Slaviansk, un oraş debusolat: soldaţi pe străzi, coşciuge şi magazine goale
0
Încă trei coşciuge îşi fac loc pe sub bolta înverzită a bisericii din centrul oraşului. Un alai de rude, prieteni şi localnici, cu toţii vizibil afectaţi de eveniment, conduc pe ultimul drum o mică parte din victimele atacului de acum două zile.
Procesiunile funerare au devenit atât de frecvente în Slaviansk încât clopotul bisericii nu a încetat să amintească oamenilor de aici că războiul bate la usă. Din ce în ce mai multe fortificaţii în jurul clădirilor principale, în continuare ocupate de separatişti, arme de calibru considerabil - inclusiv lansatoare de grenade - sunt încă de acum cîteva zile „la purtător“. Soldaţii nu au niciun interes în a-şi ascunde arsenalul sau intenţiile de a duce o lupte pe viaţă şi pe moarte pentru acest mic oraş, devenit peste noapte simbolul rezistenţei armate din estul Ucrainei.
Cu mai puţin de 48 de ore înainte de ziua de 9 mai, o sărbătoare ce pentru locuitorii acestei regiuni are semnficaţii istorice relevante în contextul actual, oamenii se pregătesc de o zi cu multe incertitudini.
Cu mai mult de jumătate din magazine închise, iar cele deschise cu rafturile aproape goale, sistemul de plăţi electronice la pământ, traficul şi circulaţia restricţionate pe timpul nopţii, Slavianskul întâmpină 9 mai cu strângere de inimă.
„Mi-e greu să cred că nu va fi un atac. Am văzut de dimineaţă, la televizor, cum Kievul trimite zeci de tancuri şi artilerie grea spre oraşul nostru. Ce se va alege de noi?“, mă întreabă retoric doamna Ala, o pensionară ce priveşte spre clădirea ocupată a Radei. A venit să aprindă o lumânare şi să doneze câteva grivne pentru ajutorarea familiilor „eroilor Donbasului“, aşa cum sunt numite victimele atacurilor recente.
Deşi atacul a fost provocat de separatişti, aceştia au suferit pierderi considerabile, în număr de aproximatv 30 de morţi şi peste 20 de răniţi grav. Spitalele au cerut deja ajutorul oraşelor apropiate, iar un număr semnificativ de oameni intră pe uşa camerei de urgenţă cu alimente şi ajutoare pentru cei internaţi.
În faţa spitalului, Artiom, economist la o fabrică din Kramatorsk, aduce o plasă cu conserve, cafea, ţigări şi câteva sucuri pentru răniţi.
„Ştiu că nu e mult, dar atât am putut aduce. Ei ne apără de faşciştii de la Kiev. Măcar atât pot face şi eu“.
Suportul localnicilor pare copleşitor, dar asta doar pentru că străzile oraşului sunt, în cea mai mare parte, dominate de oameni care au curajul să iasă din casă şi, mai mult, să vorbească despre situaţia curentă. Deşi conform ultimelor statistici, etnicii proruşi sunt minoritari în această zonă, steagurile Federaţiei Ruse sunt arborate din ce în ce mai des pe clădirile publice.
„Referendumul va arăta lumii ce vrem. Autonomie. Apoi, vom vedea dacă Rusia ne va primi”, mi-a mărturisit un soldat cu două seri înainte.
Când vine vorba de alegerile prezidenţiale, de la civili până la militari, cei mai mulţi nu au de gând să participe. „Vom împiedica referendumul pentru alegerile prezidenţiale. Cu siguranţă. Nu mai avem nevoie de el din moment ce până atunci vom fi o republică autonomă”, mi-a spus acelaşi soldat din tranşeele de apărare a oraşului.
Procesiunea funerară e pe sfârşite, familiile celor decedaţi se pregătesc să plece în coloană spre cimitir. Afară, oamenii dureros de afectaţi, vorbesc şi fac declaraţii dintre cele mai aprinse în faţa camerelor şi aparatelor foto strânse în jurul lor. E o zi în care echilibrul fragil dintre normal şi absurd a fost înclinat mai mult către cel din urmă.
Se încarcă comentariile...
