O coaliţie pentru o zi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vara lui 2014, preşedintele Parlamentului European (PE) a fost ales din primul tur. Ieri, când am votat un altul, a fost nevoie de patru tururi de scrutin, ca să avem un câştigător.

De ce acum doi ani şi jumătate Martin Schulz a fost ales după un singur vot? Explicaţia e simplă. Cele mai numeroase două grupuri din PE – cel al popularilor (PPE) şi cel al socialiştilor (S&D) – au încheiat un acord, care a consacrat aşa-numita „große Koalition”. Având circa 53% din voturile exprimate la alegerile europene, PPE şi S&D s-au înţeles să distribuie cele mai importante demnităţi publice europene, după cum urmează: şefia Comisiei Europene şi cea a Consiliului European au revenit popularilor, socialiştii au pus mâna pe poziţia de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate, iar preşedinţia PE a fost atribuită pentru jumătate de mandat grupului S&D, iar pentru cealaltă jumătate – grupului PPE.

Schulz a insistat atunci ca socialiştii să deţină funcţia în primii doi ani şi jumătate, fiindcă el ocupase deja fotoliul de preşedinte al forului de la Strasbourg – din 2012 până la mijlocul lui 2014 – şi voia continuitate. Zis şi făcut. Deputatul german a fost ales cu 409 voturi. Trei grupuri s-au opus ideii unui acord PPE-S&D, aşa că au prezentat candidaţi la şefia PE: conservatorul Sajjad Karim a adunat 101 voturi, Pablo Iglesias, liderul extremiştilor de stânga spanioli din Podemos, a strâns 51 de sufragii, la fel ca austriaca Ulrike Lunacek, care a candidat în numele verzilor.

Când s-a apropiat momentul unei noi alegeri, responsabilii S&D au încercat să-l menţină în funcţie pe Schulz. Acesta a văzut, însă, că nu are sprijinul altor grupuri, aşa că a decis să părăsească Parlamentul European şi să-şi caute norocul acasă, în Germania. Amicii săi socialişti au fost şi ei atât de supăraţi încât, prin vocea liderului lor de grup – Gianni Pittella – au declarat că „marea coaliţie a murit”. În acelaşi speech, Pitella a anunţat că va candida la şefia Parlamentului.

Grupul PPE a fost surprins să vadă că înţelegerea, de la începutul mandatului, cu socialiştii nu e respectată de către aceştia. În interiorul fracţiunii parlamentare populare, s-au desfăşurat „alegeri primare”, pentru a desemna un candidat. S-au prezentat o irlandeză (Mairead McGuiness), un francez (Alain Lamassoure), un sloven (Alojs Peterle) şi un italian, fostul comisar Antonio Tajani. Cel din urmă a fost cel dintâi.

Alte cinci grupuri politice au trimis în competiţie câte un participant. Comuniştii au susţinut-o pe Eleonora Forenza, aleasă pe lista L’Altra Europa con Tsipras. Grupul verzilor a intrat în cursă cu o britanică, pro-europeană convinsă, Jean Lambert. Conservatorii din ECR au mizat tot pe o femeie, belgianca Helga Stevens, de la formaţiunea separatiştilor flamanzi, NVA. Grupul condus de Marine le Pen l-a trimis în arenă pe românul Laurenţiu Rebega, ales pe listele PSD în 2014, dar mutat la extremiştii de dreapta.

Într-un prim moment, şi-a anunţat participarea la cursă şi Piernicola Pedicini, de la Movimento 5 Stelle (M5S), un partid care face parte din grupul Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe, dirijat de britanicul Nigel Farage. M5S s-a aflat într-o situaţie stranie în săptămâna dinaintea votului, fiindcă a fost invitat să intre în fracţiunea parlamentară liberală, condusă de belgianul Guy Verhofstadt.

Acesta voia, la rândul lui, să candideze la şefia PE, iar prin atragerea M5S, spera să-şi sporească şansele de a fi ales. Numai că grupul său - ALDE - a respins primirea formaţiunii italiene, una anti-sistem, care vrea, între altele, un referendum pentru ieşirea Italiei din zona euro. În aceste condiţii, Verhofstadt a schimbat complet strategia: a încheiat un acord de colaborare cu PPE, iar în dimineaţa votului s-a retras din cursă.

Primele trei tururi, care se pot desfăşura cu un număr nelimitat de competitori, au vădit fragmentarea Parlamentului European. Candidatul PPE a strâns 274 de voturi (în primul tur), 287 (în al doilea) şi 291 (în al treilea), cel socialist a avut seria 183, 200, 199, candidata conservatorilor - 77, 66, 58, cea ecologistă - 56, 51, 53, comunista - 50, 42, 45, iar Rebega a fost votat de 43 de deputaţi, apoi de 45, iar în al treilea tur - de 44.

În turul decisiv, în care s-au înfruntat numai primii doi clasaţi, Antonio Tajani a avut 351 de sufragii, iar socialistul Pitella doar 282. În locul „marii coaliţii”, a acţionat o alianţă PPE-ECR-ALDE. E aceasta o coaliţie de o zi? Sau va dura doi ani şi jumătate. E prea devreme pentru un răspuns.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite