Navalnîi este protejat de Biroul Federal de Investigaţii Criminale din Germania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti în faţa spitalului universitar Charité din Berlin
Poliţişti în faţa spitalului universitar Charité din Berlin

Adversarul puterii de la Kremlin este o persoană periclitată, nu doar de la sosirea sa în Germania. Guvernul federal îi acordă de aceea protecţie sporită oaspetelui din Rusia.

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi, aflat în comă, este în Germania sub protecţia Biroului Federal de Investigaţii Criminale (BKA). Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat agenţiei de presă dpa că protecţia poliţienească a lui Alexei Navalnîi a fost preluată de structuri federale. Baza legală este constituită de paragraful 6 din legea BKA. Acesta stipulează că securitatea oaspeţilor străini ai organelor constituţionale se încredinţează BKA "în cazuri speciale". 

În răstimp, purtătorul de cuvânt al cabinetului Merkel, Steffen Seibert, a declarat că în cazul lui Navalnîi "este vorba de un pacient care, foarte probabil, a fost victima unui atac cu otravă. Bănuiala nu are legătură cu faptul că domnul Navalnîi s-ar fi putut otrăvi singur, ci că altcineva l-a otrăvit pe acesta, iar guvernul german ia această bănuială foarte în serios", a explicat Seibert. 

După o îndelungată întârziere care cade în sarcina autorităţilor ruse, adversarul preşedintelui Putin este în prezent îngrijit în clinica universitară Charité din Berlin. Un avion sanitar închiriat de activişti germani l-a adus sâmbătă pe politicianul în vârstă de 44 de ani de la Omsk, în Siberia, în capitala Germaniei. Conducerea spitalului Charité a comunicat că medicii curanţi vor lua poziţie, probabil în cadrul unei conferinţe de presă, după "încheierea analizelor şi consultaţiilor, şi în înţelegere cu familia", faţă de maladie şi metodele de terapie recomandate. Consultaţiile şi analizele vor mai necesita "o perioadă de timp".

"Vom spune totul"

O luare de poziţie a susţinătorilor lui Navalnîi, anunţată pentru duminică seară, a fost contramandată. Ea va avea loc însă mai târziu, a anunţat pe Twitter Leonid Volkov, un apropiat al lui Navalnîi. Purtătoarea de cuvânt a politicianului rus de opoziţie, Kira Iarmâş, anunţase anterior: "Vom povesti tot ce se ştie în prezent despre otrăvirea lui Alexei."

Vicecancelarul german Olaf Scholz a vorbit despre o îmbolnăvire "îngrijorătoare" a cetăţeanului rus. Scholz, care este şi ministru federal de Finanţe, a declarat ziarului "Neue Westfälische": "Vom arăta clar că nu acceptăm în calitate de democraţi punerea în primejdie a vieţii unor politicieni de opoziţie". Colegul său social-democrat Dirk Wiese, care este coordonatorul guvernului german pentru relaţiile cu Rusia, a cerut guvernului de la Moscova elucidarea cazului. "Acuzaţia de otrăvire este la ordinea zilei", a declarat el pentru organizaţia de presă Redaktionsnetzwerk Deutschland.

Rapida înrăutăţire a stării sănătăţii lui Navalnîi "trebuie elucidată credibil, transparent şi în cooperare cu autorităţile ruse", a mai declarat Wiese. Cu privire la eventualele urmări diplomatice ale cazului, vicepreşedintele grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat SPD a evitat să facă declaraţii, subliniind că medicii din Berlin trebuie să identifice motivul gravei îmbolnăviri a lui Navalnîi. Abia apoi se vor putea trage "concluziile care se impun".

image

Alexei Navalnîi în timpul unei percheziţii la sediul din Moscova al fundaţiei sale (imagine de arhivă, 2019)

Supraveghere strictă

Navalnîi, un cunoscut activist anticorupţie, s-a aflat recent în campanie electorală în Siberia, pentru a împiedica victoria unor candidaţi apropiaţi Kremlinului la alegerile regionale din septembrie. Dintr-un articol apărut în ziarul bulevardier moscovit "Moskovski Komsomoleţ" reiese că Navalnîi a fost supravegheat acolo în permanenţă. Joi, el a acuzat crampe severe în timpul zborului de reîntoarcere la Moscova şi şi-a pierdut cunoştinţa. După aterizarea forţată la Omsk, Navalnîi a fost internat în spitalul din oraş. Cei din anturajul politicianului de opoziţie bănuiesc că el a fost otrăvit cu un ceai pe care l-a băut înainte de a se urca în avion.

Ministerul Sănătăţii din regiunea Omsk a comunicat în schimb că nu s-a găsit în corpul pacientului "absolut nicio otravă care să provoace crampe sau otravă sintetică." În urină s-au descoperit, în schimb, resturi de cofeină şi alcool. Anterior, medicii din Omsk au declarat că nu au putut identifica nicio otravă şi bănuiesc că pacientul suferă de o "tulburare de metabolism".

"Tragere de timp"

Rude şi susţinători ai lui Navalnîi au insistat pentru transferul acestuia în Germania imediat după ce a fost internat în spitalul din Omsk. Într-o primă fază medicii ruşi au declarat însă că pacientul nu este transportabil. Abia vineri seară, după presiuni imense, şi după ce medici germani sosiţi la faţa locului au exprimat opinii contrare, ei au fost de acord cu transferul lui Navalnîi în Germania. 

Ulterior partea rusă a insistat ca echipajul avionului-ambulanţă să respecte perioadele de odihnă stabilite prin lege înainte de a porni spre Germania. În replică, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi i-a acuzat pe medicii ruşi că "trag de timp" pentru a împiedica descoperirea, de către experţii germani, a unor resturi de otravă în corpul pacientului.

 

Navalnîi este unul din cei mai înverşunaţi adversari ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Fundaţia sa a descoperit în ultimii ani noi şi noi cazuri de corupţie şi a expus stilul de viaţă luxos al membrilor elitei ruse. În trecut, el a tot fost periodic arestat şi a fost atacat fizic în repetate rânduri.

Text publicat de Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite