O comună din Italia vrea despăgubiri de război din partea Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemi, Italia FOTO e-borghi.com
Nemi, Italia FOTO e-borghi.com

Nemi, o comună situată în apropiere de Roma, vrea despăgubiri de război din partea Germaniei, atrăgând atenţia că armata nazistă a distrus în 1944, pe când se afla în retragere, două corăbii antice.

Administraţia din Nemi a aprobat vineri o rezoluţie referitoare la o cerere de despăgubire, fără a menţiona însă vreo sumă şi nici tribunalul unde acest caz ar putea fi judecat, scrie agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

Într-un comunicat, administraţia din Nemi precizează că soldaţii germani au incendiat în noaptea de 31 mai 1944 două corăbii datând de pe vremea împăratului roman Caligula, care a domnit între 37 şi 41 d.Hr. Cele două nave, despre care se crede că erau folosite pentru venerarea zeiţei Isis, au fost recuperate de pe fundul unui lac din apropiere de Nemi, în 1929.

Nu a fost o pagubă colaterală de război, ci o „insultă conştientă”, a declarat primarul Alberto Bertucci. „Acesta este motivul pentru care cerem despăgubiri”, a insistat el.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite