Europa

articolul anterior articolul urmator

Moldova, următoarea ţintă a lui Vladimir Putin?

18
9 Sep 2014 10:12:32
Autor: Elena Dumitru
Moldovenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană din cauza eşecului clasei politice interne de a promova cu adevărat valorile comunitare, scrie „Foreign Policy”
Moldovenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană din cauza eşecului clasei politice interne de a promova cu adevărat valorile comunitare, scrie „Foreign Policy”

Moldova ar putea fi următoarea victimă a Kremlinului, însă Uniunea Europeană nu se arată gata de a-i sări în apărare, încep analiştii Institutului Legatum un amplu raport despre Republica Moldova, preluat într-un articol de publicaţia americană „Foreign Policy”.

Încercând să afle care sunt motivele pentru care, în ciuda entuziasmului de acum câţiva ani, „Republica Moldova şi UE nu au trăit fericite împreună până la adânci bătrâneţe”, analiştii străini ajung la concluzia că moldovenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană din cauza eşecului clasei politice interne de a promova cu adevărat valorile comunitare ci, în schimb, urmărindu-şi în continuare propriile interese. „Cea mai evidentă şi cea mai folositoare concluzie care se poate trage este că liderii moldoveni nu mai cred cu adevărat în valorile europene, în ciuda imaginii de loialitate afişată”, scriu analiştii. Printre principalele motive care stau acum în calea integrării europene şi care astfel lasă Moldova vulnerabilă în faţa Federaţiei Ruse se regăseşte corupţia. Sfera politică, juridicul şi presa din Moldova sunt monopolizate de un grup restrâns de persoane care folosesc puterea politică pentru a-şi atinge propriile interese. Această ambiguitate este doar unul dintre motivele pentru care ideea integrării europene a devenit din ce în ce mai puţin populară. 
 
„Moldovenii aşteaptă un angajament imediat şi vizibil faţă de Europa, însă în schimb văd aceiaşi oameni care deţin controlul şi care-şi urmăresc propriile interese”, se arată în raport. 
 
Restaurarea încrederii în statul de drept necesită transparenţă totală, încep analiştii seria de recomandări pentru Moldova.. Actele privind cursul ajutoarelor financiare acordate de UE ar trebui să fie disponibile publicului şi vizibile, iar publicarea documentelor care arată cum au fost cheltuiţi banii ar trebui să fie practică obişnuită. Privatizarea activelor statului ar trebui să se desfăşoare la vedere. Lupta împotriva corupţiei în instituţiile guvernamentale, ministere şi agenţii de stat trebuie să nu mai accepte niciun compromis. În rândul publicului trebuie să se cultive, de asemenea, o politică de „toleranţă zero” faţă de corupţie. 
 
Lipsa presei liberă, una dintre principalele probleme în Moldova
 
Nu în ultimul rând, raportul scoate la iveală pericolul adus de presa controlată de un grup restrâns de politicieni şi oameni de afaceri. „Ţara are nevoie de jurnalişti puternici şi independenţi, care să aibă un singur ţel: acela de a furniza relatări obiective şi riguroase despre evenimente curente. Doar presa independentă poate educa populaţia şi îşi poate îndeplini datoria de «a patra putere în stat»”. 
 
„Este vital ca liderii europeni, care au făcut atât de multe eforturi pentru promovarea legăturilor cu Moldova, să-şi menţină angajamentul chiar şi acum, când Chişinăul a bifat toate câmpurile necesare. UE şi SUA trebuie să pună mai multă presiune pe liderii coaliţiei pro-occidentate din Moldova şi să-şi folosească influenţa pentru a-i convinge să urmeze spiritul - şi nu doar textele - acordurilor cu UE”, se arată în raport. 
 
„Membrii coaliţiei aflată la guvernare trebuie să înceteze să-şi mai folosească poziţiile politice pentru a a-şi promova interesele personale şi, în schimb, să se concentreze pe reformarea ţării şi revenirea pe drumul către dezvoltare democratică. În final, abilitatea coaliţiei de a-şi onora promisiunile cu privire la integrarea totală şi benefică în UE va depinde de angajamentul pe termen lung al acesteia faţă de standardele europene de guvernare”, conchid analiştii străini. 
 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

COMMIEKILLA
9.09.2014, 10:38:12

Moldovenii sunt MARI admiratori ai rusismului international. Nu o sa-i europenizati pe astia NICIODATA!

-5 (7 voturi)
x cogito ergo sum
9.09.2014, 13:45:06

Vreo 23 de ani au stat in adormire nehotarati intre Rusia si Romania si Europa civilizata , Ba se mai si mandreau cu Republica lor si de faptul ca sunt moldovani nu romani . Acum trageti ponoasele va insfaca ursul in stransoarea lui si nu puteti scapa .Nu se baga UE pentru Ucraina darmite pentru o farama de tara ca Moldova .

-2 (10 voturi)
Silviu Costea
9.09.2014, 14:30:09

Prin "europa civilizata" te referi la paradele poponarilor, sau la drogati? Sau probabil la oamenii strazii care dorm prin toate garile europei...

-1 (13 voturi)
paul.o
9.09.2014, 14:50:57

Politica R.Moldova - ezitanta , cuplata cu politica Romaniei de a acorda cu larghete cetatenie romana practit tuturor moldovenilor a dus la o situatie nefericita: pe de o parte moldovenii romani au fugit in Regat ( si de aici ,o parte , mai departe in EU ; pe de alta parte rusofonii din Moldova nu au plecat la Moscova , unde nu ii primea nimeni cu bratele deschise.In consecinta, dupa parerea mea , in R.Moldova are loc un fenomen de rusificare , de aceasta data nu prin pomparea de rusi ci prin extractia de romani.

+1 (7 voturi)
Constantin Moldovean
9.09.2014, 14:51:19

Înainte se defila cu steagul roșu, acum cu steagul UE. Și-ntr-un caz și-n altul e teatru. Cu un singur lucru sunt de-acord : ”Lipsa presei liberă, una dintre principalele probleme în Moldova” - așa este, presa din Basarabia e manipulată de occidentali. Sunt publicații unde dacă scrii ceva de UE ești cenzurat instantaneu. Au reflexe staliniste, dar pe invers.

-3 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările