Momentele terifiante prin care trec ucrainenii din Herson care încearcă să fugă din oraşul ocupat: „Noaptea se aud ţipete, apoi auzi că cineva a fost ucis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Mii de ucraineni încearcă să fugă din zonele unde ruşii au preluat controlul. Oamenii trăiesc sub teroare şi focuri de armă. Jurnaliştii CNN au vorbit cu mai mulţi ucraineni despre încercările lor de a fugi din Herson.

Jurnaliştii CNN au vorbit cu mai mulţi civili ucraineni despre tentativele lor de a fugi din Herson, zonă aflată sub controlul ruşilor. Oamenii au vorbit şi despre dispariţiile bizare din timpul nopţii, despre frică şi sărăcie.

Autorităţile ucrainene au comunicat vineri că militarii ruşi au blocat ieşirile din Herson către regiunile controlate de guvernul ucrainean şi se străduie să-i trimită în Crimeea pe toţi cei care îşi doresc să părăsească Ucraina.  

„Mulţi oameni erau răniţi, ţipau” 

În încercarea de a părăsi Ucraina mai multe persoane au fost omorâte, iar altele rănite când maşinile cu care voiau să fugă au rămas blocate în punctele de trecere. În această săptămână, cel puţin trei persoane au fost omorâte şi mai multe au fost rănite în satul Davidiv Brid, când soldaţii ruşi au tras asupra unui convoi de circa 100 de vehicule civile, conform martorilor. 

Procurorii au declarat pentru CNN că strângerea probelor a fost o misiune dificilă, fiindcă în zonă atacurile nu încetează. 

Convoiul lovit săptămâna aceasta încerca să intre în Herson când a fost bombardat. Oamenii din convoi au spus pentru CNN că mulţi dintre ei se întorceau pentru a a aduce medicamente sau pentru a avea grijă de familiile lor. Unii dintre ei nu-şi puteau permite chiriile mari din zonele controlate de ucraineni şi au hotărât să se întoarcă acasă. 

Petro a fost unul dintre cei care încercau să intre în Herson. Bărbatul a povestit pentru CNN cum oamenii s-au ascuns lângă un râu în timp ce „obuzele zburau în toate direcţiile deasupra noastră". 

„Era mult sânge, erau mulţi oameni răniţi, ţipau”, a povestit el. El a fugit la un punct de control din Ucraina, unde a văzut că „erau ambulanţe, mulţi oameni însângeraţi şi bandajaţi". 

Apoi, militarii ruşi au venit la faţa locului şi au luat şapte persoane rănite, a afirmat Anatoliy. I-a auzit pe militari spunând că vor fi duşi la un spital din Nova Kakhovka, la circa 50 de kilometri distanţă. 

Conform estimărilor autorităţilor ucrainene, circa jumătate din populaţia din Herson a părăsit deja zona. Unii dintre ei sunt îndemnaţi să plece din cauza sărăciei sau a lipsei locurilor de muncă, alţii de ceea ce văd că fac ruşii în regiune. 

Serghei a spus pentru CNN că a hotărât să plece cu familia, fiindcă ruşii vor să instaureze un „stil de viaţă pro-rus”. „Există reguli speciale pe care le-au implementat: dacă nu te plac, te pot lua", a declarat el. 

De asemenea, Daniil a afirmat că vrea să plece pentru că el şi prietenii lui sunt toţi designeri şi şi-au pierdut locul de muncă: „Nu am mai putut munci. Şi niciunul dintre noi nu a vrut să trăiască în ocupaţie." 

Tot Daniil a mai povestit că noaptea, în Herson se auzeau des ţipete. „Şi apoi se dovedea că cineva a fost răpit, ucis şi aşa mai departe. Prietenul meu conducea o maşină la miezul nopţii. Maşina i-a fost luată. A fost dezbrăcat şi bătut", a povestit tânărul de 18 ani. 

"Ruşilor le place să tragă. Dacă nu au ce face, trag în aer şi li se pare amuzant că toată lumea se ascunde. De asemenea, le place să conducă transportoare blindate, să aprindă reflectoarele şi să le ţină îndreptate spre ferestre până când oamenii ies din casă", a mai adăugat Daniil. 

Maria este acum în siguranţă în zonele controlate de ucraineni, însă îşi aminteşte cu groază de ultimele săptămâni petrecute în Herson. „Trăim în mod constant cu frică: sunt multe blocaje rutiere în jurul oraşului. Verifică paşapoartele şi telefoanele, în special ale bărbaţilor". 

Ea a participat la manifestaţiile din Herson, cele care s-au desfăşurat în luna martie. „Am fost la mitinguri, le-am filmat, le-am postat pe Instagram. Până când ruşii au început să tragă. Şi am încetat să mai mergem la mitinguri". 

„Sunt o mulţime de explozii. În afara oraşului este Cernobaivka, unde atacurile sunt constante",  a mai adăugat ea. 

Unii dintre ei consideră că plecarea din Herson este prea riscantă. Elena a relatat că în 12 mai şi-a luat copiii şi s-a întors după ce s-au rătăcit de două ori. „Vrem să aşteptăm, este înfricoşător să treci prin zona de război", a spus ea. „Oamenii cu mitraliere sunt pe străzi, se aud explozii toată ziua. Cetăţenii de aici sunt sub teroare. Nu putem vorbi", a mai adăugat Elena. 

Pe lângă teroarea în care trăiesc, ei nu au parte nici de îngrijiri medicale, în zonă fiind puţini medici, şi nici de medicamente. Elena a spus că tatăl ei, care se află în spital, nu poate fi operat pentru că nu sunt soluţii perfuzabile. „Voluntarii au încercat să aducă medicamente, dar ruşii le fură. Un transport cu medicamente de 7.000 de dolari a fost jefuit", a spus femeia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite