O boală misterioasă omoară câinii din Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O boală deocamdată necunoscută a creat o adevărată panică printre iubitorii de animale din Norvegia şi din ţările învecinate, după ce câteva zeci de câini au decedat în ultimele zile, relatează BBC şi The Independent.

Primele cazuri de câini bolnavi au fost înregistrate în Oslo, dar cel puţin 13 alte oraşe sunt afectate în prezent. Autorităţile norvegiene au anunţat că sunt cunoscute aproximativ 40 de cazuri în care câini fără probleme anterioare de sănătate s-au îmbolnăvit brusc, o parte murind la scurt timp. Televiziunea norvegiană NRK informează că boala încă neidentificată a omorât 25 de câini până în prezent, dar cifra nu a fost confirmată de autorităţi.

Simptomele, relatate de proprietarii animalelor, sunt episoade violente de vomă şi diaree. Există mai multe ipoteze formulate de către medicii veterinari, dar primele autopsii nu au reuşit să clarifice cauzele îmbolnăvirii.

Un reprezentant al guvernului a declarat pentru o televiziune norvegiană că problema este ”foarte serioasă”, dar că se ştie dacă „vorbim de ceva contagios sau doar de o serie de cazuri individuale”. În acelaşi timp, Jorun Jarp, director al departamentului pentru urgenţe al Institutului Veterinar Norvegian, a spus: „ Să te confrunţi cu o situaţie în care mai mulţi câini care erau sănătoşi până mai curând încep să moară atât de repede este, evident, ceva foarte serios. E o situaţie deosebit de specială, nu am mai văzut niciodată aşa ceva”.

Între timp, panica proprietarilor de câini s-a răspândit şi în Suedia, unde medicii veterinari au fost bombardaţi cu telefoane din partea celor îngrijoraţi că boala s-ar putea răspândi. Autorităţile suedeze au încercat să calmeze situaţia, anunţând că nu există dovezi că „boala este contagioasă şi se răspândeşte şi 

în ţara noastră” şi că niciun astfel de caz nu a fost înregistrat pe teritoriul suedez.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite