Europa

articolul anterior articolul urmator

Noua Ordine Mondială prin... Marea Resetare?

25
24 Nov 2020 08:56:41
Alexandru Grumaz
Afiş al Forumului de la Davos
Afiş al Forumului de la Davos

Statele Unite şi Uniunea Europeană „trebuie să stea împreună pentru a face faţă marilor provocări din timpul nostru”, a spus Merkel. Însăşi ideea lumii occidentale se destramă şi trebuie reconstruită... Nu ne aşteptăm ca preşedintele Biden să facă minuni. Dar vrem să profităm la maximum de acest nou capitol a spus Borrell. Administraţie Biden încearcă să se întoarcă la pactele multilaterale.

Două întrebări mă frământă, amândouă referitoarea la ceea ce ne aşteaptă în geopolitica globală în următorul deceniu, asta în cazul în care pandemia de Covid-19 are o soluţie pozitivă cât mai urgentă. Aşadar, odată cu alegerile prezidenţiale americane din noiembrie 2016, am intrat în „era Trump” unde lupta între suveranism şi globalism a căpătat proporţii aproape biblice. Cu alte cuvinte, am asistat la asfinţitul erei neoliberale şi la instalarea alteia noi, în care globalizarea, corectitudinea politică cedează întâietatea unei înfruntări „power politics” în locul celei guvernate de principiul „win-win”, iar partidele tradiţionale se retranşează pentru a supravieţui, lăsând ca prim-planul să fie ocupat de orientări iliberale cu cote identitare înalte şi un fundal economic în care ameninţarea iminentă a crizei generale sistemice biciuie orice iniţiativă şi „quantitative easing[1]”, ca soluţie, se vădeşte deja deficitară.

Este ceea ce s-a întâmplat numai un accident istoric datorat clasei rurale americane care l-a votat pe Trump? Aţi auzit frecvent în ultima perioadă de Marea Resetare mai ales odată cu actualele alegerile din SUA. Potrivit lui Pauline Hanson din partidul australian One Nation, este o încercare de a stabili o „viziune marxistă de stânga, socialistă asupra lumii” care vorbeşte de corectitudinea politică[2]. James Delingpole[3] o descrie ca pe un „plan de preluare comunist global”. Acest lucru s-ar putea să sune a conspiraţie, dar se referă la un fenomen real. Forumul Economic Mondial, care organizează conferinţa anuală de la Davos, a lansat o iniţiativă numită, da, „Marea Resetare”. Are propriul său site web. Este greu de crezut că Forumul Economic Mondial şi partenerii săi sunt, aşa cum sugerează Hanson şi Delingpole, comunişti. La urma urmei, partenerii săi includ Apple, Microsoft, Facebook, IBM, IKEA, Lockheed Martin, Ericsson şi Deloitte. Totuşi, ar trebui să fim întotdeauna atenţi înainte de a scrie/descrie noi teorii. Contează faptul că unii dintre cei mai bogaţi şi puternici oameni din lume sunt atât de interesaţi să „reseteze” modul de viaţă în care trăim?. Pentru unii da. 

Vă puteţi gândi la ce vă place din ideile şi activităţile lor? Ar fi o prostie să le negăm semnificaţia şi să nu ne aplecă asupra a ceea ce înseamnă de fapt. Dar asta este numai o atenţionare nu o dezbatere asupra subiectului enunţat. Las pe alţii să recitească Manifestul comunist a lui Marx dar şi lucrările deţinătorul premiului Nobel filozoful Bertrand Russell[4] autor a numeroase studii interesante predate de zor în facultăţile de ştiinţe politice din lume. Veţi găsi cu siguranţă, dacă aveţi  răbdare suficiente argumente să vedeţi spre ce ne îndreptăm. Marea Resetare este oare primul pas spre Noua Ordine Mondială? Când veţi înţelege, veţi avea răspunsul la întrebarea: de ce au fost alegerile din SUA importante pentru geopolitica globală?.

UE şi politica liderilor Grupului de la Visegrád

 

Pe măsură ce negocierile privind Brexit intră într-o etapă critică, UE se uita la Ungaria şi Polonia care au aruncat blocul într-o altă criză. Aliaţii Grupului Visegrád au votat bugetul şi pachetul de recuperare al UE de 1,8 trilioane de euro (2,06 trilioane de dolari), răspunzând planurilor de condiţionare a numerarului de respectarea „statului de drept în timp ce Varşovia şi Budapesta nu au achiesat. Blocajul subminează orice speranţă de redresare economică în întreaga UE Răbdarea scade în practic în fiecare capitală europeană. Nu vă lăsaţi iluzionaţi de o soluţionare rapidă. O nouă ”perdea de fier” cade din nou pe coloana vertebrală a Europei. Dar această Cortină de Fier este culturală, nu economică. Statele din Europa Centrală şi de Est fac parte din ceea ce s-ar putea numi o axă a naţionalismului care străbate jumătatea estică a Europei, îndreptându-se spre Eurasia şi în Asia de Est. În timp ce Europa de Vest se descreştinizează, statele din Europa Centrală şi de Est se recreştinizează - credinţa fiind un punct de adunare împotriva comunismului. Ştiu, ştiu că unii nu sunt de acord. Sincer nu mă interesează. Asta este opinia mea şi se vede din ceea ce se întâmplă în realitate nu din ziare. Cred că va aduceţi aminte cum veneaţi de Paşte la servici cu sendvişul de la ora 12, cu ouăle roşii cruţate de acasă dar cu vinişoare roşii sau albastre pe imaculatul albuş fiert(?!) Statele membre din Europa Centrală şi de Est îşi doresc un nivel de viaţă mai bun, dar nu cu orice preţ, cel puţin aşa cum o văd ele, cu preţul suveranităţii şi identităţii lor. Bruxellesul percepe, în general, mai multe state membre din Europa Centrală şi de Est ca alunecând înapoi în ceea ce priveşte statul de drept.

Între timp, Ungaria şi Polonia, consideră, în viziunea lor, UE, drept un fel de organizaţie precum Asociaţia Europeană a Liberului Schimb-plus[5] , viziune contrară ambiţiilor Berlinului şi Parisului şi care nu ţine cont de obiectivele federaliştilor precum Guy Verhofstadt. Având în vedere cât de multe companii europene aşteaptă aceşti bani, UE va avea nevoie fie de o modalitate de a învinge Ungaria şi Polonia, fie de a găsi o cale pentru a-i înlătura pe cei doi. Cu toate că discuţiile despre statele din Europa de Sud care ar fi în opinia unor analişti călcâiul lui Ahile al UE, statele din Europa Centrală şi de Est - multe care şi-au păstrat propriile monede - sunt cele mai capabile să se extragă din uniune. Deşi se crede în mod obişnuit că statele membre din Europa Centrală şi de Est nu vor părăsi UE datorită beneficiilor financiare pe care le-au obţinut, aşa o fi oare? Având în vedere problemele aflate în joc singuri care pot determina liderii Ungariei şi Poloniei să-şi schimbe convingerile sunt banii? Nu ştim dacă jocul nu va fi cu sumă nulă, până la urmă. O ceaţă cehoviană coboară peste Bruxelles!.

Europa lui Biden

 

Am comentat acest fapt pentru că are o importanţă deosebită când vorbim de Marea Resetare. De fapt voiam să comentez ceea ce ne-ar putea aduce o administraţie Biden în geopolitica globală şi în special în Estul Europei. Perspectiva unei administraţii Joe Biden[6] este excitantă pentru europeni. Lungul lor coşmar al relaţiei transatlantice cu Donald Trump s-ar fi încheiat în sfârşit. Acum pot crede că un partid politic mai uman, mai „european” şi-a revendicat puterea în Statele Unite. Din perspectiva lor, aceasta este America care crede în importanţa drepturilor omului, în valoarea aliaţilor şi în realitatea schimbărilor climatice. Aceasta este America pe care europenii şi-au dorit-o din totdeauna şi cu care cooperarea poate înflori. Europeni ştiu că scoaterea preşedintelui Donald Trump de la Casa Albă, nu reprezintă o schimbare globală a politicii Americane, cu excepţia cazului în care democraţii câştigă ambele locuri din Senat, în Georgia, în alegerile speciale din ianuarie 2021, Biden va conduce un guvern divizat care îi va limita libertatea de acţiune. Forţele care l-au adus pe Trump la putere, ideologia trumpistă, rămân şi ar putea reapărea cu uşurinţă în patru sau opt ani când vor reveni următoarele alegeri. Administraţia Biden are ea însăşi propriile provocări, care - chiar dacă reprezintă o ameninţare mai puţin fundamentală pentru alianţa transatlantică - păstrează şi pot accentua divizarea societăţii americane. 

Reacţia preşedintelui Macron evidenţiază optica nouă adoptată de europeni. Orice ar putea scrie un ministru german al apărării în POLITICO, o schimbare în administraţiile din SUA nu ar trebui să descurajeze eforturile europene de consolidare a autonomiei strategice a blocului, consideră preşedintele francez Emmanuel Macron. „Statele Unite ne vor respecta ca aliaţi numai dacă suntem serioşi şi dacă suntem suverani în ceea ce priveşte apărarea noastră”, a spus Macron într-un interviu[7] pentru Le Grand Continent, jurnalul publicat de Groupe d'études géopolitiques, un grup de reflecţie cu sediul la Paris dar care a deschis şi la Bruxelles un birou în martie 2020. În interviul realizat la Palatul prezidenţial Elise, Macron s-a opus ideilor din articolul de opinie al lui Annegret Kramp-Karrenbauer pentru Politico, în care aceasta susţinea că „iluziile autonomiei strategice europene trebuie să se încheie” şi „europenii nu vor putea să înlocuiască rolul crucial al Americii ca furnizor de securitate”. ”Au contraire”, potrivit lui Macron: „Nu sunt profund de acord, de exemplu, cu articolul de opinie semnat de ministrul german al apărării din Politico”, ​​a spus el, potrivit unei transcrieri a interviului. „Cred că este o interpretare istorică greşită”. El a spus, că, după ştirea sa, poziţia lui Kramp-Karrenbauer nu este cea a şefului ei (şi, de asemenea, uneori mentor), a cancelarului german Angela Merkel. În schimb, o schimbare politică iminentă peste Atlantic este „o oportunitate de a urmări, într-o manieră total paşnică şi calmă, ceea ce aliaţii, între ei, trebuie să înţeleagă, şi anume, că trebuie să continuăm să ne construim independenţa pentru noi înşine, aşa cum fac Statele Unite pentru sine şi aşa cum face China pentru sine”- a spus Macron. 

Este clar pe oricine vrea să vadă că europenii trebuie să vină la noua masă transatlantică cu un set proactiv de oferte care să exprime atât interesele lor, cât şi să propună o soluţie atractivă noului preşedinte american ales. Ca întotdeauna, nu este clar dacă există un interes european coeziv de exprimat, europenii râmând împărţiţi cu privire la problemele cheie din alianţa  transatlantică, de la rolul Uniunii Europene în apărare până la abordarea corectă a provocării numite China. Este, aşadar, puţin probabil ca europenii să prezinte o abordare unificată în primele luni ale unei noi administraţii americane. Este mai probabil să se grăbească spre Washington într-o cursă nepotrivită pentru a-şi depune omagiile la noua administraţie. Dar aproape toate ţările europene doresc o relaţie productivă şi amiabilă cu Statele Unite dar şi o abordare unificată, singura modalitate care poate funcţiona. Dacă nu reuşesc să stabilească una, vor regreta oportunitatea pierdută în zilele care vor veni. Există motive să cred că Washingtonul va fi receptiv. 

Preşedintele ales Biden nu doar caută o nouă cooperare cu aliaţii, dar majoritatea ofertelor prezentate (cu excepţia notabilă a schimbărilor climatice) vor atrage elemente semnificative de pe ambele părţi pe ale Atlanticului. În consecinţă, prezint câteva puncte de vedere asupra câtorva probleme spinoase precum comerţului, NATO, China şi Rusia pe care liderii europeni le-ar putea lua în considerare într-o relaţie transatlantică. Nu dau sfaturi încerc să fac o scurtă analiză a ceea ce avem pe masă. 

Comerţul

 

Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt cei mai mari parteneri comerciali. Poate că nu întâmplător, comerţul ameninţă să fie cea mai contondentă problemă dintre relaţiile UE şi SUA. Echipa Biden ar putea adopta o abordare diplomatică şi ar putea reduce unele dintre tarifele punitive la aluminiu şi la oţel impuse Uniunii Europene de predecesorul său, dar diferenţele transatlantice privind bunurile agricole şi rolul giganţilor tehnologici din SUA vor rămâne şi vor continua să creeze obstrucţii relaţiilor transatlantice. Un nou acord comercial global, după modelul efortului parteneriatului transatlantic de comerţ şi investiţii din timpul administraţiei Barack Obama, nu are prea mult sens, având în vedere politica internă de ambele părţi. În schimb, europenii ar trebui să facă un efort proactiv pentru a diminua următoarea dispută cu privire la comerţ care ar putea apărea din noul efort european de a impune o taxă digitală care vizează în principal giganţii tehnologici americani. O administraţie Biden, la fel ca administraţia Trump, s-ar opune cu tărie oricărui regim fiscal care pare să identifice giganţii tehnologici americani mai ales că aceştia au fost alături de Democraţi în campania electorală. Realizând un compromis timpuriu cu privire la această problemă, ar putea da un impuls în relaţiile  SUA-UE. Relaţii comerciale ar diminua ferocitatea oricăror dispute viitoare

NATO

 

NATO rămâne frământată de o dezbatere de împărţire a sarcinilor care a început în anii 1950 şi a devenit mai acerbă de-a lungul anilor[8]. Standardul actual, reafirmat în 2014, prin care toţi membrii NATO ar trebui să cheltuiască 2% din PIB-ul lor pentru apărare a dus doar la mai multe argumente. Problema fundamentală este că, în ciuda angajamentului lor anterior, multe state membre NATO europene consideră acum că procentul de 2% din PIB reprezintă o slabă reflectare a naturii moderne a securităţii naţionale şi a contribuţiilor pe care aceasta le aduce la securitatea transatlantică şi pe care contribuţiile bugetare la apărare nu le surprind. Aceştia încearcă în linişte să îşi reformuleze contribuţiile la NATO în termeni de cheltuieli care nu includ apărarea. Această nouă măsură ar putea include cu siguranţă cheltuielile pentru asistenţa de dezvoltare în străinătate, contribuţiile pe care le aduc ţările la securitate prin eforturile lor de combatere a schimbărilor climatice şi costurile pe care ţările le suportă din sancţiunile economice. 

Astfel de costuri sunt la fel de asimetrice ca şi cheltuielile cu apărarea. Un studiu, de exemplu, estimează că statele din Europa de Est suportă costuri de sancţiuni care se ridică la aproximativ 1 la sută din PIB (în mare parte din sancţiuni impuse Rusiei), în timp ce costurile pentru Statele Unite se ridică la doar 0,01 la sută din PIB. Germania, cu 0,2% din PIB, se încadrează undeva între ele. O astfel de măsură reflectă o viziune a securităţii naţionale pe care mulţi europeni şi administraţia Biden l-ar împărtăşi probabil. Dar nici o valoare a cheltuielilor nu va surprinde pe deplin ideea că ceea ce contează pentru poverile apărării este mai degrabă dată de capacităţile oferite decât de banii cheltuiţi. În consecinţă, orice acord privind o nouă valoare probabilă trebuie să includă, de asemenea, un angajament reînnoit de a oferi capacităţi de apărare europeană în est şi, chiar mai controversat, dorinţa de a asigura accesul american continuat pe piaţa europeană de achiziţii de apărare.

China

 

Uniunea Europeană şi-a întărit recent poziţia faţă de China şi a descris-o drept „un rival sistemic care promovează modele alternative de guvernare”. Dar este pregătită să caute un parteneriat şi o cooperare acolo unde este posibil, menţionând că „angajarea şi cooperarea cu China sunt atât o oportunitate, cât şi o necesitate”?. Europenii ar prefera să coopereze cu Statele Unite în cadrul unei agende economice comune, concentrându-se pe abordarea comportamentului economic non-reciproc al Beijingului, preluând conducerea în stabilirea standardelor pentru noile tehnologii precum 5G şi pedepsirea furtului de proprietate intelectuală. Revigorarea cooperării UE-SUA în Asia ar putea lua forma unui nou parteneriat transpacific-transatlantic (TTAP), care să cuprindă cooperarea comercială, conectivitatea şi clima. 

China este al doilea cel mai mare partener comercial al UE (după Statele Unite), astfel încât Bruxelles ar putea rezista să aleagă definitiv între Washington şi Beijing. Cu toate acestea, şeful politicii externe al UE, Josep Borrell, a reiterat în această vară că UE nu va fi echidistantă faţă de cele două, recunoscând rolul special jucat de Statele Unite în eliberarea Europei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi contribuţia acesteia la construirea unei Europe „întregi şi libere”. Italia rămâne singurul G7 sau  membru UE care a aprobat Belt and Road Initiative, poziţie respinsă acum de ministrul italian pentru afaceri europene, care a declarat în octombrie 2020 că memorandumul de înţelegere „a fost o greşeală. China sub Xi nu mai este ca pe vremuri. ” Franţa şi Germania au venit acum cu declaraţii şi orientări pentru necesitatea de a construi o strategie europeană în Indo-Pacific. În plus faţă de problemele de securitate partajate în Marea Chinei de Sud, există posibilităţi de cooperare cu Statele Unite în ceea ce priveşte conectivitatea, problemele de mediu şi climatice. 

Uniunea Europeană ar putea propune o cooperare moderată cu privire la infrastructura de telecomunicaţii comună cu Statele Unite, deoarece există un acord că operatorii de telefonie mobilă trebuie să aibă cerinţe stricte de confidenţialitate şi securitate şi că ar trebui evitată dependenţa de o singură companie pentru infrastructura 5G. Suedia a decis, în octombrie 2020, să interzică Huawei şi ZTE de la infrastructura 5G a ţării şi ”se întâmplă”, de asemenea, să găzduiască cel mai mare rival al gigantului chinez pe 5G, Ericsson. Toată această activitate presupune că există acum spaţiu pentru un parteneriat mai larg SUA-European cu privire la provocările economice şi strategice pe care le prezintă o China în creştere. O agendă comună a bilateralei SUA-UE, în Indo-Pacific, ar putea fi benefică europenilor.

Rusia

 

Uniunea Europeană caută un echilibru delicat în politica sa din Rusia. Trebuie să acomodeze atât acele state din est care se tem de ameninţările ruseşti directe, cât şi cele din vest care favorizează un dialog mai mare. De la invazia rusă a Ucrainei din 2014, Uniunea Europeană a menţinut în mare măsură acel echilibru, simbolizat printr-o reţea dure de sancţiuni pentru a pedepsi Rusia pentru agresiunea sa. O administraţie Biden care pare deschis ostilă faţă de Rusia ar putea ameninţa acest echilibru, chiar dacă ar atenua îngrijorarea abandonului american din estul Europei. Pentru a-şi păstra unitatea, abordarea europeană se va concentra probabil pe asigurarea faptului că Statele Unite echilibrează dialogul de descurajarea în abordarea faţă de Rusia, menţinându-şi în acelaşi timp angajamentul de securitate faţă de Europa de Est. 

Principalul iritant în acest efort va fi proiectul de conducte Nord Stream 2, care a creat divizii profunde atât în ​​Europa, cât şi peste Atlantic. Germania şi alte state membre sprijină proiectul, deoarece speră la un gaz mai ieftin şi la o rută mai sigură de tranzit energetic din Rusia. Unii membrii UE din est îl resping pentru că refuză taxele de tranzit către statele de pe ruta terestră ocolită, în special o Ucraina foarte dificilă din punct de vedere financiar. Administraţia Trump s-a opus, deoarece se temea că conducta va creşte dependenţa energetică europeană de Rusia şi ar înlocui exporturile de gaze naturale lichefiate ale SUA către Europa. SUA a ameninţat cu sancţiuni secundare împotriva companiilor europene care construiesc conducta. 

Crearea unui consens european şi transatlantic privind Nord Stream 2 în 2021 iese în evidenţă ca fiind pasul cheie către menţinerea unui consens occidental asupra Rusiei în timpul administraţiei Biden. Lucrarea împreună cu administraţia Biden la Nord Stream 2 va necesita sarcina dificilă de a stabili mai întâi un anumit grad de consens european. Cheia pare a fi o dorinţă germană de a înlocui taxele de tranzit pierdute prin investiţii în iniţiativa poloneză Three Seas Initiative, care urmăreşte dezvoltarea infrastructurii în toată Europa de Est.

Acestea sunt doar câteva din problemele pe care le ridica o nouă relaţie transatlantică. Şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, afirma recent că Franţa şi Germania trebuie să se obişnuiască cu ideea că SUA îşi vor reduce pe viitor angajamentul internaţional. Maas a pledat pentru un "nou început" în raporturile transatlantice, oricine s-ar impune în alegerile prezidenţiale. Căci de profitat din divergenţele dintre SUA şi Europa ar profita China, Rusia, Iranul şi Coreea de Nord. Or, nu e prea clar de ce acest debut transatlantic nu a avut loc acum aproape patru ani? Ce a păzit atunci Berlinul? Dar Europa? Ideologia, bat-o vina.  Dar fără un astfel de efort european cu privire la aceste probleme sau la alte probleme, relaţiile transatlantice se vor degrada pur şi simplu aşteptând ca următoarea figură asemănătoare lui Donald Trump să sosească şi să administreze lovitura finală.

Poziţia Rusiei faţă de alegerile din SUA

 

Am considerat că este important ca în finalul articolului să amintim şi poziţia Kremlinului unul din actorii importanţi alături de China în competiţia marilor puteri. Preşedintele rus Vladimir Putin se numără printre o mână de lideri globali care nu l-au felicitat pe Joe Biden pentru victoria electorală proiectată de mass-media americană asupra preşedintelui Donald Trump. Rusia încă se confruntă cu implicaţiile politicii externe ale preşedinţiei Biden la o săptămână după alegerile prezidenţiale din 2020. La începutul acestei săptămâni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat raţionamentul din spatele deciziei de la Kremlin: „Considerăm că este oportun să aşteptăm numărul oficial de voturi”, a spus Peskov într-o conferinţă telefonică cu reporterii. Întrebat de ce Kremlinul nu a urmat aceeaşi procedură după victoria proiectată de Donald Trump la alegerile din 2016, Peskov a menţionat că circumstanţele sunt diferite: „Puteţi vedea că există anumite proceduri legale care au fost anunţate de actualul preşedinte. De aceea situaţiile sunt diferite şi, prin urmare, considerăm potrivit să aşteptăm un anunţ oficial ”. 

Peskov a reiterat poziţia, susţinută de oficialii de la Kremlin şi de preşedintele Vladimir Putin în cursul lunii octombrie, conform căreia Moscova este pregătită să lucreze cu oricare dintre cei doi candidaţi în aşteptarea rezultatului final al alegerilor. Să credem că Moscova se pregăteşte pentru o nouă revenire peste 4 ani a lui Donald Trump. Serviciile de informaţii ale Kremlinului au urechi peste tot (!?) inclusiv în Europa de Est, de unde a plecat numai Hruşciov după beţia de la Lechinţa[9].

Pe măsură ce Moscova continuă să se protejeze, sfera comentariilor politice din Rusia rămâne divizată în ceea ce priveşte alegerile. Există un contingent considerabil de analişti şi politicieni care îşi fac griji pentru că un preşedinte Biden, pe baza retoricii sale electorale şi a mandatului său în administraţia Obama, ar escalada politica Washingtonului de consolidare a ”represaliilor economice” împotriva Rusiei. Publicaţia rusă Vzgliad (în traducere Google ”Punct de vedre”) a susţinut că o preşedinţie Biden nu va fi doar o veste proastă pentru Rusia din motivele obişnuite - printre acestea, mai multe sancţiuni, sprijin militar suplimentar pentru Ucraina şi presiunea pentru aderarea la NATO a mai multor state post-sovietice la graniţa Rusiei - ci pentru că el va schimba balanţa puterii împotriva Rusiei prin reconcilierea cu Uniunea Europeană şi prim viziune care urmăreşte apropierea de China, pe cheltuiala Moscovei. Economistul Andrei Nechaev a adăugat că o administraţie Biden are mai multe şanse să se confrunte cu Rusia pe baza valorilor democratice: „Democraţii sunt în mod tradiţional mai preocupaţi de drepturile omului, drepturile civile etc. . . care oferă încă un motiv pentru sancţiuni mai dure, deoarece Rusia oferă motive [pentru sancţiuni pe această bază]. ” 

Politicianul rus Elena Panina a oferit o evaluare în linii generale similare, susţinând că „Biden vede probabil o ameninţare în valorile importante pentru Rusia, după cum se reflectă în constituţia noastră actualizată: respectul pentru religie, cultură, istorie şi apărarea familiei tradiţionale”.Există, de asemenea, o credinţă la Moscova, repetată de unii analişti în arhitectura economică a UE, că Biden este puţin probabil să continue linia politică a lui Trump de a opri conducta Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, în schimb, mulţi prezic că este dispus să schimbe acordul Washingtonului cu privire la conductă în schimbul unor concesii economice germane în altă parte a negocierilor bilaterale. Însă comentatorii ruşi sunt la fel de interesaţi de procesul alegerilor ca şi de rezultatul lor. 

Există un filon de gândire predominantă, susţinută peste tot de la partidul de guvernare Rusia Unită la opoziţie, că mandatul lui Biden de a conduce a fost erodat de acuzaţiile de fraudă a alegătorilor şi de refuzul multora dintre cei care au votat împotriva lui să recunoască legitimitatea alegerile. Comentatori ruşi au confiscat, de asemenea, acuzaţii de abateri electorale pentru a argumenta că Statele Unite nu este în măsură să ţină lecţii altora despre democraţie şi transparenţă politică. Federaţia Rusă, este evident, încerca refacerea măreţiei comuniste a fostului URSS. Vom vedea în alte analize ce obstacole pregăteşte Kremlinul.

PS: Ultima oră: Cei doi preşedinţi ai instituţiilor europene s-au întreţinut pe 23 noiembruie cu Joe Biden, preşedintele ales al SUA, şi l-au invitat la Bruxelles pentru "o reuniune specială" anul viitor. "Tocmai am discutat cu preşedintele Joe Biden şi l-am invitat la o reuniune specială la Bruxelles, anul viitor, cu liderii Uniunii Europene", a anunţat pe contul său de Twitter Charles Michel, preşedinte al Consiliului European. Ursula von der Leyen şi Charles Michel au discutat separat la telefon cu politicianul american, John Biden, şi fiecare au comunicat apoi separat pe această temă, rupând tradiţia declaraţiilor comune stabilită de predecesorii lor, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker. Convorbirea între Joe Biden şi Charles Michel a durat circa 20 de minute, au anunţat serviciile sale într-un comunicat. Preşedintele Consiliului European a pledat pentru un parteneriat transatlantic puternic. "A venit momentul să ne unim forţele. Într-o lume în schimbare, parteneriatul nostru va fi mai important ca niciodată pentru cetăţenii noştri, pentru a ne relansa economia, pentru a stopa încălzirea climatică şi a crea o lume mai sigură", a afirmat Michel. Joe Biden a avut discuţii şi cu Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, şi care şi-a exprimat satisfacţia de a putea lucra "în strânsă colaborare cu el" pentru a pregăti reuniunea liderilor Alianţei în 2021.


[1] ”Înlăturarea cantitativă” este o politică monetară prin care o bancă centrală cumpără obligaţiuni de stat sau alte active financiare pentru a injecta bani în economie pentru a extinde activitatea economică

[2] Corectitudinea politică este o ideologie denumită de unii specialişti în politică marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decât marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil. Vezi cartea Corectitudinea politică. "Religia" marxistă a noii ordini mondiale” Autori: Lind, William S.; Dîrlău, Andrei; Bazon, Irina COLECŢIE:SOCIOLOGIE / SOCIOLOGIE 

FILOSOFIE / FILOSOFIE EDITURA:ROST Anul apariţiei 2015

[3] James Mark Court Delingpole este un scriitor, jurnalist şi columnist englez care a scris pentru o serie de publicaţii, inclusiv Daily Mail, Daily Express, The Times, The Daily Telegraph şi The Spectator. Este redactor executiv pentru Breitbart London şi a publicat mai multe romane dar şi patru cărţi politice.

[4] Bertrand Russell (18 Mai 1872 – 2 Februarie 1970) a fost una dintre cele mai lucide şi sclipitoare minţi umane – un izvor de înţelepciune. În 1950 i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, pentru scrierile sale variate şi semnificative, în care acesta promovează ideile umanitare şi libertatea de gândire. La vârsta de 78 de ani a urcat pe podiumul din Stockholm pentru a primi marele premiu.

[5] Asociaţia Europeană a Liberului Schimb a fost înfiinţată în 1960 prin semnarea Convenţiei de la Stockholm. Scopul iniţial al acestei organizaţii internaţionale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerţul dintre statele membre   

[6] Vom şti precis după 14 decembrie când are loc votul Marilor Electori din cele 50 de state americane.

[7]https://www.elysee.fr/en/emmanuel-macron/2020/11/16/interview-granted-to-le-grand-continent-magazine-by-the-french-president-emmanuel-macron- Interview granted to Le Grand Continent magazine by the french President Emmanuel Macron.

[8] Ce înseamnă nivelul diferit al cheltuielilor militare pentru cetăţeni arată o altă comparaţie a NATO. Fiecare american trebuie să plătească în medie 1631 de euro pe an pentru forţele armate ale ţării sale, iar britanicii 816 de euro. Pe de altă parte, germanii plătesc numai 518 euro anual pentru armata federală. Bugetul civil şi militar al NATO pentru 2019 a fost stabilit la aproximativ 1,67 miliarde de euro (1,43 lire sterline; 1,84 miliarde de dolari), conform cifrelor NATO. SUA plăteau puţin peste 22% din această sumă, în timp ce contribuţia Germaniei era de 14,76%, iar Franţa şi Marea Britanie puţin sub 10,5% fiecare. Restul a fost împărtăşit de ceilalţi membri ai alianţei.

[9] Liderilor comunişti le-a plăcut vânătoarea dintotdeauna. Dealul Negru a fost o destinaţie nu doar pentru Nicolae Ceauşescu, ci şi pentru cei dinaintea lui. Scriitorul Dan Ciachir, un cercetător al epocii trecute, povesteşte, într-un interviu acordat celor de la Evenimentul Zilei, că, după semnarea documentelor cu privire la retragerea trupelor sovietice, Hruşciov a venit la Dealu Negru, unde s-a „îndrăgostit” şi de vinul de Lechinţa.  ”Nu, a urmat o vânătoare la Dealu Negru, la vreo 30 de kilometri de Bistriţa-Năsăud, organizată de Maurer. De la Buftea până la Bistriţa s-a mers cu trenul regal. La Dealu Negru, într-un loc foarte frumos şi izolat, în munte, la masă, Hruşciov a descoperit un vin pe gustul lui, alb, extrem de sec: Steininger: Plantat la Lechinţa de saşii stabiliţi în împrejurimile Bistriţei. Vinul i-a plăcut foarte mult lui Hruşciov; atât de mult încât a luat cu el şi la Moscova. Ulterior s-a vorbit despre "butoiul lui Hruşciov" din care i se trimitea cu regularitate. Însă aşa cum multe cetăţi greceşti se revendică locuri natale ale lui Homer, se credea că "butoiul lui Hruşciov" rezidă în judeţul Olt, la Sâmbureşti, pe fostele domenii ale lui Vintilă Brătianu. Cabernetul de Sâmbureşti era singurul vin care se îmbutelia în sticle de 330 de mililitri (cu etichetă bătută la maşină) în anii ’60, în Bucureşti. (:::) Însă adevăratul "vin al lui Hruşciov" a fost Steiningerul de la Lechinţa”, explică Dan Cioachir în interviu.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

Lucifer
24.11.2020, 10:35:22

Voi face şi eu câteva comentarii: 1. Nu, progresismul globalist nu este neo-marxist( doar ideologia multiculturalismului asemănătoare dogmelor creştinismului este neo-marxistă). Progresismul este dorit de multinaţionale dintr-un motiv simplu: statele-naţiune le incomodează afacerile globale. Aceasta este adevărata dispută ideologică: progresismul globalist VERSUS conservatorismul apărător al statelor-naţiune 2. Europa, indiferent de relaţiile cu SUA, vrea să devină "putere globală", la egalitate cu celelalte mari puteri numite SUA, China şi parţial Rusia. Aceasta este esenţa politicii franco-germane: o FEDERAŢIE EUROPEANĂ condusă de Germania şi Franţa, care să fie parte în negocierile globale cu celelalte "mari puteri". Deci, TOATE celelalte state europene trebuie SĂ RENUNŢE la SUVERANITATE şi să se înhame la carul de luptă franco-german. Iar marea dorinţă franco-germană este Uniunea Euro-Asiatică cu Rusia, o construcţie hegemonică globală..... 3. Relaţiile Europa-SUA vor fi în paradigma de la pct.2. Europa de Vest speră că îl va "fraieri" pe bătrânul Biden, aşa cum pe vremuri Churchill şi Stalin l-au fraierit pe bolnavul Roosevelt... 4. Europa de Est este prea mică pentru un război aşa de mare. 5. România? În lupta dintre elefanţi poate ciugulim şi noi câteceva. Suntem experţi ca în vremuri de conflict să acumulăm mici/ mari avantaje....

-7 (25 voturi)
Elena Vatamanu
24.11.2020, 10:53:25

Poate se spulbera himera presei cu "Presedintele ales" si marea resetare mai asteapta 4 ani. Vorba lui Becali din 2016: "...daca a iesit Trump, Dumnezeu va amana sfarsitul lumii, ..."

-1 (15 voturi)
Basarab Peruca
24.11.2020, 11:39:23

Iata un autor comunist care incearca sa ne manipuleze printr-o metoda tipic comunista. FEM nu e comunist pentru ca e asociat cu Facebook, Twitter, Microsoft s.a.m.d Dar de unde stim ca Facebook, Twitter si restul nu sunt comunisti? Cititi principiile instaurarii comunismului scrise de catre Karl Marx si veti vedea ca situatia globala actuala e IDENTICA cu ceea ce descrie individul. Intai vine socialismul, se elimina clasa de mijloc, raman bogatii si saracii, dispar granitile, populatiile se amesteca, nu exista notiunea de proprietate decat foarte vag si multe alte din astea ca ulterior apogeul socialismului sa se termine cu insasi comunismul. Bineinteles ca se instaureaza comunismul. Ce s-a intamplat in Europa de Est nu a fost o coincidenta, aici un comunism bland ca in Europa de Vest nu ar fi mers. Suntem facuti din alt aluat. De aia a fost nevoie de un idiot ca Ceausescu, pentru a omori toti intelectualii si marii oameni ai vremii. Iar cand a venit momentul, a fost dat jos si Ceausescu pentru a se continua.

-2 (18 voturi)
Iuliana Constantin
24.11.2020, 11:44:04

În sfârșit citesc ceva ce nu face parte din propaganda marxista . Toți analiștii, formatorii de opinie și politicienii flutură steagul biruinței cu o bucurie nătâng, împotriva identității naționale, a libertății reale și a creștinismului. Aduc atâtea oamgii lui Max, încât Lenin arde în iad de ciudă ! Mutter ține cu dinții de gazoduct, își scuipă în sâni, doar dacă-l vede pe Trump și privește victorioasă la frăția rusească . Celor pe care-i conduce le cere energie " verde" ... Noapte bună, copii !

+6 (12 voturi)
Expat Gabriel
24.11.2020, 13:19:02

Multumesc pentru analiza. Bine documentat si interesant - chiar daca nu sunt 100 % de a ord. Trump este inlocuit, Merkel se retrage anul viitor, rusii se pare ca isi cam schimba directia deci o resetare a valorilor / intereselor sigur va avea loc. Singurul element care lipseste din analiza este Erdogan.

-3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările