Europa

articolul anterior articolul urmator

O biserică din Marea Britanie s-a oferit să acopere icoanele şi crucile creştine pentru o rugăciune a musulmanilor

17
20 May 2019 17:50:54
Autor: George-Andrei Cristescu

O biserică parohială anglicană din Regatul Unit a stârnit controverse legate de planurile sale de a acoperi imaginile religioase, în timpul găzduirii unei rugăciuni musulmane.

Vicarul Bisericii Sfinţilor Matei şi Luca din Darlington îi invitase pe musulmanii care erau prezenţi la o moschee din apropiere pentru comemorarea lunii Ramadanului în biserica sa, scrie The Times.
 
Potrivit înregistrărilor unei întâlniri dintre vicarul Lissa Scott şi reprezentanţii musulmani, biserica a promis că va acoperi toate crucile creştine, precum şi reprezentările lui Iisus. 
 
Însă se pare că Dieceza din Durham a anulat planurile, spunând că „un act de rugăciune al unei credinţe care nu este creştină nu este permis în clădirea sfinţită a Bisericii Anglicane“.
 
Decizia a venit după ce un cleric important a catalogat această propunere de a acoperi simbolurile religioase ale creştinismului drept „ruşinoasă“. El a primit susţinere pe social media atât din partea credincioşilor creştini, cât şi a celor care nu se identifică cu o latură religioasă. 
 
„Ruşinos, într-adevăr. Nici măcar nu sunt credincios, dar acest lucru mi se pare dezonorant. Fiecare stâlp al societăţii este ameninţat de o combinaţie între politizare şi renunţare supusă, chiar propria noastră biserică“, a scris un utilizator pe Twitter.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

zero
20.05.2019, 17:53:42

Maine va fi transformata in moscheie.

+6 (6 voturi)
Popescu Ion
20.05.2019, 18:27:07

Comentariu considerat abuziv.

Popescu Ion
20.05.2019, 18:29:32

Comentariu considerat abuziv.

Stefan din Nord
20.05.2019, 18:00:02

Ce-a ajuns maretul imperiu britanic Vai mama lor de agarici pupatori de dosuri islamiste

+5 (7 voturi)
Galeriu Crestinu
20.05.2019, 18:24:34

Prostia europeana isi spune cuvantul.....nici dupa atatea secole n-au bagat la cap viclenia caracteristic genetica a acestor popoare musulmane....

+6 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (17)