Nicolae Untilă, preşedintele asociaţiei moldo-românilor din Crimeea, despre prima zi în Rusia: „Ei, cum să fie? E bine“

Pe strada Sevastopolskaya, undeva la ieşirea din capitala Crimeei, Simferopol, poţi să auzi în fiecare dimineaţă vorbindu-se româneşte. Acolo îşi are sediul asociaţia moldo-românilor din Crimeea, iar preşedintele ei, Nicolae Untilă, arborează mândru, în sediul asociaţiei, drapelele Moldovei şi României, ambele agăţate la colţuri de portretul lui Ştefan cel Mare.

Sunt vreo 35.000 de moldo-români în Crimeea, dintre care doar 600 declaraţi etnici români.

Mă primeşte în biroul asociaţiei ce ţine loc şi de sediu pentru „o afacere cu aparate de aer condiţionat”. Biroul poartă amprenta ultimilor 7 ani prin prin care a trecut, de când această asociaţie a luat fiinţă. Poţi zări, la o privire mai atentă, chiar şi un fax vechi, ascuns printre mormane de hârtii şi dosare prăfuite.

„Cum e prima zi în Rusia?”, îl întreb circumspect. „Ei, cum să fie? E bine, cred eu”, îmi răspunde într-o română foarte bună şi cu aceeaşi energie în glas cu care m-a întâmpinat şi la telefon cu o zi în urmă. A fost la vot, „printre picături, ca am avut multă treabă“ şi a votat, ca mai toţi românii din zonă, pentru alipirea Crimeei la Rusia. Crede că aşa e mai bine, atât pentru el cât şi pentru comunitate.

Nicolae Untilă s-a născut in 1949 în satul Hânceşti, Republica Moldova, într-o familie de români. A studiat educaţie fizică la Chişinău şi a vrut să se facă pilot în armata sovietică, dar a picat proba medicală din cauza unor probleme minore la mâna dreaptă. Asta nu l-a demoralizat însă. Anul următor, mai bine pregătit şi cu experienţa examenului precedent, Nicoale s-a înscris în forţele armate terestre. A urmat o carieră de militar, carieră ce l-a purtat în diferite părţi ale Uniunii Sovietice. În 1970 ajunge şi în Crimeea unde îşi cunoaşte actuala soţie şi se stabileşte.

Conversaţia e întreruptă de suntetul ascuţit al telefonului mobil. „E un pământean de-al nostru”, îmi şopteşte, în timp ce răspunde. E o zi plină pentru domnul Untilă chiar dacă astăzi (n.r luni) locuitorii Crimeei au zi liberă în cinstea referendumului. Îl caută diferiţi membrii ai asociaţiei, colegi, prieteni şi jurnalişti. Toţi vor să ştie cum se simte în prima zi după referendum. Le răspunde la toţi cu aceeaşi candoare şi simplitate a vorbei pe care mulţi din politicenii de aici par să o fi uitat.

Lasă-i să răcnească, dacă asta vor. Tineretul trebuia să fie lăsat să stea acolo şi să-şi spună părerile. Nu trebuia intervenit cu forţa

Pentru el nu se va schimba mare lucru. La fel ca şi pentru mulţi din moldo-românii de aici. Primesc anual circa 15.000 de hryvnia (aproximativ 1.000 de euro) pentru cheltuielile asociaţiei din partea guvernului ucrainean. Puţin, comparativ cu „zecile de milioane pe care le primesc tătarii.” Dar nu se plânge. Din puţinul pe care l-a primit a reuşit să organizeze toate sărbătorile româneşti: Mărţişor, 1 Decembrie, „chiar şi zilele Eminescu”, îmi mărturiseşte domnul Nicolae. Spre deosebire de tătarii, etnicii români par să fie în asentiment cu majoritatea rusofonă din Crimeea.

Îmi toarnă un al doilea pahar de vin şi abordăm probleme mai sensibile. Îl întreb ce părere are despre Maidan şi ce se întâmplă la Kiev. „Lasă-i să răcnească, dacă asta vor. Tineretul trebuia să fie lăsat să stea acolo şi să-şi spună părerile. Nu trebuia intervenit cu forţa. E drept că şi ei (tinerii) au exagerat. Am văzut şi fapte violente din partea lor. Nu e frumos. Aşa nu se face.” Fiica studiază la Kiev relaţii internaţionale. „Engleza e liberă, spaniola la fel, rusa nu mai vorbesc...”. „Şi limba română?”, întreb eu. „Mai puţin. Înţelege câteva cuvinte.”

Românii din Crimeea sunt relativ puţini. Politicile din Ucraina în raport cu minorităţile au fost subiective şi de multe ori adverse. Ultimii 20 de ani au văzut o dublare a etnicilor moldoveni şi o dispariţie „aproape completâ” a etnicilor românii din această regiune. Sunt multe motive, unele de ordin personal – mulţi s-au declarat de bună voie moldoveni – iar altele de ordin politic. Ambele au făcut ca această comunitate de români să fie din ce în ce mai răsfirată şi fragilă.

Îmi iau rămas bun de la Nicolae Untilă cu promisiunea să revin ca să-mi arate „gospodăria de la Alushta“ şi să particip la o sărbătoare a moldo-românilor de aici. E optimist, plin de energie şi încerzător în viitor. E un etnic român într-o ţară în plină schimbare a identităţii ce încearcă din răsputeri să mulţumească pe toată lumea în jurul lui.