Europa

articolul anterior articolul urmator

O grupare de crimă organizată, cu legături în România, distribuie medicamente contrafăcute în Europa

2
1 May 2014 21:29:09
Autor: Mediafax
Organizaţia mafiotă italiană Camorra pare a avea legătură cu acest caz FOTO Arhivă
Organizaţia mafiotă italiană Camorra pare a avea legătură cu acest caz FOTO Arhivă

Anchetatorii italieni au descoperit că o grupare de crimă organizată, ce implică şi România, se află în spatele distribuirii în Europa de Vest a unor medicamente pentru tratarea cancerului furate şi contrafăcute, a declarat un oficial italian, citat de Wall Street Journal, în ediţia electronică.

Agenţia Europeană a Medicamentelor a avertizat la jumătatea lui aprilie că sticluţe de Herceptin, fabricat de Roche Holding AG a reapărut contaminat, în Marea Britanie, Germania şi Finlanda, după ce a fost furat în Italia. Medicamente Alimta şi Remicade produse de Eli Lilly & Co. au fost, de asemenea furate, a precizat ulterior agenţia.

O anchetă deschisă pentru a investiga această situaţie a stabilit că incidentele nu sunt izolate, ci sunt rezultatul activităţii unor reţele foarte bine organizate, a declarat Domenico Di Giorgio, director al agenţiei italiene pentru prevenirea şi contrafacerea produselor farmaceutice. Gruparea pare să implice Camorra - mafia napoletană - şi reţele est-europene, care includ un cetăţean rus cu sediul în Cipru, potrivit unor persoane familiare cu investigaţia.

"Crima organizată este implicată sigur; este o structură care aparent îşi are sediul în Italia care comandă furturi de medicamente în spitale", afirmă Di Giorgio într-un interviu acordat Wall Street Journal. Agenţia sa coordonează ancheta în Italia împreună cu departamentul italian antifraudă, Nuclei Antisofisticazioni e Sanità Carabinieri, a precizat el.

Medicamentele sunt furate din spitale sau din camioane care le distribuie în Italia şi transferate unei firme italiene de vânzare angro autorizate, potrivit unei persoane familiare cu investigaţia. Aceasta primeşte comenzi pentru medicamentele respective de la vânzători angro falşi din Ungaria, România şi Letonia, şi, din Italia, medicamentele sunt vândute către alte ţări europene, a declarat sursa citată.

Un oficial din cadrul unei companii farmaceutice a declarat că în medie, pe lună, îi dispar cinci încărcături cu poduse în Italia, în timp ce şoferii de camioane oferă ceea ce el a numit explicaţii vagi despre incidente.

Compania Roche a declarat că cel puţin una dintre sticluţele de Herceptin furate pe care a recuperat-o conţine antibiotic în locul ingredientului activ. Agenţia de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a declarat că nu există divezi că Herceptin contrafăcut a ajuns la spitale şi pacienţi de pe teritoriul ţării. Spitalele britanice sunt aprovizionate cu Herceptin direct de Roche, astfel încât orice medicament contrafăcut de acest tip găsit în Marea Britanie este destinat revânzării în Europa, a declarat o persoană familiară cu situaţia.

Descoperirea acestor medicamente contrafăcute aduce la lumină companiile de vânzări angro cunoscute ca distribuitori paraleli. Astfel de distribuitori cumpără legal medicamente de la compania care le produce într-o ţară în care acestea sunt ieftine, le reetichetează şi le vând într-o altă ţară unde ele sunt mult mai scumpe. Aceasta permite guvernelor şi asigurătorilor să economisească bani, iar distribuitorilor să facă profit.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
2.05.2014, 08:56:13

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
2.05.2014, 10:45:53

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările