Europa

articolul anterior articolul urmator

Mizele de dincolo de Marea Neagră: între fantomele trecutului şi tensiunile ucigaşe ale prezentului

29
5 Aug 2016 16:02:29
Cristian Unteanu

Problemele inerente spaţiului Mării Negre – dar şi perspectivele dezvoltării acestora – nu vor putea fi niciodată înţelese cu adevărat dacă ne limităm numai la analiza prezentului şi a declaţiilor de presă ale momentului, din ce în ce mai contradictorii, în tradiţia Războiului Rece.

Cum nu ajunge nici analiza militară şi a perspectivelor geopolitice care se deschid prin ceea ce vedem acum, o masare din ce în ce mai importantă de trupe şi tehnică militară de o parte şi de cealaltă a liniei de fractură care merge din Baltică, trece prin Marea Neagră şi ajunge cel puţin până în Mediterană.

Tot ceea ce se petrece acum are o istorie în spate, una compusă din mari tragedii umane şi schimbări de zone de influenţe în spaţiul cel mai important în acest moment, cel din estul Mării Negre. Acolo revin în actualitatea acestui an 2016 - şi pot exploda oricând la un nivel nebănuit de violenţă - tensiunile etnice dublate de revendicări teritoriale care-şi au originea în jocurile tragice care s-au petrecut acolo imediat după 1918, după preluarea puterii de către bolşevici.

Istorie trecută? Absolut deloc. Este şi acum istoria actuală, pentru că ceea ce a început atunci nu s-a rezolvat niciodată, nici pe timp de război, nici pe timp de pace. Dimpotrivă. S-au sădit atunci seminţele care, azi, au germinat timp de generaţii ură, sentimente naţionaliste extreme, dorinţă de răzbunare şi de restabilire a controlului etnic.

Totul începe imediat după ce, în 1917, la insistenţele personale ale lui Lenin, este proclamată faimoasa declaraţie asupra drepturilor popoarelor. Apoi, în mai 1917, primul Congres al Caucazului de Nord crează o forţă politică nouă, de orientare ultra-naţionalistă, Comitetul Central al Uniunii Caucazului de Nord şi Daghestanului, conferindu-i misiunea de a asigura guvernarea statului independent al Caucazului de nord care-şi se proclamă independenţa faţă de Rusia pe 11 mai 1918. Statut imediat recunoscut de Germania, Austro-Ungaria şi Turcia (cu care noul stat încheie şi o alianţă la data de 8 iunie 1918).

Imediat încep şi problemele, căci armata albilor lui Denikin (adversarul de moarte al bolşevicilor) declanşează operaţiuni militare în teritoriul cosacilor din Caucazul de Nord, urmărind cucerirea întregului nou stat independent care, spunea el, nu era decât „o expresie a doctrinei naţional-bolşevice”... Forţele lui Denikin ies învingătoare. Dar în septembrie 1919 se produce o revoltă masivă a populaţiilor din Cecenia şi Inguşeţia, iar şeicul Uzun Haji, ajutat de trupele bolşevicilor care i-au pus la dispoziţie armata a 5-a, preia controlul în zonele montane, proclamă din nou independenţa regiunii, stabilind Emiratul Caucazului de Nord. Moare oportun după câteva luni, iarăşi revolte, de data anti-sovietice, Moment în care, trimis de Lenin cu puteri depline la congresul muntenilor din 1920 care se ţinea la Vladikavkaz, îşi face apariţia Stalin, în calitatea sa de atunci, de „Comisar al popoarelor”. Şi le propune cadoul otrăvit care, de atunci şi până acum, a instilat toate evenimentele, absolut totul, exemplu de „ofertă imposibil de refuzat” şi care alimentează şi acum toate conflictele inter-etnice.

Stalin a oferit amnistie completă pentru toţi cei care participaseră la revoltele anti-sovietice, cu condiţia ca, de acum încolo, să fie recunoscută autoritatea Moscovei, recomandarea sa fiind de a se crea o „Republică sovietică a muntenilor”... acceptând în totalitate şi fără rezerve ca Charia să fie formal recunoscută în constituţia noului stat care cuprindea Cecenia, Inguşeţia, Osetia, Kabardia, Balkiria şi Carathceai. Plus promisiunea îndeplinită de a se realiza o deportare de populaţii cosace în interiorul teritoriilor ruse, zonele rămase libere fiind atribuite cecenilor şi inguşeţilor... Unele dintre zone transformate mai apoi ele însele în Republici etnice autonome. Totul a durat până pe 23 februarie 1944, când, prin decret al Sovietului Suprem, cele două minorităţi naţionale sunt acuzate de colaborare cu inamicul fascist şi se începe deportarea în masă. RSSA (Republica socialistă sovietică autonomă) Cecenia-Inguşeţia este desfiinţată, în locul său apărând Regiunea Groznîi. Peste 58% din populaţie este deportată... iar o parte din teritoriul fostei republici autonome este transferat Republicii sovietice autonome a Oseţiei de Nord...

Un moment de imensă tragedie, încheierea în sânge a visului autonomist şi al aspiraţiilor naţionaliste. Moment care a generat şi generează în continuare dezvoltări dintre cele mai ciudate în regiunea Caucazului de Nord considerată un adevărat butoi cu pulbere care poate exploda în orice moment.

Rădăcina tuturor problemelor o reprezintă tocmai „cadoul otrăvit” făcut de ruşi, care au calculat cu precizie efectul pe care-l va avea, în timp, oferta „Republicii muntene”, acceptabilă în acel moment pe baza unui entuziasm naţionalist, dar explodând rapid odată cu multiplicarea Republicilor autonome create şi desenate de ruşi astfel încât să cuprindă, fiecare, cât mai multe etnii, neapărat înglobând şi o cât mai solidă minoritate rusească prin transferurile de populaţie operate mai ales în perioada stalinistă.

Astfel că, din acel moment şi până acum avem în acţiune un complex de revendicări naţionaliste (mai ales din partea triburilor de munteni, vezi Cecenia sau Daghestan, aflate sub influenţa unui islam fundamentalist), dar şi de mişcări politice pro-ruse de tipul celor din estul Ucrainei, cerând fie relaţii privilegiate cu Moscova, fie pur şi simplu ataşarea teritoriilor în cauză la Federaţia Rusă. Plus că, aşa cum se petrece de secole, comunităţile din zonă sunt divizate de o istorie de războaie şi confruntări care au lăsat urme foarte adânci şi constituie justificarea pentru multe dintre tensiunile de azi. Nimeni nu ştie cum să răspundă acum problemei fundamentale: URSS a acordat „teritorii naţionale” georgienilor, armenilor, ucrainienilor, azerilor recunoscute ca atare ca autonome şi apoi devenite state independente, dar acestea nu au corespuns, de la început, „naţiunilor”, factor de destabilizare şi element conflictual în orice încercare de soluţionare a problematicii compozite a zonei... Iar Moscova a arătat că nu poate gera teritoriul, dovadă cele două războaie din Cecenia, situaţia de război civil din Ucraina, situaţie conflictuală severă între Armenia şi Azerbaidjan, în paralel cu un proces extrem de vizibil de radicalizare în rândul populaţiilor ruse minoritare în zonă, dar majoritare în unele dintre zonele declarate formal sau nu drept „conflicte îngheţate”.

Acesta este contextul în care Rusia a demarat un alt raţionament, în câteva puncte similar evenimentelor de demult. Foloseşte disensiunile etnice existente, favorizând fie facţiuni rebele pro-ruse sau naţionaliste care să destabilizeze guverne din zonă, în paralel cu creşterea forţei militare deplasate înspre „bazele externe”, spre exemplu bazele din Osetia de Sud şi Abhazia.

Problemă imensă în perspectivă, deoarece e vorba despre cooperare militară cu entităţi care, practic, nu posedă recunoaştere internaţională. Spre exemplu, Osetia de Sud este recunoscută doar de Rusia, Venezuela, Nicaragua şi Nauru, de alte entităţi non-statale ca Abhazia şi Transnistria, câteva altele fiind în procesul de recunoaştere (Belarus, Ecudador, Serbia şi Tadjikistan). La fel Abhazia sau Transnistria. Precedent periculos deoarece se anunţă posibilitatea ca, pe viitor, Rusia să procedeze la fel cu alte entităţi autoproclamate. Poate, acum, găsim o explicaţie pentru sprijinul masiv pe care Moscova este acuzată că-l oferă mişcărilor naţionaliste din zona extremei drepte europene, problemă care a devenit una dintre dezbaterile de securitate cele mai importante ale acestei perioade.

Asta este miza. Finalizată prin bătălia de acum care vizează Marea Neagră şi flancul său estic, zona de influenţă şi control asupra resurselor.

Întrebarea pentru viitorul imediat este asupra consecinţelor pe care le poate avea pentru acest spaţiu economic şi de securitate, continuarea şi amplificarea unei relaţii de cooperare strategică între Rusia şi Turcia, având înspre Mediterană un nou punct de sprijin, Israelul... Cu o posibilă extensie înspre Baltică, unde dilema „teritoriu-naţiune-structură etnică” este deosebit de dificilă dacă privim din acelaşi punct de vedere tradiţional al Rusiei.

Decizia finală, atunci când va fi vizibilă, va fi negociată în logica spaţiilor de influenţă. O nouă Yalta? Posibil. Rusia şi SUA, desigur. Cine va fi al treilea actor?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

29 Comentarii

Nicholas Kazan
5.08.2016, 16:29:28

Caucazul a fost întotdeauna un nod Gordian, nimeni nu îl poate descîlci. Imam Shamil de exemplu, un lider cecen de la mijlocul secolului XIX, i-a purtat și bătut pe ruși timp de 30 de ani într-un mod atît de groaznic încît zeci de mii de ruși nu au putut să-i cucerească bîrlogul, cățărat în munți și adăpostit în spatele unei păduri colosale, din care cecenii lansau atacuri. Doar după ce rușii au tăiat întreaga pădure, Shamil a făcut pacea cu rușii. Însă am văzut ce pace se poate face cu cecenii. Caucazul este un focar de infecție datorită fragmentării etnice extrem de numeroase, a multor limbi foarte vechi și obiceiuri arhaice, a răfuielilor care sînt parte din cultura lor, a faliilor de tot felul care sînt mai numeroase acolo decît în alte locuri.

+5 (5 voturi)
albu gaby
5.08.2016, 16:51:43

"Întrebarea pentru viitorul imediat este asupra consecinţelor pe care le poate avea pentru acest spaţiu economic şi de securitate, continuarea şi amplificarea unei relaţii de cooperare strategică între Rusia şi Turcia, având înspre Mediterană un nou punct de sprijin, Israelul..." Dle Unteanu, daca America out, consecintele pot fi numai benefice! Pe unde trece Satana numai moarte, suferinta, dezastru si durere pentru decenii!

-3 (9 voturi)
freeson freeson4
5.08.2016, 17:18:31

Frecții, că să mă exprim elegant. :) Mai "admiră" o dată harta și vezi cum stăm cu focarele de conflict.

0 (2 voturi)
Stefanescu Marian
5.08.2016, 19:56:52

Politica "de vecinătate" a Rusiei asta fost:ori accepţi suzeranitatea rusească,ori vei fi destabilizat pe veci.Asta este logica "focarelor de conflict" din apropierea graniţelor ruseşti.Ele au fost iscate şi întreţinute de statul rus tocmai pentru a ţine în ascultare popoarele care nu vroiau să accepte pe Marele Frate Rus.Când văd pe bloguri pe unii care de-abia aşteaptă ca cizma rusă să-i apese grumazul mă înspăimânt.Cât de dobitoc poţi să fii ca să sfidezi o istorie de 1000 de ani în care TOATE popoarele vecine Rusiei au fost agresate,violate şi tâlhărite.

+1 (5 voturi)
Goicea Niculae
5.08.2016, 20:05:31

Ce nu ne spune Dl Munteanu si se ferește ca de foc sa menționeze ,este ca originea conflictului modern in zona Marii Negre si pana La Marea Caspica ,isi are rădăcinile in fostul regat al Kazarilor ,prigoniți de rusi si care acum isi doresc Razbunarea,

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (29)

Modifică Setările