Nou efort împotriva discriminării romilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prejudecăţile faţă de etniile sinti şi roma sunt larg răspândite şi în Germania. Pentru a combate anti-ţiganismul, o comisie lucrează la propuneri de măsuri pentru guvernul german. Dar este un efort dificil.

Sinti şi roma sunt două etnii care trăiesc deja de sute de ani în Germania. Cu toate acestea, deseori aceşti etnici nu sunt acceptaţi nici în ziua de azi ca parte din societate, sunt discriminaţi şi izolaţi pe diverse niveluri ale vieţii publice. Guvernul german a creat o comisie specială care să se preocupe de combaterea discriminării romilor. Este un grup de 11 experţi care a început să lucreze de la sfârşitul lunii martie. Experţii trebuie să livreze cel târziu la începutul lui 2021 un raport cu propuneri de măsuri de combatere a rasismului faţă de toţi etnicii grupaţi sub apelativul stigmatizant de "Zigeuner" (ţigani).

Un membru al acestei comisii este Frank Reuter de la centrul de cercetare privind anti-ţiganismul de la Universitatea Heidelberg: "Atât în societate, cât şi în domeniul cercetării această temă a fost neglijată un timp îndelungat", spune istoricul. A durat decenii întregi până când genocidul comis de regimul nazist împotriva etniilor sinti şi roma a fost recunoscut ca atare. "Spre deosebire de evrei, aceşti etnici nu au avut pe nimeni de partea lor."

Reuter a lucrat multă vreme la centrul de documentare sinti şi roma din Heidelberg. Întâlnirile şi discuţiile ample purtate acolo cu supravieţuitori ai genocidului nazist sunt unul din motivele pentru care a ales să se implice acum în activitatea comisiei speciale: "A fost o activitate care m-a marcat atât din punct de vedere uman, cât şi din cel al cercetării. Am văzut cu ochii mei ce urmări devastatoare poate avea discriminarea romilor."

"Rasismul de zi cu zi este foarte frustrant"

Reuter spune că printre experţii din comisie se numără şi membri ai etniilor sinti şi roma. O informaţie care nu apare în anunţul de presă oficial al Ministerului german de Interne privind înfiinţarea comisiei. Un aspect deloc irelevant, în opinia scriitoarei Bluma Meinhardt: "Salut iniţiativa guvernului german, dar vă rog să nu vorbiţi doar despre noi, ci şi cu noi."

O femeie sinti de 57 de ani, originară din Wuppertal, trăieşte de mulţi ani în Olanda, unde nu se simte atât de discriminată ca în Germania: "Când merg la supermarket în Germania, remarc privirile neîncrezătoare, conform prejudecăţii 'oare vrea să fure ceva?'. Acest rasism de fiecare zi este foarte frustrant şi unul din motivele majore pentru care atâţi etnici sinti şi roma se izolează de restul societăţii."

Un alt exemplu de discriminare este cel al unei alte femei sinti aflate în căutarea unei locuinţe, caz despre care a relatat de curând presa germană. Femeia a fost refuzată de reprezentanta unei firme de construcţii de locuinţe, care a scris într-un document intern: "Aspect uşor ţigănesc, mai bine nu îi facem nicio ofertă!"

Reduşi la imaginea migranţilor sărăciei

Imaginea despre etnicii sinti şi roma, încetăţenită de decenii în rândul majorităţii, este următoarea: sărăcie, şomaj, criminalitate. Un studiu din 2018 efectuat în întreaga Germanie arată că astfel de prejudecăţi sunt larg răspândite. De exemplu, peste 60% din cei 2.500 de cetăţeni chestionaţi sunt de acord cu afirmaţia conform căreia etnicii sinti şi roma ar avea o "predispoziţie spre criminalitate".

Cum arată discriminarea romilor în Germania în 2018 Prima afirmaţie: M-ar deranja prezenţa etnicilor sinti şi roma în zona mea A doua afirmaţie: Etnicii sinti şi roma nu ar trebui lăsaţi în centrele oraşelor Ultima afirmaţie: Etnicii sinti şi roma sunt predispuşi spre criminalitate

image

Clişeul privind situaţia precară a acestor etnici este de două ori nedrept. Pe de o parte există impresia că persoanele afectate sunt singure de vină pentru situaţia lor. Dar aceasta este de multe ori în mare parte o consecinţă a discriminării şi lipsei oportunităţilor cu care se confruntă etnicii sinti şi roma.

Bluma Meinhardt povesteşte de exemplu că tatăl ei nu a avut voie să meargă la şcoală, ca etnic sinti, şi nu a fost prin urmare niciodată alfabetizat. De aceea, după anii petrecuţi în lagărele de concentrare, bărbatul nici nu a putut să facă cerere, mult timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a primi despăgubirile cuvenite. Şi asta pe lângă celelalte probleme provocate de o viaţă ca analfabet şi persoană traumatizată.

Comisia are o sarcină-mamut

Pe de altă parte, nu toţi etnicii sinti şi roma trăiesc în felul prezentat adesea. "Există în Germania grupuri total deosebite de etnici sinti şi roma, atât în cadrul comunităţilor aflate aici de mult timp, cât şi în cazul nou-veniţilor din alte ţări. Nu se poate deloc vorbi de o realitate omogenă în viaţa de zi cu zi a acestora", spune expertul Reuter. "Dacă ar trece pe lângă dvs. un angajat de la bancă sau un funcţionar din cadrul acestor etnii, nu aţi putea spune că este vorba de o persoană sinti sau roma. Poate că face parte din aceste etnii, dar preferă oricum din motive întemeiate să-şi păstreze identitatea ferită de ceilalţi."

image

În pofida progreselor din ultimii ani, ar exista în continuare o structură de prejudecăţi foarte activă în ceea ce-i priveşte pe romi, nu doar în minţile persoanelor individuale, ci şi la nivel instituţional, crede istoricul de la Heidelberg. Analizarea acestor structuri deficitare şi propunerea de măsuri de combatere a lor, de exemplu în domeniul educaţiei, este sarcina-mamut a comisiei speciale.

Frank Reuter crede că înfiinţarea de către executivul de la Berlin a comisiei de combatere a discriminării romilor dovedeşte că politicienii iau în serios acum această problemă: "Ministrul de Interne Seehofer a spus foarte clar că raportul nostru nu va fi ignorat sau aruncat la gunoi, ci va fi inclus în acţiunile politice ulterioare."

Ines Eisele - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite