Nici nu s-a instalat bine, că noul preşedinte al Ucrainei a enervat Kremlinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski, noul preşedinte al Ucrainei
Volodimir Zelenski, noul preşedinte al Ucrainei

Kremlinul i-a trimis un avertisment marţi noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, care ceruse anterior SUA noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, apreciind că un astfel de demers nu favorizează rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, relatează AFP. În plus, liderul de la Kiev a dat asigurări că Ucraina se îndreaptă spre UE.

„Este o retorică care nu va ajuta Ucraina să rezolve problema din sud-estul“ ţării, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la regiunile separatiste ucrainene, unde conflictul între trupele guvernamentale şi rebelii proruşi a făcut deja aproape 13.000 de morţi de la declanşarea lui în primăvara anului 2014.

Volodimir Zelenski (41 de ani) a fost învestit luni în funcţie după ce a câştigat cu o largă majoritate alegerile prezidenţiale în aprilie. El a declarat că prioritatea sa este să pună capăt conflictului cu separatiştii proruşi din Donbas.

„Nu vom depăşi agresiunea rusă singuri“, a afirmat Zelenski într-o întâlnire cu responsabili americani în cadrul ceremoniei de învestire, adăugând că trebuie „sporite sancţiunile“, potrivit declaraţiilor sale difuzate de preşedinţia de la Kiev. Delegaţia americană a fost condusă de ministrul energiei, Rick Perry.

Dmitri Peskov a afirmat marţi că numai Ucraina ar putea pune capăt conflictului din estul ţării, implementând acordurile de pace de la Minsk negociate în 2015 sub egida Kievului, Moscovei, Berlinului şi Parisului.

„SUA nu pot implementa lista cu prevederile acordurilor de la Minsk, nu o poate face nici Rusia. Doar Kievul poate face aceasta“, a declarat el.

Acordurile de la Minsk au permis reducerea considerabilă a confruntărilor în estul Ucrainei, dar violenţe se produc sporadic pe linia frontului. Aspectul politic al acestor acorduri a rămas literă moartă până în prezent, părţile dând vina una pe alta pentru eşec.

Şi prim vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Consiliului Federaţiei, Vladimir Djabarov, a comentat apelul adresat Statelor Unite de către noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu privire la înăsprirea sancţiunilor la adresa Rusiei.

"O astfel de declaraţie a noului preşedinte este dezamăgitoare, de vreme ce şi el s-a angajat să urmeze calea care duce către un impas. Considerând că poate convieţui în condiţii de confruntare cu o ţară înfrăţită, care este vecina sa, şi cu poporul acesteia, şi bazându-se pe sancţiunile unui amic de peste ocean, Washingtonul, Zelenski face o greşeală strategică", a precizat senatorul rus.

Djabarov a menţionat, de asemenea, că sancţiunile care ameninţă Rusia au încetat demult să mai funcţioneze împotriva ţării şi pot fi depăşite cu uşurinţă. 

Volodimir Zelenski, împreună cu reprezentanţii autorităţilor din SUA, au examinat, în cadrul întrevederii de la Kiev, aspecte privind combaterea "agresiunii ruseşti".

Preşedintele Ucrainei a subliniat că ţara sa are nevoie de susţinerea părţii americane şi a chemat Washingtonul la înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei. 

Moscova este enervată şi de faptul că noul preşedinte ucrainean s-a întâlnit, luni, imediat după învestirea sa în funcţie, cu vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič, responsabil pentru Uniunea energetică.

Potrivit serviciului de presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Kiev, în cadrul întâlnirii respective, Zelenski şi Šefčovič au discutat despre cooperarea dintre Ucraina şi Uniunea Europeană şi despre modalităţile de combatere a agresiunii ruse în Crimeea anexată şi în Donbasul ocupat.

Volodimir Zelenski a menţionat că mizează pe sprijinul Comisiei Europene în cadrul reuniunii trilaterale Ucraina-UE-Rusia în ceea ce priveşte problema tranzitului gazului rusesc spre ţările europene după anul 2019, a mulţumit UE pentru sancţiunile impuse Rusiei şi l-a asigurat pe Šefčovič că Ucraina este pregătită să avanseze spre UE.

"Ucraina este pregătită să meargă spre UE, făcând paşi corecţi şi oneşti" - a subliniat Zelenski. Totodată, cei doi oficiali au mai discutat despre aspecte legate de sectorul energetic, în special privind tranzitulul gazelor şi proiectul Nord Stream-2.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite