Moartea nu joacă la intimidare, doar politicienii

25 noiembrie 2018. Poliţişti ucrainieni masaţi în faţa Ambasadei Rusiei la Kiev FOTO: AFP

Ultima mişcare din jocul intimidării între politicienii ucrainieni şi cei ruşi poate deschide ultima etapă în escaladarea zilnică a tensiunilor între cele două ţări şi cu rezultate care s-ar putea să provoace explozii sociale care, de o parte şi de alta a graniţei, să nu mai poată fi ţinute în frâu.

În urmă cu foarte puţin timp, în cadrul unei şedinţe a Consiliului ucrainean de Securitate, Petro Ţiguikal, comandatul trupelor de grăniceri a anunţat că, din acest moemnt, Ucraina limitează accesul pe teritoriul său naţional “cetăţenilor străini de sex masculin, în primul rând cei ai Federaţiei Ruse şi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 60 de ani. Problemă directă pentru zeci de mii din estul şi nordul Ucrainei, acolo unde există numeroase familii ai căror membri trăiesc de o parte şi de alta a frontierei, din raţiuni economice, pentru a fi cât mai aproape de locurile de muncă, în condiţiile în care circulaţia se desfăşoară greoi şi transportul public este cel puţin arhaic.

Sigur că Ucraina vrea să impună astfel o barieră de securitate suplimentară împotriva transferului eventual din Rusia a unor “omuleţi verzi”, pe modelul care a precedat anexarea ilegală a Crimeii, acţiune în logica militară, dar cu foarte puţine şanse reale de reuşită: singura finalitate predictibilă este adâncirea nemulţumirile populaţiei civile din zonă care suferă de pe urma stării conflictuale deschise între guvernul de la Kiev şi cele două republici autoproclamate independente care refuză complet să-i recunoască autoritatea. Asta convine politicii pe termen mediu şi lung a strategilor de la Kremlin care, după părerea mea din ce în ce mai vizibil, pun în practică o varianta a “planului Crimeea”: crearea condiţiilor pentru o mişcare insurecţională în Ucraina generată de lipsurile economice.

Este posibil?

Scenariul este în plină desfăşurare şi vizează sufocarea lentă, dar sigură, a economiei urcaineene. În primul rând, au fost scoase din joc teritoriile separtiste regiunea, cu toate activele lor industriale odinioară esenţiale petru URSS şi centru al producţiei militare. A urmat, acum, blocarea porturilor ucrainiene la Marea de Azov, avertisment sau chiar stare de asediu pe termen lung care închide mengina presiunii economice pe întreg estul, interzicând accesul la porturile Marioupol şi  Berdiansk.

Pentru Rusia, gestul înseamnă cu mult mai mult decât pentru Ucraina căci, astfel, în faţa lumii, strategii lui Putin spun că încep să-şi îndeplinească ţelul, acela de a restaura influenţa şi controlul pe care URSS le exercita asupra “sistemului celor 5 mări” (Baltica, Marea Caspică, Marea Neagră, Marea de Azov şi Marea Albă), arhitecură considerată drept esenţială pentru supravieţuirea Rusie.

De partea cealaltă, pentru Ucraina, accesul la Marea de Azov este esenţial pentru supravieţuirea economică căci prin cele două porturi era exportată până acum 40-50% din întreaga sa producţie (15 milioane t, anual), evident cea agriucolă şi industrială concentrată în zona de sud-est.

Dar aceasta este doar suita intereselor imediate care nu-şi găsesc o explicaţie decât în ambiţia rusă de a securiza, pe termen lung, TOATE căile navigabile care fac parte din Sistemul celor Cinci Mări. În cazul nostru, Rusia vrea să ştie că poate transporta, ca odinoară, orice tip de mărfuri pe Marea de Azov redevenită la statutul de “mare internă” pe care-l avea pe vremea URSS. În acest sens, ocuparea definitivă şi preluarea controlului teritorial asupra strâmtorii Kerci ar fi pasul definitiv pentru a face legătura, în sistem de circulaţie internă, cu Crimeea şi portul de la Sevastopol şi, evident, de a căpăta un atu strategic suplimentar în Marea Neagră.

Izolarea economică a Ucrainei va fi completată, nu peste mult timp, cu dispariţia interesului strategic pe care l-a reprezentat atât de mult timp ca hub pentru conuctele de transport energetic din Rusia, construcţia de odinioară fiind acum dilocată prin nord (NorthStream I şi II), apoi prin sub, prin TurkishStream care va începe să pompeze de la anul spre centrul Europei şi are deja în proiect o a doua extensie.

Cât va putea rezista Ucraina?” Răspunsul va fi găsit în lecturarea corectă a intereselor occidentale care nu mai sunt totalmente convergente, cele americane cu cele europene, căci altele au devenit relaţiile trans-atlantice care redefinesc interesele strategice în spaţiul euro-atlantic. Deocamdată, aproape cert, UE va prelungi sancţiunile economice împortiva Rusiei, ceea ce, într-o formulă ce urmează să fie definită, vor face şi americanii. Dar întrebările nu privesc acest orizont imediat, ci cel pe termen mediu.

Americanii vor decide oare menţinerea sau chiar amplificarea ajutorului militar direct către Ucraina, continuând astfel trimiterea în teren a unei tehnici sofisticate, letale, cu siguranţă întărind capacitatea actuală a armatei ucrainiene, dar cu riscul mereu prezent ca armele să treacă în depozitele ultra-naţionaliştilor ucrainieni, cu toate riscurile evidente?

Europenii, în viitoarea structură politică de după europarlamentarele din primăvara viitoare, vor slăbi oare presiunea asupra Rusiei, la schimb cu un acces mărit pe piaţa de desfacere din Federaţiei Ruse şi, mai ales, cu garanţii ferme privind asigurarea securităţii energetice a UE pe durată îndelungată, eventual cu desenarea unor rute sau a unor capacităţi suplimentare de transport venind din zona Mării Caspice şi Iran, trecând prin Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria şi de aici mai departe îmspre Germania şi Franţa. Căci nu degeba vor participa, susţinând Rusia şi Turcia, la reconstrucţia Siriei.

Şi, în final, ajungem evident la scenariul principal, cel nou şi din ce în ce mai bine conturat: desenul acesta de interese care se completează pe nivele atât de diverse, se încadrează în mişcarea geo-strategică ruso-chineză de a securiza viitoarele drumuri de trecere, spaţii naţionale tip caravanserai şi puncte finale de destinaţie cu depozitele şi antrepozitele lor din reţeaua chineză din jurul Africii, din Marea Mediterană şi Marea Nordului.

Şi, între timp, ce se va întâmpla? Ceea ce se petrece de regulă în asemenea momente. Oamenii suferă, o blocadă economică suplimentară în estul Ucrainei este echivalentă realmente cu un dezastru umanitar, dar Poroşenki e clar că nu va ceda, chiar dacă asta va înfunda ţara într-un nou conlict şi poate amorsa chiar un război civil. Dar ce contează, se joacă în continuare la cacalma.

Numai că moartea nu joacă niciodată la intimidare, doar politicenii o fac. Plătind cu vieţile celorlalţi.