O bunicuţă de 90 de ani, prima persoană din lume căreia i-a fost administrat vaccinul anti-COVID Pfizer în afara testelor. Cum a reacţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bunică în vârstă de 90 de ani din Irlanda de Nord a devenit marţi prima persoană din lume căreia i-a fost administrat vaccinul Pfizer/BioNTech anti-Covid în afara testelor, fiind marcat astfel începutul programului britanic de vaccinare în masă, relatează BBC.

Margaret Keenan, din Enniskillen, a spus că s-a simţit „privilegiată” să primească doza la University Hospital din Coventry.

Vaccinul i-a fost administrat la ora locală 06:30.

„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva Covid-19, este cel mai frumos cadou de dinaintea aniversării pe care mi-l puteam dori, pentru că înseamnă că, în sfârşit, pot fi nerăbdătoare să petrec timp cu familia şi prietenii de Anul Nou, după ce am fost singură mare parte din an”.

Ea a mulţumit echipei NHS (National Health Service) pentru îngrijirea oferită şi a adăugat: „Sfatul meu pentru orice persoană căreia îi este oferit vaccinul este să îl primească. Dacă eu îl pot face la 90 de ani, atunci şi voi îl puteţi face”.

Programul britanic de vaccinare are drept obiectiv protejarea celor mai vulnerabili şi revenirea la o viaţă normală.

Marea Britanie a devenit, săptămâna trecută, prima ţară din lume care a aprobat vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer/BioNTech pentru utilizare pe scară largă.

Vaccinarea nu este obligatorie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite