O  fabulă a lui La Fontaine azi: „Totul e bun în porcul român!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o fabulă amară a mondializării pe care LPC - Public Senat, canalul de televiziune a Parlamentului Francez, a prezentat-o telespectatorilor francezi în edificatorul documentar realizat de Marie Pierre Camus la sfârşitul anului trecut: căpcăunul devorând purcei.

Într-adevăr, cum subliniază ziarista Virginie Felix în comentariul său publicat în revista prestigioasă Telerama, pentru căpcăunul Smithfield, « Totul e bun în porcul român ! » , (« Tout est bon dans le cochon roumain ») !

Instalându-se în România în 2004, gigantul mondial al acestui sector, proprietar al mărcilor franceze Cochonou, Justin Bridou, Aoste sau Jean Caby, avea motive să se lingă pe mustăţi.

Se lécher les babines

O ţară producătoare de porci prin tradiţie, ferme, abatoare şi o reţea de distribuţie, mână de lucru ieftină, ajutoare publice în chip de bun sosit, România era într-adevăr o ţară unde umblau câinii cu covrigii în coadă

« un pays de cocagne »

Doi ani mai târziu, « regele porcilor » domina fără restricţii pe piaţa românească, asigurând 75% din producţia naţională, în timp ce micii producători mureau: numărul lor ajungea de la 470.000 la 50.000 în patru ani.

Cu porcii hibrizi, cu creştere rapidă, hrăniţi cu soia modificată genetic, fermele mecanizate, unde patru muncitori se ocupă de 8000 de animale, gigantul impune mecanismul infernal al crescătoriei intensive în faţa crescătorilor locali, care se chinuie să se adapteze normelor sanitare europene şi nu se pot alinia tarifelor imbatabile.

“Nu numai că nu profită deloc de activitatea infloritoare a lui Smtihfield (pentru că nu ar avea cum), dar locuitorii satelor mai îndură şi efectele colaterale ale activităţii înfloritoare a lui Smithfield, când deschid robinetele cu apă, aceasta este poluată grav cu nitriţi. Apetitul prădător al agroalimentarului, pagube ecologice, identificare din ce în ce mai evazivă, în ultimul semestru, Smithfield a exportat 1400 de tone de porci spre Franţa, fără alte precizări. 

Această poveste « porcoasă », « histoire cochonne »,  spune mult despre epoca sa! Dacă ar reveni printre noi, Jean de La Fontaine ar moderniza celebra sa fabula « Lupul şi mielul » numind-o « Multinaţionala şi porcul ».

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite