumuri au avut loc, independenţa proclamată a Kurdistanului nu este recunoscută de nimeni şi ameninţă să se încheie într-o uriaşă baie de sânge sub atacurile concertate ale armatelor turceşti, irakiene şi iraniene. Aşteptăm să vedem ce urmează în Catalonia, ştiind deja că instituţiile europene, cancelariile naţionale dar şi SUA şi Canda ca parteneri în NATO, nu vor face niciun gest de împidericare a aplicării legii de către guvernul de la Madrid.

În cazul Cataloniei, divorţul dorit de liderii separatişti este de la început ostil, o ieşire brutală şi fără reguli din cadrul Spaniei şi, pe cale de consecinţă, al UE şi NATO.

O asemenea situaţie era uşor previzibilă de către liderii separatişti de la Barcelona. Au încercat să pareze, la nivel de propagandă, aducând argumentul Scoţiei. Complet fals, deoarece este vorba, aşa cum aveau să se dumirească foarte repede catalonezii, de două procese fundamental diferite.

În cazul Scoţiei, dacă referendumul de independenţă se va organiza, el va fi motivat de dorinţa scoţienilor de a rămâne în UE şi doar dacă termenii divorţului Marii Britanii de UE nu vor fi consideraţi drept mulţumitori. În plus, va fi convocat în condiţiile respectării prevederilor constituţionale care spun că organizarea referendumului este condiţionată de acordul Primului Ministru şi Parlamentului de la Londra. În cazul Cataloniei, divorţul dorit de liderii separatişti este de la început ostil, o ieşire brutală şi fără reguli din cadrul Spaniei şi, pe cale de consecinţă, al UE şi NATO. Cu orice preţ, cu orice risc asumat în contul populaţiei, dar cu un singur imperativ absolut: să se facă cât mai rapid.

De ce? Tocmai pentru că, în opinia mea, miza este dincolo de Catalonia. Face parte dintr-un joc geo-strategic care se bazează, printre altele, de scenariul destabilizării, atomizării şi imploziei proiectului european, o divizare în entităţi mai mari sau mai mici ocupate să revolve conflicte de teritoriu, foarte uşor de dominat şi controlat. Într-un asemenea scenariu, programatorilor le este profund indiferent dacă pe viitor va exista sau nu o Catalonie independentă. Nu-i interesează pentru că obiectivul nu este un teritoriu cu 7,5 milioane de locuitori. Obiectivul real este crearea unui precedent operaţional, operaţiuni viitoare care să zguduie sistemele naţionale şi care să oblige liderii naţionali din UE să blocheze efortul lor de consolidare a proiectului general, tocmai fiindcă ar fi obligaţi să asigure managementul a din ce în ce mai multe crize locale provocate de mişcările autonomiste şi independentiste.

Miza reală este introducerea unui nou element de vulnerabilitate, puternic şi credibil, în interiorul proiectului european, aparent creat şi susţinut doar de nemulţumirile unor Naţiuni fără stat“. Propaganda în acest sens este enormă şi diversă, absolut teoretică dar foarte eficientă prin apelul la valori identitare naţionale. Singurul lucru care lipseşte cu desăvârşire în discursul separatiştilor sunt garanţiile asupra dezvoltărilor viitoare, sociale şi economice, de apărare şi securitate.

Aşa este, lipsesc programatic tocmai fiindcă sunt imposibil de aplicat. Vedeţi elementele de program aiuritoare prezentate de naţionaliştii lui Marine Le Pen în Franţa sau Geert Willers în Olanda. Sau, şi mai evident, uitaţi-vă la promisiunile din campania pro-Brexit şi comparaţi-le cu catastrofa care se prefigurează pentru UK, britanicii începând de-abia acum să înţeleagă consecinţele reale ale votului lor.

Argumentele logice bat însă propaganda? Foarte greu de anticipat, mai ales pe timpul acesta al tuturor crizelor suprapuse.

Poate ar trebui să fim foarte, foarte atenţi la aceste mize dincolo de mizele oficial declarate.

Iar acest bulgăre de zăpdadă al referendumurilor de independenţă se rostogololeşte continuu. Iată, departe de noi dar nu mai puţin semnificativ, în Brazilia, are loc un asemenea referendum sub lozinca „Basta da Brasil!“. La chemarea grupului intitulat „Sudul este ţara mea!“, trei state - cele mai bogate din Brazilia (Parana, Ro Grande do Sul şi Santa Catarina - cu un total de populaţie de 29 de milioane de oameni) vor să organizeze una semenea scrutin „deoarece popoarele din Sud nu au avut niciodată posibilitatea să-şi exprime opiniile dacă vor sau nu sau rămână în Brazilia... iar ceea ce se întâmplă acum în Catalonia oferă un precedent minunat pentru toate poparele“ - declara Celso Deutcher, liderul organizaţiei independentiste. Mai contează oare dacă adaug faptul că, exact ca în cazul referendumului catalan, şi acesta a fost declarat ilegal şi că autorităţile din Brasilia nu-l vor lua în considerare?

Miza ultimă este destabilizarea. Poate reuşită acum, poate altădată. Acolo sau altundeva. Totul este ca mişcarea să fie amorsată cât mai rapid. Acolo sau/şi altundeva. oriunde poate exista şansa activării uneia sau mai multora dintre organizaţiile cu asemenea programe susţinute de partide politice create pe bază pur etnică. Poate ar trebui să fim foarte, foarte atenţi la aceste mize dincolo de mizele oficial declarate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite