Nigel Farage: Marea Britanie refuză „talente“ din India şi Noua Zeelandă pentru a primi români şi bulgari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nigel Farage, liderul formaţiunii naţionaliste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), a denunţat politicile Guvernului de la Londra în domeniul imigraţiei, argumentând că Marea Britanie este nevoită să respingă „talente“ din India şi Noua Zeelandă pentru a primi români şi bulgari.

Nigel Farage a avertizat că, dacă va avea succes în scrutinul europarlamentar, „va fi un cutremur în politică“, promiţând un program „direct şi simplu“ în materie de imigraţie şi în relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

„Vrem o politică a imigraţiei posteuropeană, sensibilă, deschisă, prin care să ne arătăm dornici să primim străini, dar trebuie să avem un control asupra cantităţii şi calităţii celor care vin în Marea Britanie“, a declarat Farage, potrivit BBC, cu ocazia lansărea platformei electorale.

„În acest moment, le-am întors spatele talentelor din India şi Noua Zeelandă pentru a deschide poarta României şi Bulgariei. Acest lucru este lipsit de sens“, a subliniat liderul naţionalist, pledând pentru măsuri care să permită venirea a „30.000 - 50.000 de oameni anual“, angajaţi cu calificări, benefici pentru economia britanică.

Citeşte şi:

UKIP refuză o posibilă alianţă cu Frontul Naţional

Preşedintele Partidului pentru Independenţa Regatului Unit, Nigel Farage, a respins oferta lansată de liderul Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, prin care formaţiunea britanică era invitată să se alăture mai multor partide din Europa, văzute şi considerate de specialişti, de extremă dreapta, pentru promova un mesaj comun în viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Politicieni britanici beneficiază de un sistem secret de pensii, care va lua 227.000 de euro din banii publici

Peste o mie de politicieni şi europarlamentari britanici, inclusiv liderul unei formaţiuni eurosceptice Nigel Farage, fac parte dintr-un sistem secundar de pensii, păstrat secret, care este finanţat de Uniunea Europeană şi de contribuabili şi care pune o povară suplimentară de încă 227,7 de milioane de euro pe bugetul Marii Britanii, potrivit unor documente făcute publice în urma unei investigaţii jurnalistice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite