Nimic de sărbătorit în Moldova

Nu avem niciun motiv să ne declarăm victorioşi după anunţarea rezultatelor alegerilor din Republica Moldova. Da, este bine că, în acest moment, se prefigurează o alianţă de guvernare proeuropeană.  Dar de aici încolo greul de-abia începe. Pentru Moldova şi pentru România deopotrivă.

Să vorbim mai întâi despre Moldova. Victoria e relativă. Victoria e scrâşnită. Cu mult mai puţin clară decât în cazul Ucrainei, unde la ultimele alegeri legislative opţiunile proeuropene au totalizat circa 70 la sută din opţiuni. În ce priveşte Moldova, opţiunea proeuropeană este mai puţin pronunţată. Iar asta trebuie să dea de gândit la Chişinău.

Noul guvern va trebui să facă simţite – şi încă repede – avantajele opţiunii proeuropene. O misiune foarte grea, având în vedere atât situaţia economică din Moldova dar mai ales creşterea slabă a economiei europene. Pur şi simplu Moldova are un spaţiu de manevră cât se poate de îngust. Nu va fi deloc simplu.

Să vedem apoi distribuţia voturilor. Există o diferenţă de-a dreptul dramatică între voturile exprimate în ţară şi în diaspora. De exemplu, Partidul Socialist, pro rus, se pare că nu a luat niciun vot – niciunul! – la alegerile desfăşurate în România şi a obţinut procente nesemnificative la votul din vestul Europei. Nici măcar la secţiile din Rusia nu a obţinut primul loc în opţiunile exprimate. Victoria socialiştilor în interiorul republicii este cu atât mai semnificativă.

Pare o veste bună, dar nu este deloc aşa. De fapt, vorbim despre o ruptură în sânul societăţii moldoveneşti. Cifrele arată discepanţele uriaşe între votul din Moldova şi cel din afara ţării. Rămâne ca noua guvernare să concilieze aceste două mari opţiuni. Va fi extrem de dificil. Ales în bună măsură cu voturile diasporei, nou guvern de la Chişinău va fi obligat să guverneze peste Moldova reală, cea din interiorul ţării. Acea Moldovă pentru care calea europeană nu este într-atât de clară precum pentru Moldova de dincolo de graniţe.

Vine apoi provocarea alegerii noului preşedinte. Aici este nevoie de votul a două treimi dintre membrii Parlamentului. O majoritate de care coaliţia pro-europeană nu dispune. Este momentul compromisului politic. Iar aici, comuniştii lui Voronin trebuie să joace un rol. Până unde va merge acest compromis? Este răspunsul pe care doar noua (de fapt, vechea) coaliţie proeuropeană de la Chişinău ar putea să ni-l dea.

Vine apoi probema României. În loc să ne culcăm pe laurii victoriei ar trebui să ne întrebăm cum se face că, totuşi, după atâtea eforturi din partea Bucureştiului dar şi a Bruxelles-ului (să nu uităm desfiinţarea regimului de vize!), victoria forţelor proeuropene este atât de strânsă. Ne-am fi aşteptat la mai mult.

A făcut România tot ce putea face, din punct de vedere cultural, mai ales? Este modernizarea un concept care vine în Moldova pe filieră românească sau mai debgrabă rusă? Este cultura românească dominantă în Republica Moldova? Da, în ultimele două decenii, limba şi cultura română au făcut progrese importante în Republica Moldova. Este suficient? Cu siguranţă, nu – dacă ar fi fost suficient, rezultatele alagerilor ar fi arătat un pic altfel.

Iar asta trebuie să ne dea de gândit în viitor. Adevărul este că nu am avut o strategie culturală şi de media coerentă pentru Moldova. Iar asta nu mai poate continua aşa.

În sfârşit, România ar trebui să-şi pregătească încă de pe acum un răspuns la posibilele provocări ce pot apărea ca răspuns la reconfirmarea guvernului proeuroean de la Chişinău.

Găgăuzia, teritoriu din sudul republicii, care se bucură de o anume autonomie în cadrul statului, pare a fi punctul slab al Moldovei.

Puneţi toate acestea alături de tendinţa despre care analiştii regiunii vorbesc tot mai mult şi anume preluarea de către Kremlin a controlului asupra sudului Basarabiei şi a Bugeacului, după alimentarea în zonă a unor mişcări antieuropene.

Este doar o imagine din avion asupra provocărilor pe care Moldova le are de înfruntat. Şi România alături de ea, desigur.

Văzând toate acestea, victoria proeuropenilor de la Chişinău înseamnă mai degrabă muncă grea decât prilej de sărbătoare.

Articol publicat în săptămânalul ”Dilema veche”