Europa

articolul anterior articolul urmator

Negocierile ultimei şanse între Londra şi Bruxelles. Care este planul B al UE în caz de Brexit fără acord, cum sunt afectaţi românii

19
13 Dec 2020 10:14:48
Autor: Viorica Marin

Discuţiile dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană legate de un acord comercial post-Brexit vor continua peste noapte, dar Londra este de părere că actuala ofertă a UE rămâne inacceptabilă, a afirmat sâmbătă o sursă din cadrul guvernului britanic, transmite Reuters. Liderii UE vor să forţeze Londra să ceară reluarea negocierilor în ianuarie şi au pregătit un plan B în caz de eşuare a negocierilor.



Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează dă discute la telefon duminică, după prânz, pentru o concluzie asupra negocierilor comerciale post-Brexit.

Duminica este data limită fixată de Regatul Unit şi UE pentru a decide cu privire la rezultatul negocierilor comerciale şi a anunţa un eşec sau o nouă prelungire a acestora.

În ultima zi, discuţiile între cele două părţi au început la Bruxelles la ora locală 09:00, în condiţiile în care oficialii nu au arătat prea mult optimism. 

Premierul britanic, Boris Johnson, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au subliniat amândoi vineri că Regatul Unit este foarte aproape să-şi finalizeze desprinderea de UE în trei săptămâni fără un acord.
 
"Discuţiile continuă peste noapte, dar oferta UE de pe masă rămâne inacceptabilă", a spus sursa britanică.
 
"Prim-ministrul va depune toate eforturile, dar este absolut clar: orice acord trebuie să fie corect şi să respecte poziţia fundamentală că Regatul Unit va fi o naţiune suverană peste trei săptămâni", a adăugat sursa.
 
Speranţele că Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor putea ajunge la o înţelegere care să reglementeze relaţiile comerciale în valoare de trilioane de dolari până la finalul anului par să scadă rapid. Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că aşteaptă o ofertă importantă din partea UE, pentru a trece de impasul în care au intrat negocierile. Vorbind cu reporterii, el a încurajat cetăţenii să vadă acest moment ca pe o oportunitate. „Începând cu 1 ianuarie, nu există îndoială, toate companiile, în special cele care fac exporturi, vor trebui să facă modificări şi am fost foarte clari în această privinţă, dar, de asemenea, există şi oportunităţi. Şi există oportunităţi pentru ca firmele din această ţară să gândească mai global decât o pot face în prezent. Cetăţenii privesc doar în limitele pieţei Uniunii Europene, dar ar putea vedea la nivel global”, a declarat premierul.
 
Marea Britanie va părăsi cel mai probabil Uniunea Europeană fără un acord comercial, le-a spus şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, celor 27 de şefi de state şi guverne în timpul summit-ului de vineri.
 
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în ianuarie dar rămâne membru informal până pe 31 decembrie când va părăsi blocul comunitar după 48 de ore. Ambele tabere spun că vor un acord, dar negocierile sunt blocate.
 
Johnson şi von der Leyen le-au dat termen până duminică negociatorilor să încerce să ajungă la o înţelegere.
 
„Situaţia este dificilă. Principalele obstacole rămân", ar fi spus von der Leyen. „Vom vedea duminică dacă un acord este posibil".
 
Lira sterlină a scăzut, acţiunile au scăzut şi volatilitatea implicită a crescut, pe măsură ce investitorii au început să se teamă riscul unei final haotic al crizei de cinci ani a Brexitului.
 
Un Brexit fără acord comercial ar afecta economiile din nordul Europei, ar transmite valuri de şoc prin pieţele financiare, ar putea provoca haos la graniţe şi prin lanţurile delicate de aprovizionare care se întind în toată Europa şi nu numai.
 
Liderii Uniunii Europene au avertizat guvernele statelor membre să menţină o poziţie unitară în cazul expirării fără acord a tranziţiei post-Brexit, pentru a forţa Guvernul Boris Johnson să ceară continuarea negocierilor după 1 ianuarie 2021, afirmă surse citate de cotidianul Financial Times, potrivit Mediafax.
 
Conform unei note diplomatice, citată de FT, Bruxellesul a atenţionat statele membre UE să nu facă nimic care să atenueze efectele lipsei unui acord cu Marea Britanie. Un oficial UE a explicat că Bruxellesul înţelege clar că expirarea fără acord a tranziţiei post-Brexit poate avea consecinţe foarte imprevizibile. "Toată lumea înţelege că nu există garanţii că britanicii vor reveni la masa negocierilor", a subliniat oficialul european, sub protecţia anonimatului.
 
"Trebuie menţinute imboldurile" pentru ca Marea Britanie să fie nevoită să revină la masa negocierilor "cât mai curând posibil", a explicat un alt oficial de la Bruxelles.
 
Guvernele statelor membre au fost atenţionate că este important să nu acorde unilateral facilităţi Marii Britanii care ar fi similare cu cele de care beneficiază ţările din Uniunea Europeană. Astfel, Guvernul Boris Johnson va fi nevoit să ceară reluarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru ajungerea la un acord în privinţa relaţiilor post-Brexit.
 
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ţară care exercită în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a declarat că Bruxellesul este pregătit pentru scenariul expirării fără acord a tranziţiei post-Brexit, dacă Marea Britanie nu acceptă menţinerea standardelor comunitare. "Încă există şansa unui acord. Nu cred că vom şti mâine dacă vom reuşi ori nu, eu, cel puţin, nu pot promite acest lucru, dar continuăm să lucrăm", a declarat Angela Merkel, miercuri, în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei. Angela Merkel a subliniat că Uniunea Europeană este pregătită pentru eşecul negocierilor. "De asemenea, suntem pregătiţi, dacă nu vom putea accepta condiţiile britanice, să mergem pe un drum al lipsei unui acord. Un lucru este clar: trebuie să fie posibil să garantăm integritatea pieţei unice", a subliniat Angela Merkel.
 
Liderul de la Berlin a evidenţiat importanţa garantării standardelor egale pentru companiile din Uniunea Europeană şi Marea Britanie. "Acum pornim de la un sistem legal armonizat, similar, dar peste câţiva ani sistemele judiciare se vor dezvolta separat în privinţa politicilor în domeniul mediului, al muncii şi sănătăţii. (...) Avem nevoie de standarde egale, nu doar pentru acum, ci şi pentru viitor (...)", a subliniat Angela Merkel.
 
Reprezentantul Franţei în Comisia Europeană, Thierry Breton, comisar pentru Piaţa Internă, a avertizat recent că nu va exista niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE. "Eu înţeleg foarte bine că prietenii noştri britanici vor să beneficieze de pe urma pieţei comunitare. Dacă britanicii acceptă aceste reguli, vor fi bineveniţi. Dacă nu le acceptă, nu va fi niciun acord", a atras atenţia Thierry Breton.
 
Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
 
Uniunea Europeană a publicat planurile de urgenţă în cazul unei eventuale prăbuşiri a negocierilor pentru acordul care să încheie divorţul de Marea Britanie. Ieşirea Regatului Unit din UE urmează să se oficializeze pe 31 decembrie, dar un acord post-Brexit nu a fost parafat în ciuda negocierilor intense din ultimele zile.
 
Planul B are ca scop să asigure conexiunea pe uscat şi în aer dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, dar şi să permită ambelor părţi accesul pentru pescuit în apele fiecăreia, potrivit BBC.
 
Comisia Europeană a confirmat că o interdicţie de călătorie în interiorul UE a cetăţenilor din afara spaţiului comunitar, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei, se va aplica din 1 ianuarie şi cetăţenilor britanici. În prezent, doar opt state cu rate mici de infectare sunt exceptate, dar nu există niciun plan ca Marea Britanie să intre pe listă.
 
Statele membre au însă controlul asupra deciziilor privind propriile frontiere şi pot lua decizii individuale privind accesul cetăţenilor britanici.
 
Comisia propune patru măsuri de urgenţă „pentru a atenua unele dintre perturbările semnificative” în cazul în care nu ar exista un acord:
 
- Să asigure furnizarea de „anumite servicii aeriene” între Regatul Unit şi UE timp de şase luni, cu condiţia ca Regatul Unit să facă acelaşi lucru.
 
- Să permită utilizarea certificatelor de siguranţă a aviaţiei în aeronavele UE fără întreruperi pentru a evita blocare lor la sol.
 
- Să asigure conectivitatea de bază pentru transportul rutier de mărfuri şi pasageri timp de şase luni, cu condiţia ca Regatul Unit să facă acelaşi lucru.
 
- Să permită posibilitatea accesului reciproc la pescuit navelor din Marea Britanie şi UE în apele celuilalt timp de un an sau până la încheierea unui acord.
 
În lipsa unui acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regat va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, sinonime cu drepturi vamale sau cote, ceea ce alimentează riscul unui nou şoc economic suprapus celui al pandemiei.
 

Un Brexit fără acord ar duce la pierderea a 12.000 de locuri de muncă în România

Un Brexit fără acord cu UE ar însemna că industria textilă şi de încălţăminte din România ar putea pierde 12.000 de locuri de muncă, adică 2% din PIB şi 1,4% din cifra totală de afaceri din economie, notează Ziarul Financiar.
 
România produce haine, fibre textile şi încălţăminte în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld euro) anual, adică echivalentul a 2% din PIB, industria având o pondere de circa 1,3-1,4% în totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2019. Piaţa locală este unul dintre cei mai mari producători de profil din Europa şi chiar din lume.
 
Un Brexit fără acord ar putea lăsa 130.000 de croitorese şi cusăto­re­se din Europa fără loc de muncă, iar Româ­nia ar fi a treia cea mai afectată ţară, arată un raport al Confederaţiei Eu­ropene a Producătorilor de Haine şi Textile. Mai exact, 12.000 de locuri de mun­că din industria textilă din Româ­nia ar putea fi în pericol în condiţiile în care premierul Marii Britanii Boris John­son, nu ajunge la niciun acord cu Ursula von der Leyen, preşedintele Co­misiei Euro­pene, în negocierile pri­vind rela­ţiile bilaterale post-Brexit. Părţile au anun­ţat prelungirea discu­ţi­ilor până du­mi­nică în încercarea de a găsi o soluţie.
 
„Producţia de haine, încălţăminte şi textile se va nu­mă­ra printre cele mai afec­tate industrii de un Brexit fără acord, dat fiind că peste 100.000 de locuri de muncă din UE şi alte aproape 30.000 de joburi din Marea Britanie ar putea dispărea“, potrivit unui anunţ al Confederaţiei Europene a Producăto­rilor de Haine şi Textile (Euratex) care a rea­lizat un studiu de im­pact împre­ună cu Uni­versitatea din Leuven.
 
În cazul unui Brexit fără acord, Italia, România şi Portugalia ar avea de suferit cel mai mult din blocul co­munitar, fiecare urmând a pierde 27.000, 12.000 şi respectiv 11.000 de lo­curi de muncă. Asta înseamnă că în Italia mai bine de un sfert dintre angajaţii din domeniu şi-ar pierde slujbele, pe când în România ponderea e de 12%, potrivit Euratex.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Victor Nagy
13.12.2020, 10:53:34

.......... In timp ce presa plangea de mila englezilor .... „ Un Brexit fără acord comercial ar afecta economiile din nordul Europei, ar transmite valuri de şoc prin pieţele financiare, ar putea provoca haos la graniţe şi prin lanţurile delicate de aprovizionare care se întind în toată Europa şi nu numai.” „Liderii Uniunii Europene au avertizat guvernele statelor membre să menţină o poziţie unitară în cazul expirării fără acord a tranziţiei post-Brexit, pentru a forţa Guvernul Boris Johnson să ceară continuarea negocierilor după 1 ianuarie 2021” „ a forta guvernul Boris J .... sa ceara ” (? !) „"Trebuie menţinute imboldurile" pentru ca Marea Britanie să fie nevoită să revină la masa negocierilor "cât mai curând posibil", a explicat un alt oficial de la Bruxelles.” „Guvernele statelor membre au fost atenţionate că este important să nu acorde unilateral facilităţi Marii Britanii care ar fi similare cu cele de care beneficiază ţările din Uniunea Europeană. Astfel, Guvernul Boris Johnson va fi nevoit să ceară reluarea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru ajungerea la un acord în privinţa relaţiilor post-Brexit.” Cand ieri spuneam ca eu pariez pe englezi ... a plouat cu -

-1 (5 voturi)
Victor Nagy
13.12.2020, 10:55:03

Prin anii 80 se zicea ca vacile de la CAP -uri ... stau precum cartile in raft ..... daca scoti una cade tot randul . Sa vedem care cum vor fi afectate ....vacile care au ramas in grajd sau cea care a iesit . Personal pariez pe UK. Am eu un simtz . Dar poate sa ma si insel . Sa vedem . Poate la inceput , vreo 2-3 ani o sa fie mai rau dar se vor adapta . Dar daca Europa germana colaboreaza bine cu Rusia .... atunci inversez pariul . Anii trecuti aveam pe aici multa propaganda despre cum o sa crape Rusia ...in urma sanctiunilor . Uite ca nu a crapat . Dimpotriva , parca este tot mai relevanta global . La fel si in cazul China ... vor reloca productia din China ....si China va ajunge in genunchi . Uite ca nu-i de loc asa . Chiar si in conditiile actuale , China creste . Adevarat , putin ....dar restul scad ...mult . Pe multiple planuri . Aproape au disparut cei care contestau rolul dominant al Chinei in lumea de maine . Si ce multi erau ! In ast timp ...vacii noastre nu-i este bine . Dar se face ca nu vede ...„ ingrijorata ” de raul / greul / suferinta altora . Cam la fel si cu Brexitul .

-6 (8 voturi)
Pompierul Parpoules
13.12.2020, 11:30:19

Daca asta vor asta sa primeasca . De la 1 ianuarie 2021 taxe vamale si vize cum primesc gabonezii, mauritanezii, libienii, algerienii.

-3 (5 voturi)
Florin Oprea
13.12.2020, 11:09:44

Ce haios, "Liderii UE vor să forţeze Londra să ceară reluarea negocierilor în ianuarie". De ce sa-i fortezi nene, nu ai zis mereu ca britzii fac o prostie ca ies? De ce i-ai forta? Sau deja simte stabimea din UE dire reci pe sira spinarii? Rule Britannia!

+1 (3 voturi)
Pompierul Parpoules
13.12.2020, 11:31:25

Este mult mai simplu! Vize si taxe vamale ptr britzi.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările