Naţionalismul – un cal troian pentru Europa

Un cerc de foc se strânge în jurul Europei. Războiul bate la poarta sudică şi estică a acestui continent vulnerabil strategic, energetic, demografic şi nu numai. Dar Europa Unită – proiectul ce menţine de aproape şapte decenii pacea între naţiuni despărţite de râuri de sânge de-a lungul istoriei – e ameninţată, înainte de toate, de un pericol intern tot mai agresiv de la un an la altul: naţionalismul.

Întoarcerea la naţionalism ar echivala cu sfârşitul Uniunii Europene, cu tot ce înseamnă aceasta pentru cetăţenii săi – de la abolirea graniţelor şi aspiraţia la o viaţă mai bună, la libertăţile democratice esenţiale, în primul rând cea de exprimare. Denunţarea democraţiei liberale de către premierul Viktor Orban şi opţiunea sa declarată pentru modele ca Rusia, China şi Turcia constituie un semnal de alarmă în acest sens, care trebuie să nască un răspuns pe măsură.

Ungaria, bolnavul Europei

Ungaria, elevul de succes al tranziţiei post-comuniste, e azi un bolnav grav al Europei, mai ales al celei Centrale şi de Est. Un bolnav ameninţător, însă, atât prin riscul de contaminare, cât şi prin escaladarea tendinţei pan-hungariste. Imixtiunea guvernului ungar în sfere de competenţa şi exclusivitatea autorităţilor din statele învecinate, înverşunarea cu care Budapesta incită comunităţile maghiare din jurul Ungariei la separatism pe criterii etnice, precum şi coordonarea acţiunilor revizioniste ale clasei politice din capitala maghiară şi din afara Ungariei – toate acestea sunt elemente care pun sub semnul întrebării esenţa proiectului european: integrarea şi armonizarea politicilor naţionale în vederea realizării unei comunităţi fără frontiere. Ungaria aparţine UE doar cu numele, în fapt reprezintă o primă breşă în construcţia europeană.

E îngrijorător modul în care Viktor Orban înţelege să-şi asume ostentativ aversiunea faţă de democraţia liberală, cu atât mai mult cu cât un val de absenteism şi dezamăgire afectează opinia publică europeană în urma crizei economice şi a măsurilor de austeritate. Mai mult, forţele extremiste, populiste şi anti-sistem câştigă teren, în mod spectaculos, de la un scrutin la altul. Majoritatea statelor europene se confruntă cu acest dezechilibru al scenei politice interne, din cauza ascensiunii extremiste. Pentru astfel de forţe, Orban este un model.

Nu în ultimul rând, e cu atât mai gravă poziţionarea Ungariei cu cât UE are de făcut faţă unei intensificări a propagandei ruse în fostul spaţiu de influenţă sovietică. Aici este tot mai mare riscul de acţiuni destabilizatoare, în special prin potenţiala instrumentalizare a tendinţelor naţionalist-separatiste. Sofia şi Belgradul sunt deja bănuite a fi capete de pod rusesc în Balcani. Iar Ungaria optează tranşant pentru modelul autoritar-asiatic.

Democraţia, singura salvare

În aceste condiţii, Europa responsabilă, Europa democratică, Europa care se revendică din viziunea lui Adenauer şi a celorlalţi părinţi ai arhitecturii comunitare, această Europă care înţelege că numai unită poate răzbi în noul context geopolitic şi economic global are nevoie de o reacţie hotărâtă şi solidară. Iar pentru state de frontieră, direct vizate de pericolul extern, precum România, devine vitală respingerea oricăror derapaje naţionaliste şi consolidarea apartenenţei la valorile democratice europene. Nu putem construi o Uniune Europeană pentru secolul XXI dacă ne întoarcem la valorile secolului XIX.

Pentru ca rătăcirile naţionaliste şi anti-democratice să nu mai poată fi posibile cu adevărat, e nevoie de consolidarea urgentă a statului de drept, prin combaterea corupţiei ce distruge fibra statală şi morală a unei naţiuni. E evident şi atât de aproape exemplul dezolant al Ucrainei şubrezite din interior, în deceniile premergătoare agresiunii ruse. De asemenea, devine o problemă de importanţă strategică îmbunătăţirea actului de guvernare, pentru a reda cetăţeanului încrederea în cei pe care-i votează. Iar aici e datoria partidelor de a-şi primeni rândurile şi de a ieşi din paradigma clientelar-tribală patentată de PSD şi copiată şi de alte formaţiuni.

De la formă la fond

Pentru prima dată după căderea comunismului, pericolul extern ne obligă să conştientizăm că trebuie să facem un efort atât de necesar pentru ancorarea în sfera valorilor şi normelor europene. Nu de teama comisarilor Bruxelles-ului, nu de gura vreunei cancelarii vestice, nu sub rigla criteriilor de aderare – ci pentru a ne apăra dreptul la viaţă într-o societate democratică, în calitate de membri ai familiei euroatlantice. E cazul să trecem de la formă la fond, atât decidenţi, cât şi alegători. Altfel, ar însemna că ne-am furat căciula de 25 de ani. Iar vina pentru un eventual dezastru nu va fi nici la Moscova, nici în altă parte, ci în propria noastră curte.

Elemente care au sunat poate abstract pentru mulţi în aceşti ani – necesitatea unei societăţi civile autentice, vii şi interiorizarea valorilor europene, a toleranţei în primul rând – devin factori decisivi în rezistenţa societăţii la ameninţările multiple. Cultura democratică e anticorpul fundamental, iar democraţia participativă principalul baraj în calea derapajului neo-naţionalist. Să nu uităm, în acest sens, că diferenţele de dezvoltare şi de bunăstare sunt direct proporţionale cu sănătatea unei democraţii participative.