Mort pe 14 iulie

Franţa a fost îngenuncheată, simbolic, de ziua sa naţională. Căderea Bastiliei va fi, de acum, asociată cu masacrarea a aproape o sută de oameni la Nisa. Sărbătoarea s-a încheiat într-o baie de sânge. Neputinţa statului francez de a-şi apăra cetăţenii nu mai e doar de domeniul evidenţei. Este o realitate ce pare într-atât de cronicizată încât numai Cel de Sus mai poate face ceva pentru evitarea carnagiilor.

E un miracol că Euro 2016 a trecut cu bine. Şi, poate, rezultatul unui planificări criminale, iată, eficace. Ceea ce e dezolant la opt luni după seria celor şapte atacuri teroriste din 13 noiembrie. Atunci, a fost nevoie de şapte terorişti pentru a ucide 129 de oameni şi a răni alţi 300, dintre care 99 grav.

Iată că randamentul ucigaş a fost tragic sporit între timp. Fapt asupra căruia avertiza directorul general al Securităţii Interne (DGSI), Patrick Calvar, în audierea cu uşile închise, din 24 mai, în faţa comisiei parlamentare de anchetă a măsurilor anti-teroriste. Ştirea a apărut în presa franceză cu două zile înainte de 14 iulie. „Sunt convins că vor trece la faza maşinilor-capcană şi a dispozitivelor explozive şi că, astfel, vor deveni şi mai puternici”, afirma Patrick Calvar. Concluzia sa a fost:

Caracteristica viitoarelor atacuri va fi evitarea sacrificării de combatanţi, dar provocând în continuare un maxim posibil de victime.

Barbaria de pe Promenada Englezilor i-a dat dreptate, evidenţiind, totodată, carenţele grave ale sistemului de luptă anti-teroristă. Cum a putut intra un camion în perimetrul destinat exclusiv pietonilor şi cum a înaintat nu mai puţin de doi kilometri până ca atacatorul să fie lichidat? „Atentatele din 2015 reprezintă un eşec, pentru că nu le-am putut împiedica”, admitea şeful DGSI în faţa comisiei de anchetă a Adunării Naţionale.

„O tragedie previzibilă“

Franţa contabilizează, acum, un nou eşec în această privinţă. „O tragedie previzibilă”, a fost prima reacţie, după atacul de aseară, a preşedintelui comisiei amintite, George Fenench.

O nouă tragedie, tocmai după impresionanta paradă militară şi în ziua în care preşedintele Hollande anunţa că starea de urgenţă va lua sfârşit la 26 iulie. Ceea ce ar fi însemnat, printre altele, reducerea dispozitivului operaţiunii „Santinela” de la 10.000 la 7.000 de oameni. După câteva ore, a fost nevoit să revină şi să decidă prelungirea stării de urgenţă cu încă trei luni.  

E simptomatic pentru inadecvarea autorităţilor franceze – şi nu numai – la iminenţa pericolului. Dar şi pentru narcisismul unui şef de stat ajuns la un minim istoric al popularităţii (13%), dar care, în ultimul interviu tradiţional de ziua naţională, a încercat, cu gândul la alegerile prezidenţiale de peste nouă luni, să se proiecteze ca apărător al naţiunii: „Trebuie să protejez casa Franţa, care este fragilă, care se poate prăbuşi”. Un auto-bilanţ involuntar realist al unui mandat lamentabil, care a adus Franţa pe marginea prăpastiei.

O Franţă împânzită, de acum, de câmpuri de execuţie, cu sute de victime măcelărite abominabil, surprinse în ceea ce ar fi trebuit să fie normalitatea vieţii: într-un supermarket, într-o redacţie de ziar, la un concert, pe o terasă, la un foc de artificii. „Banalitatea răului” creşte pe fondul neputinţei statale de apărare a cetăţenilor. Cu ce consecinţe pentru contractul social? E o întrebare pentru vremuri mai liniştite.

Urmează ziua naţională a Belgiei, pe 21 iulie.