O decapitare lângă Paris. Întoarcerea jihadismului

Foto Shutterstock

Uciderea profesorului de istorie Samuel Paty de la gimnaziul Conflans-Sainte-Honorine de lângă Paris nu reprezintă, după datele actuale, o acţiune jihadistă „sistemică”, organizată şi controlată din Orientul Mijlociu de o organizaţie teroristă de tip al-Qaeda sau ISIS.

Asasinul este un cecen născut la Moscova, care nu se afla în atenţia serviciilor secrete franceze şi care pare să fi acţionat ca „lup singuratic”. Miza anchetatorilor va fi să stabilească dacă pentru decapitarea profesorului Paty a fost emisă o „fatwa” – o sentinţă formală de condamnare la moarte pentru blasfemie la adresa Profetului Muhammad, prin expunerea caricaturilor Charlie Hebdo, sentinţă elaborată de un şeic jihadist cu contacte în spaţiul arab – sau dacă ucigaşul cecen a aplicat singur prevederile sharia din cele mai sângeroase şcoli de jurisprudenţă islamică, care impun pedeapsa cu moartea prin decapitare pentru „blasfemie la adresa lui Allah, insultarea unui înger sau negarea calităţii de profet a unui dintre profeţii islamului”. 

Franţa reprezintă, trebuie spus, un subsistem relativ autonom al problemei islamiste. Jihadismul din Franţa nu este întotdeauna coordonat din Afganistan sau Siria. Moştenirea colonială franceză a făcut ca la Paris să acţioneze, încă din anii 1990, celule ale Groupe Islamique Arme din Algeria. În anul 1995, când Osama bin Laden abia schiţa al-Qaeda, tânărul jihadist franco-algerian Khaled Kelkal lansa o campanie de asasinate şi atentate care a culminat cu bomba din staţia de metrou Saint-Michel, care a ucis opt oameni.     

În al doilea rând, teme precum vălul islamic în şcoli sau caricaturile Profetului sunt specifice Franţei, stat care se mândreşte cu tradiţia sa laică, care include Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen din 1789 sau poziţia scriitorului Émile Zola în Afacerea Dreyfus („J’Accuse!”). În mod paradoxal, aceste subiecte născute în Franţa au avut un rol în radicalizarea teroriştilor din Egipt sau Arabia Saudită, atât Ayman al-Zawahiri cât şi Osama bin Laden făcând referire la ele în cadrul chemării lor la jihad. 

Pe de altă parte, trebuie spus că „lupul singuratic” nu este cu necesitate un jihadist rupt total de propaganda ISIS sau a altor celule islamiste. Când prăbuşirea ISIS a devenit inevitabilă, Abu Musab al-Suri a publicat on-line, în numele Stat Islamic, lucrarea „O chemare la rezistenţa islamică globală. Calea ta spre jihad”, explicând în detaliu cum va arăta etapa „rezistenţei fără lideri” şi ce au de făcut lupii singuratici pentru a menţine în viaţă mesajul jihadist până când o nouă structură teroristă vă emerge în Orientul Mijlociu, reluând conducerea operaţiunilor. Un lup singuratic, cu alte cuvinte, are la dispoziţie, on-line, „ghiduri ale teroristului începător” care îi pot călăuzi paşii inclusiv pentru fabricarea unei bombe, fără ca el să fie nevoit să intre vreodată în contact cu „centrul” jihadist sau cu un curier al acestui centru. 

Chiar dacă asasinatul de lângă Paris nu reprezintă un act de terorist sistemic, nefiind coordonat de o organizaţie din Orientul Mijlociu, aceste este foarte relevant pentru metabolismul jihadismului în ultimele decenii. Este, mai exact, genul de acţiune spontană care activează o sumedenie de energii şi celule aflate încă în adormire după loviturile fatale primite de ISIS în Siria. Caricaturile Profetului din Charlie Hebdo reprezintă un mobilizator extrem de eficient pentru structurile radicale aflate în căutarea unei cauze. Din acest punct de vedere, este de aşteptat să vedem noi acţiuni ale unor lupi singuratici în Europa, aceştia fiind activaţi de decapitarea lui Samuel Paty. 

Iar fierberea din Europa, care are loc fără coordonarea unei organizaţii puternice din spaţiul islamic, va genera, în mod paradoxal, o presiune a revenirii asupra celulelor din Africa de nord sau Orientul Mijlociu, intrate pentru moment în hibernare în aşteptarea unei eventuale reorganizări la vârful Stat Islamic. Ascuns undeva în Afganistan sau Pakistan, liderul al-Qaeda, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a dat suficiente semnale că nu pregăteşte un atac decisiv în vest, încercând să desprindă cumva imaginea organizaţiei sale de jihadismul practicat de al-Zarqawi şi al-Baghdadi. Pe de altă parte, un nou lider ISIS ar putea fi tentat să îşi înceapă activitatea publică cu un atac în Europa, fiind însă greu de estimat dacă organizaţia teroristă a avut suficient timp pentru a-şi reorganiza structura centrală. Foarte probabil, există în Europa suficienţi jihadişti în adormire, trimişi din vreme de al-Baghdadi pentru a pregăti atentate. Ordinul ca aceştia să acţioneze va veni însă numai după ce noul lider ISIS va considera că e destul de puternic pentru a putea înfrunta replica occidentală post-atentate. 

Faptul care ar trebui să ne îngrijoreze în cea mai mare măsură este situaţia politică a Orientului Mijlociu, unde puţine lucruri s-au schimbat – din perspectiva metodelor de guvernare – în raport cu anii 1970-1980, când jihadismul al-Qaeda a început să se cristalizeze. Vorbim în continuare, din Egipt până în Siria, de regimuri autoritare, sprijinite de armată, care – după o schemă care se repetă de un secol în spaţiul arab – generează în timp o opoziţie islamistă care se radicalizează până în punctul exploziei jihadiste. În Egipt, Yemen, Siria, Libia mocneşte încă cocktailul de fanatism şi frustrare sociopolitică din care s-au născut în trecut capii terorismului islamic. Aici se poate în continuare contura o grupare teroristă majoră, încurajată şi ambiţionată de atacuri ale lupilor singuratici din Europa. Dacă o astfel de grupare este deja închegată, atunci ea va încerca cu siguranţă să-şi anunţe existenţa – în cel mai sângeros mod – în perioada sărbătorilor de iarnă.