O antreprenoare română candidează la alegerile locale din Italia. INTERVIU cu Daniela Drăgan

Italia este prima ţară unde românii au emigrat în număr mare, după Revoluţie. A trecut de atunci o generaţie, românii au devenit o comunitate aşezată şi care aduce mari beneficii ţării adoptive. Sunt peste un milion. Au construit biserici, au multe magazine, limba română se poate studia în unele şcoli.

Avem însă puţini candidaţi la alegerile locale italiene. Şi puţini români înscrisi pe listele electorale, ca să poată vota. Vocea acestei comunităţi este foarte puţin auzită în politica italiană. O situaţie care este întâlnită, din păcate, şi în alte ţări cu emigraţie masivă, cum este Spania.

Vă propun să cunoaştem pe unul dintre cei câţiva curajoşi care candidează la aceste alegeri. Care vor să ajute şi în acest fel comunitatea românească din Italia. Daniela Drăgan, o antreprenoare din Timişoara, înscrisă în competiţia electorală din regiunea Marche.

Ciprian Apetrei: Cum de ai plecat din România? Şi de ce în Italia?

Daniela Drăgan: Am plecat acum 16 ani. Am venit pentru două săptămâni cu prietenul meu. El era deja stabilit aici. După aceste două săptămâni mi-a spus să încerc să-mi caut de muncă, pentru că oricum se câştigă bine. Visul oricărui tânăr: să-mi pun nişte bani de-o parte şi apoi să mă reîntorc în ţară. Aşa am rămas pentru să pentru perioada estivală. Găsisem de lucru, ospătar la un restaurant de lux. Acolo am întâlnit oameni deosebiţi, pe titularii restaurantului. M-au învăţat să vorbesc italină, m-au ajutat să învăţ tot ceea ce înseamă munca de ospătar şi tainele restaurantului. Le mulţumesc şi în ziua de astăzi.

Cum ai ajuns antreprenoare?

D.D: Antreprenoare, da, un cuvânt mare, greu de trăit, frumos privit din afară. Am ajuns să muncesc pentru mine, din dorinţa de a face mai mult, ceea ce ne dorim majoritatea dintre noi. Nu este uşor, mai ales în această perioadă grea. Dar această experienţă m-a ajutat să înţeleg foarte bine necesităţile noaste (ale strainiilor). Menţionez că am avut magazin cu produse româneşti pentru 12 ani în Porto San Giorgio şi  momentan am o firma de curierat în Civitanova Marche-România-Italia.

Ideea este că sunt în mijlocul românilor de ani de zile şi văd în fiecare zi bucurie, tristeţe şi speranţă. Ştiu pe fiecare în parte cine este şi ceea ce îl preocupă. Văd zâmbete şi lacrimi în ochi, văd bucurie pentru reuşitele copiilor de acasă dar şi pentru reuşitele celor de aici.

Noi, românii din Italia, suntem un amestec de sentimente.

Am înţeles că toţi suntem în aceeaşi barcă. Ne este greu departe de casă, de familie, de obiceiuri.

Explică-ne, te rog, candidatura ta la alegerile locale. Ce înseamnă postul pe care îl vizezi şi cum poţi fi de folos comunităţii romaneşti din Italia dacă îl obţii?

D.D: Am primit un telefon în martie , unde eram invitată la o cafea că trebuie să discute cu mine. Acel telefon era de la prietenul meu Germano şi actualul cap al listei Avv. Bargoni. Propunera era interesata să susţinem în viitoarele alegeri actualul primar al oraşului Fermo, avocatul Paolo Calcinaro. Consiler local, interesant. Când mi-au propus acesta provocare, m-am întrebat de ce, ce să fac eu acolo, nu este uşor. Provocare acceptată cu ideea de a ajuta comunitatea de români. Cum? Păi să spun...am pus bazele unei asociatii de români . Se numeşte “Românii din Marche”. Este un proiect important pentru comunitatea noastră. O asociaţie culturală, educaţională şi recreativă. Nu în ultimul rând avem sprijinul unui sindicat ce va apăra drepturile noastre dar şi sprijinul unui important birou de avocaţi. Da cam aceasta este ideea mea şi motivul pentru care am acceptat acest rol.

Cum poate un român care locuieşte în Italia să voteze? De ce documente are nevoie, ce procedură trebuie să urmeze?

D.D: Fiind cetăţeni europeni avem dreptul de a participa la alegeriile comunale, locale. Ceea ce era de făcut,  având un document valabil, era de a completa o cerere pentru a putea fi înscrişi pe o lista electorală. În urmă cererii vor primi prin poştă buletinul de vot.

Nu este deloc dificil, dar foarte puţini au făcut acest lucru. Din păcate, nu suntem uniţi şi nu ne implicăm aproape deloc în politica locală.

Crezi că te vor susţine şi alte grupuri de emigranţi? Ai deja astfel de legături?

D.D: Sincer, nu prea cred. Îmi susţin ideea că nu suntem uniţi. Dar sper că încet încet vom fi pe calea cea bună. Trebuie să fim uniţi. Să înţelegem că toţi suntem cu aceleaşi probleme, cu aceleaşi dificultăţi. Împreună şi doar împreună.

Este dificil pentru un român să se integreze în Italia? Suntem bine priviţi acolo, îi privim bine pe cei de acolo?

D.D: Nu, nu este dificil. Suntem primiţi bine pentru că suntem muncitori şi foarte respectuoşi. Suntem de încredere şi punem suflet în tot ceea ce facem. Majoritatea italeniilor ne privesc că pe un popor vesel şi plin de viaţă. Şi au avut şi ei emigranţii lor de după război. Cei mai în vârsta ne înţeleg foarte bine.

Suntem deja la a doua generaţie de emigranţi. Copiii născuţi, în Italia, din părinţi români, sunt mai mult italieni sau români? Cum vezi situaţia lor peste încă o generaţie, când îşi vor educa, la rândul lor, copiii?

D.D: A două generaţie este foarte bine integrată. Mă bucur când văd reuşitele copiilor români. Avem în Fermo câţiva copii, ce fac parte din a două generaţie, extraordinari. Cu rezultate la învăţătură foarte bune, excelând într-adevăr. Sunt sigură că va recunoaşteţi. Felicitări părinţiilor în primul rând, iar copiilor ce să le zicem: bravo.

Copii noştrii născuţi aici sunt tot români, deşi vorbesc limba italiană ca şi prima limbă iar limba română o vorbesc cu accent de străin. Ei consideră Italia casa lor, nu cunosc locurile, obiceiurile din România foarte bine. Următoarea generaţie va fii din ce în ce mai aproape de mentalitatea şi tradiţia italiană. Trebuie să păstrăm tradiţiile vii şi să nu uităm că suntem români.

Se spune că eşti bine acolo unde ajungi dacă găseşti ceva ce ţi se potriveşte şi îţi lipsea acasă. Eşti de acord?

D.D: Da şi nu. Tot timpul va lipsi ceva. Firea umană. Am găsit în Italia liniştea economică dar ne lipseşte România. Mergem în România şi ne va lipsi Italia. Suntem generaţia cu două case.

Ce putem învăţa de la italieni? Ce îi putem învăţa noi pe ei?

D.D: De la italieni avem foarte multe de învăţat. În primul rând ei sunt foarte uniţi, foarte patrioţi şi îşi valorizează tradiţiile oriunde s-ar afla. Noi încă mai avem de învăţat de la ei. Cred că toţi ne-a schimbat modul de gândi şi trebuie să învăţăm să nu mai plecăm capul cu dreptatea în mâna.

Italienii de la noi învaţă sa se distreze frumos, învaţă să mănânce mici şi sarmale şi să danseze o horă.