NATO sau demilitarizarea celor trei muschetari

Dacă în romanul lui Dumas problemele de viziune dintre muschetari îi determină să nu mai acţioneze ca un întreg, în cazul NATO situaţia este diferită: consensul nu este o problemă atât de pregnantă, ci faptul că Alianţa s-a transformat în timp într-o alianţă cu un comportament caracterizat de logica negocierilor şi a parteneriatelor.

Când trecutul revine în prezent…

Vă mai aduceţi aminte de romanul După 20 de ani scris de Alexandre Dumas? Acesta este continuarea unei cărţi mai cunoscute - Cei trei muschetari. Cum cele două intră în categoria cărţilor copilăriei merită să ne amintim şirul evenimentelor: în prima carte, prietenii muschetari sunt capabili să facă faţă oricărui pericol pus în scenă de cardinalul Richeliu, însă în partea a II-a, ei nu mai sunt uniţi de aceleaşi valori comune, nu mai văd lumea prin aceeaşi perspectivă şi în consecinţă nu mai acţionează împreună.

NATO este o alianţă de succes, iar acest lucru este demonstrat de istorie. Înainte de căderea Uniunii Sovietice, NATO a reuşit să evite un conflict aplicând logica descurajării şi intimidării prin vectorii de putere militară pe care îi deţinea. La fel ca în cazul eroilor din primul roman al lui Dumas, Uniunea Sovietică se ridica la statutul lui Richeliu: o forţă potrivnică, un adversar redutabil. 20 de ani mai târziu, atât Richelieu cât şi URSS-ul dispăruseră, iar NATO s-a trezit într-o lume zguduită de frica ameninţărilor asimetrice, aflată într-un marş al dezvoltării tehnologice, o lume aţintită cu privirea înspre China. Dacă în romanul lui Dumas problemele de viziune dintre muschetari îi determină să nu mai acţioneze ca un întreg, în cazul NATO situaţia este diferită: consensul nu este o problemă atât de pregnantă, ci faptul că Alianţa s-a transformat în timp într-o expresie mult prea apropiată de liberalism, o alianţă cu un comportament caracterizat de logica negocierilor şi a parteneriatelor. NATO se comportă de multe ori ca şi cum dimensiunea militară a arhitecturii sale nu mai există.

Putin înţelege această logică, o foloseşte împotriva Occidentului, dar asta nu înseamnă că se teme de ea.

Suferă oare Rusia de sindromul Weimar 2.0?

După încheierea Primului Război Mondial, la Weimar s-a semnat noua constituţie a Germaniei învinse. Mulţi germani au considerat că este o pată de ruşine, iar treptat din rândul lor s-a ridicat mişcarea nazistă.

Uniunea Sovietică a fost învinsă acum mai bine de 20 de ani. Rusia a stat într-o stare de somnolenţă pentru aproape un sfert de secol: problemele economice şi redresarea socială necesită timp. Acum Rusia sau Putin, cineva din această ecuaţie vrea mai mult - o Uniune Eurasiatică. Este greu să cuantifici susţinerea ruşilor faţă de comportamentul Moscovei. Pe 25 martie în Novaya Gazeta apăreau următoarele fraze: Rusia de astăzi este populată de oameni diferiţi faţă de cum era acum o lună (...) oameni inspiraţi de o viziune. A spune că Rusia suferă de acest sindrom sau că anexarea Crimeei este o manevră similară cu alipirea regiunii Sudetenland realizată de Hitler este o metaforă care este valabilă atâta timp cât luăm în calcul şi răspunsul NATO. Iar răspunsul NATO este ...greu de cuantificat.

Acelaşi articol din Novaya Gazeta se continuă cu: Războiul nu a fost declarat împotriva Ucrainei, ci împotriva Vestului, a politicii sale, a ideologiei, a modului de viaţă, a valorilor şi a modului de gândire. Acesta este un război ideologic care este condamnat să devină unul total. Sunt cuvinte mult prea dure pentru că indiferent de evoluţia evenimentelor România, Europa şi întreaga lume nu pot face faţă unei confruntări în care Rusia şi NATO sunt implicate de pe poziţii diferite.

Occidentul s-a amăgit sau păcălit de unul singur în ultimii 20 de ani crezând că Rusia se va transforma într-un jucător de baseball. Rusia a demonstrat că patinajul artistic, unul dintre sporturile naţionale ale ţării, poate fi aplicat cu uşurinţă şi în politica externă.

Scena, decorul, cortina – toate sunt la fel, doar numele s-au schimbat

În anii ‘50, Nikita Hruşciov a decis că peninsula Crimeea trebuie înglobată în Ucraina - o mutare pe care Putin a văzut-o ca fiind o nedreptate istorică. Acum această nedreptate este corectată, din punctul de vedere al Rusiei. Pentru Ucraina şi pentru Occident, Crimeea este pierdută. Rusia a câştigat un teritoriu, o mişcare care prin propria ei definiţie este o mutare strategică, iar răspunsurile Occidentului au fost sancţiunile economice, financiare şi declaratiile pline de îngrijorare. Iată de ce afirmam mai sus că NATO şi Vestul au devenit prea axaţi pe negociere.

Peste tot în Europa pluteşte un val de îngrijorare, iar România, ţările baltice şi Polonia au ajuns să se teamă de intenţiile Rusiei pe termen lung. Pe 16 aprilie, NATO a anunţat că îşi va creşte prezenţa militară în estul Europei prin trimiterea de forţe navale, creşterea patrulelor aeriene şi readaptarea planurilor de luptă terestre. Este un început. Alianţa dă semne că îşi readuce aminte de logica intimidării şi descurajării militare.

Rând pe rând oraşe din estul Ucrainei au fost acaparate de forţe pro-ruse. Primăria din Donetsk a fost ocupată de forţe înarmate pro-ruse, o coloană de vehicule militare a intrat în oraşul Slovyansk pentru a susţine baricadele instalate încă din 13 aprilie, iar evenimentele sângeroase din Odessa dau impresia că forţele guvernamentale ucrainene au pierdut complet controlul situaţiei în est.

...când prezentul riscă să se transforme într-o reflexie a viitorului

NATO trebuie să continue această politică a descurajării şi intimidării militare prin a sublinia că un atac asupra celorlalte regiuni ale Ucrainei reprezintă un atac la adresa securităţii şi stabilităţii întregii Alianţe. Putin, Moscova şi Rusia, deşi sunt în multe privinţe actori separaţi sunt arhitecturi care respectă implicarea fermă şi etalarea puterii. Exprimări similare cu cea a lui Rasmunssen: cu toţii am căzut de acord că o soluţie politică este singura cale de a merge înainte sunt mult mai puţin apreciate şi luate în seamă de Moscova.

Moscova a fost într-o permanentă căutare în ultimii 20 de ani. O aventură pentru redescoperirea locului Rusiei în această lume combinată cu o luptă constantă pentru a uita trecutul. Dacă comparaţia cu romanele lui Dumas poate fi dusă până la capăt atunci putem spune că muschetarii din NATO vor ajunge la un consens şi vor stabiliza în timp util întreaga regiune pentru că alternativele sunt întunecate pentru ambele tabere implicate. Ruperea Ucrainei şi transformarea ei în câmp de bătălie va produce o luptă între două civilizaţii care doar împreună pot merge mai departe. 

Articol redactat de Alexandru Drăgoi, editor al Geopolitics.ro din anul 2012. Geopolitics.ro este un portal de analize geopolitice editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale).

Mai multe analize geopolitice puteţi citi aici.