Mobilizarea extremei drepte europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Ieri, la Milano, marea manifestaţie electorală a partidelor de extremă dreaptă din Europa trebuia să transmită mesajul că toţi liderii lor sunt pe aceeaşi lungime de undă şi împărtăşesc voinţa comună de a ieşi la luptă împotriva „Europei elitelor”, mai precis, a „bancherilor, eurocraţilor de la Bruxelles”.

Spunea Marine Le Pen, ca să fie clar pentru toată lumea, că „aceia sunt adevăraţii extremişti... extremiştii sunt cei care guvernează Europa de 20 de ani încoace în numele sărăciei şi precarităţii”, iar soluţia, singura soluţie, ar fi tocmai constituirea unei Europe a Naţiunilor Suverane.

O manifestare europeană care, de data asta extrem de evident şi imposibil de negat, a trebuit să depăşească momentul ruşinos provocat de scandalul major care a zguduit sistemul politic din Austria, apariţia mărturiei video asupra implicării vice-cancelarului austriac şi preşedinte al partidului FPO din coaliţia de guvernare într-o discuţie în care accepta bani ruseşti în schimbul creării unor avantaje relaţionale şi politice în Austria. Extrem de neplăcut deoarece reaminteşte tuturor, cel puţin pentru moment, toate acuzaţiile privind liniile produnde prin care Rusia a încercat să creeze culoare de influenţă în sistemul politic european, subordonându-şi sau cumpărând pur şi simplu oameni politici, trusturi de presă şi poziţii de influenţă în vederea influenţării proceselor electorale.

Dar asta nu înseamnă că ar trebui cumva să subestimăm forţa politică reprezentată de cele 12 partide reunite la Milano şi care, de săptămâna viitoare, vor anunţa oficial intenţia lor de a se reuni în noul grup naţionalist din cadrul Parlamentului European, cel care, după ce se aude acum la Bruxelles, ar urma să aibă în jur de o treie din numărul total al deputaţilor. Amorsând o schimbare enormă în echilibrul de putere tradiţional de până acum şi care provoacă mişcări de culise de ultimă oră, absolut spectaculoase. Pe măsura discursului vag, voit super-general şi imprecis dar centrat pe un singur punct central, adică asimilarea rezultatului alegerilor europene cu aducerea Revoluţiei în întreaga Europă, cum afirma Marine Le Pen. Iar Salvini în era alături cu mesajul plin de un patetic populism:

„Europa nu înseamnă Macron, nu înseamnă Juncker. Europa este Leonardo da Vinci, înseamnă agricultorii şi pescarii noştri care sunt acum masacraţi de Uniunea Europeană”.

Deocamdată, cred că este interesant să vedem care dintre partidele nnaţionalist-extremiste europene au lipsit la Milano şi care au fost cele care şi-au trimis reprezentanţi.

Nu au fost la Milano nici Viktor Orban şi nici Jaroslaw Kaczynski, ceea ce ar putea însemna că cele două partide vor încerca să formeze un al doilea pol naţionalist în Parlamentul European, atrâgând în ordita lor mai multe partide care nu vor să joace direct în tabăra lui Salvini-Le Pen, preferând să ofere electoratului lor imaginea unei unităţi a “conservatorilor europeni”, continuând astfel tradiţia unui grup existent deja în PE, cel dominat până acum de polonezi şi britanicii lui Farage (absenţi şi ei de la Milano, alături de cei din VOX, partidul spaniol care a creat recent marea supriză electorală). Sau, spun alte voci, vor adera la grupul lui Salvini după ce vor negocia o listă d eposturi ce le vor fi atribuite îm viitoarele structuri europene.

Lista partidelor reprezentate la Milano

  • Liga celor 5 – partide care s-au pronunţat deja în favoarea alianţei europene:
  • Liga, formaţiunea condusă de Matteo Salvini, partid profund eurosceptic şi cu un discurs violent anti-imigraţie, a renunţat de curând la un punct major de pe agenda sa politică, anunţând că nu mai doreşte ieşirea Italiei din zona euro. Este creditat de ultimele sondaje cu 26 de europarlamentari, deci cea mai solidă reprezentare în interiroul viitorului grup naţionalist, Ceea ce întăreşte speculaţiile că negocierile de pe 28 mi vor da lui Salvinio pozţie de putere reprezentativâ în structurile europene.
  • Rassemblement National – partidul condus de Marine Le Pen, competitor cu şanse reale conform unor sondaje recente care-l situează înaintea forţei politice a preşedintelui Macron şi care, dacă se respectă trendul actual, ar fi a doua forţă politică în grupul naţionaliştilor europeni.
  • FPÖ (Austria) – marea speranţă de până acum pentru realizarea unor contacte cu ţările din Europa centrală şi de est, cu siguranţă că îşi va continua discursul anti-imigraţionist dar va suporta acum costurile acordului oficial semnat în 2016 cu Putin care, iată, nu însemna numai cooperare politică pe plan internaţional ci şi ingerinţă directă în politica de la Viena folosind canalele corupţiei de partid.
  • Vlaams Belang, partidul flamand cu care nimeni nu vrea să se compromită în Belgia, promovează un singur tip de mesaj politic, secesionist şi independentist.
  •  Partidul Libertăţii (Olanda)  - condus de Geert Wilders, unul dintre liuderii istroici ai naţionalism-extremismului european, promovează un discurs violent anti-imigraţie şi anti-UE, cerând insistent, de ani de zile, ca Olanda să părăsească edificiul comunitar. Sonajele spuncă ar putea deţine doi europarlamentari.
  • cele şapte partide care completează marea alianţă europeană
  • Partidul Libertăţii şi democraţiei directe (Republica Cehă) – condus de afaceristul de oprigine japoneză Tomio Okamuro care, recent, a condamnat în termeni duri “denaţionalizarea” Europei din cauza migraţiei permisă de către nişte “elite fasciste”.
  • EKRE (Estonia) – face parte din actuala coaliţie aflată la guvernare, are o politică declarată anti-rusească şi anti-imigraţie
  • Sme Rodina (Slovacia) şi VOLYA (Bulgaria), fiecare creditate cu câte un loc în sonadajele pentru PE, au în program lupta împortiva imiraţiei şi corupţiei.
  • Partidul Poporului (Danemarca) şi Partidul adevăraţilor finlandezi fac parte din echipa tradiţională care, de ani de zile, încearcă o coagulare a mişcărilor naţionaliste şi suveraniste europene, începând cu celebrul congres de la Sankt Petersburg. Au discursul tradiţional anti imigraţie, puternic euro-sceptic (în cazul danezilor, au în vedere ieşirea din UE. Interesant este că finladezii au o solidă componentă pe care o prezintă drept social-democrată, nadă de care s-ar putea agăţa pe viitor unele partide acum parte a familiei socialiştilor europeni. 
  • Alternativa pentru Germania (AfP)  - partidul extremist german ar putea avea 11 europarlamentari şi reprezintă, în opinia multor comentarorio, alianţa pe care va miza Salvini în viitor, mult mai ofertantă decât cea cu familia sa tradiţională, măcinată de orgolii şi dispute. O platformă a extremei drepte italiano-germană are de ce să fie preocupantă, mai ales datorită asemănării platformelor actuale cu discursul din trecutul întunecat când tocmai acest tip de pledoarii a dus la tragedia cumplită a celui de-al Doilea Război Mondial.
„Spunem NU aceste imigraţii care ne inundă ţările şi care pune în primejdie securitatea popoarelor noastre, reţelele noastre de securitate socială şi valorile civilizaţiei noastre...Europa are o tradiţie multimilenară...fiică a Atenei şi Romei, a creştinătăţii şi Secolului Luminilor...vrem să trăim în Franţa ca francezii,, în Italia ca italienii şi, în general, în Europa ca europenii” Miarine Le Pen, Milano 18 mai 2019

Cât de mult vor impresiona aceste discursuri? Cei care le minimalizează importanţa greşesc profund deoarece, în esenţa lor doctrinară, ele anunţă o discuţie viitoare, în termeni legislativi, pe plan naţional şi la nivel UE, asupra esenţei statului, exat aşa cum, tot la Milano, promitea Benito Musolini, tot  uralele dezlănţuite ale unei mulţimi entuziaste care reţinuse promisiune de schimbare a unui sistem corupt în favoarea celui instituit pe merit şi entuziasmul constructiv al tienrei generaţii curate, creştine şi gata să iasă la luptă pentru credinţa sa. Elemente ale acestui discurs euro-sceptic începem să le auzim din ce în ce mai des în argumentaţia folosită de unii lideri politici de la noi, cu rezultate care ar putea fi surprinzătoare, mai ales că, deocamdată, nu avem un partid naţionalist-extremist din seria celor enumerate mai sus. Dar asta nu înseamnă deloc, aşa cum au ajuns deja mesaje la Bruxelles, că nu se poate ca, în perioada de după 26 mai şi până în toamnă când se definitivează structurile de reprezentare europene, să nu iasă şi de la noi ceva asemănător.

Context în care, vă rog, ascultaţi cu atenţie mesajele politice de pe scena româneaqscă şi gândiţi-vă la consecinţele rupturilor pe care le pot promite, produce sau susţine şi, mai ales, cui dintre vecinii noştri ar putea să folosească ele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite