Norvegia vrea să eutanasieze o morsă devenită vedetă. „Comportamentul nesăbuit al publicului pot pune vieţile în pericol” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Captură video Youtube/ Mediehuset Lisand
Foto: Captură video Youtube/ Mediehuset Lisand

Autorităţile norvegiene au anunţat joi că au în vedere eutanasierea morsei Freya, devenită vedetă estivală în fiordul Oslo până la punctul de a pune în pericol viaţa publicului şi a animalului, informează joi AFP.

În pofida apelurilor constante prin care publicul este îndemnat să păstreze distanţa şi să nu deranjeze mamiferul, Freya, o femelă tânără care cântăreşte aproximativ 600 de kilograme, continuă să suscite multă atenţie, a explicat Direcţia norvegiană pentru pescuit într-un comunicat însoţit de o fotografie care prezintă o mulţime de privitori în imediata apropiere a morsei, conform Agerpres.

"Comportamentul nesăbuit al publicului şi nerespectarea recomandărilor autorităţilor pot pune vieţile în pericol", a subliniat o purtătoare de cuvânt al direcţiei, Nadia Jdaini. 

"Explorăm în prezent măsuri suplimentare, eutanasia putând fi o alternativă reală", a adăugat ea. 

În general, morsele trăiesc la latitudini mai nordice, arctice, însă Freya, al cărei nume face referire la o zeiţă asociată cu dragostea şi frumuseţea în mitologia scandinavă, se scaldă în apele capitalei începând de la 17 iulie. 

Devenit vedetă în timpului valului de căldură din această vară, animalul a fost filmat vânând păsări sau cocoţându-se pentru a moţăi pe ambarcaţiuni ce se legănau sub greutatea lui, provocând daune semnificative. O morsă poate dormi până la 20 de ore pe zi. 

Însă, în pofida recomandărilor, animalul continuă să fie deranjat de curioşii care se scaldă în proximitatea lui sau care se apropie excesiv de el, uneori însoţiţi de copii, pentru a-l fotografia, a precizat direcţia pentru pescuit. 

"Bunăstarea îi este în mod clar diminuată. Morsa nu se odihneşte suficient, iar experţii cu care discutăm acum cred că este stresată", a adăugat Jdaini. 

Specie protejată, morsa se hrăneşte în principal cu nevertebrate precum moluşte, creveţi, crabi şi peşti mici.

Deşi în mod normal nu atacă omul, animalul ar putea, potrivit autorităţilor, să se simtă ameninţat de persoanele aflate în apropiere şi să le atace.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite