Negocierile pentru al treilea program de salvare a Greciei au fost amânate din motive de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii creditorilor Greciei, Comisiei Europene, BCE şi FMI au spus că nu pot începe discuţiile până nu va fi găsită o locaţie potrivită
Reprezentanţii creditorilor Greciei, Comisiei Europene, BCE şi FMI au spus că nu pot începe discuţiile până nu va fi găsită o locaţie potrivită

Negocierile care ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de salvare a Greciei au fost amânate întrucât creditorii internaţionali caută încă un loc sigur pentru discuţii, a declarat un oficial al Comisiei Europene, relatează Reuters.

Autorităţile elene declaraseră în mod repetat că discuţiile pentru programul de susţinere financiară în valoare de 86 de miliarde de euro vor începe vineri, la Atena.

Reprezentanţii creditorilor Greciei, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE) şi FMI au spus că nu pot începe discuţiile până nu va fi găsită o locaţie potrivită, având în vedere importanţa discuţiilor şi faptul că mulţi greci detestă creditorii, după două programe dureroase de susţinere.

"Există unele probleme de logistică care trebuie rezolvate, în special legate de siguranţă. Sunt discutate mai multe opţiuni", a spus un oficial al Comisiei, fără să ofere detalii.

Mai mulţi oficiali au spus că în prezent au loc doar discuţii tehnice, pentru rezolvarea unor chestiuni de logistică.

"Nu au sosit încă. Are loc o întârziere. Nu ştim când vor începe dar ştim că vor avea loc cu siguranţă", a spus un oficial din Ministerul elen de Finanţe, citat de The Guardian.

Persoane apropiate situaţiei au declarat că negocierile vor începe mai mult ca sigur luni, din cauza neînţelegerilor legate de locul unde vor avea loc discuţiile.

Creditorii vor acces la ministere şi documente, aşa cum s-a întâmplat înainte de venirea la putere a partidului Syriza, în ianuarie.

"S-a pierdut o mulţime de încredere, iar marea problemă este cu cine se vor întâlni, la care ministere vor fi primiţi, la ce documente vor avea acces", a declarat Anna Asimakopoulou, ministru de Finanţe din umbră al principalului partid de opoziţie, Noua Democraţie.

Oficiali guvernamentali eleni au confirmat totodată că discuţiile au fost amânate şi din cauza cererii neaşteptate a FMI ca Grecia să solicite oficial participarea Fondului la noul program de susţinere.

Guvernul elen vrea ca un acord privind programul de susţinere financiară să fie convenit până pe 20 august, când Grecia trebuie să plătească BCE 3,4 miliarde de euro.

Parlamentul elen a aprobat joi un al doilea set de reforme solicitate de creditorii ţării pentru începerea negocierilor pentru programul de salvare.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat promisiunea restructurării datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unui pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în spaţiul monedei unice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite