O grupare neonazistă, interzisă în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Germania a scos în afara legii o grupare de extremă dreapta de orientare neonazistă activă pe reţele de socializare, unde „răspândea ura şi promova restabilirea unui stat naţional-socialist (adică nazist)”, a anunţat marţi Ministerul german de Interne, relatează AFP.

Această grupare - cunoscută sub numele de ”Sturmbrigade 44” sau ”Wolfsbrigade 44” - îşi afişa în mod deschis admiraţia faţă de Adolf Hitler şi faţă de ideologia acestuia ”rasistă şi antisemită”, a precizat într-un comunicat ministerul.

Este a patra oară de la începutul anului când Ministerul german de Interne scoate în afara legii o grupare de extremă dreapta, după cele din ianuarie, martie şi iunie.

Aproximativ 190 de poliţişti au percheziţionat marţi apartamentele a 11 membri ai grupării în landurile Hesse, Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Renania de Nord-Westfalia.

Poliţia a confiscat armament - inclusiv cuţite şi arbalete - şi obiecte de propagandă precum svastici şi steaguri naziste, interzise în Germania.

Germania a acordă o atenţie maximă ameninţării reprezentate de extrema dreaptă, după o serie de atentate, mai ales după atentatul eşuat de la Halle, în estul ţării, în 2019 şi după alt atebtat cu caracter rasist la Hanau, în apropiere de Frankfurt, în februarie, soldat cu nouă morţi.

Nivelul infracţiunilor antisemite şi islamofobe, marea majoritate comise de către simpatizanţi ai extremei drepte, a crescut cu 14% în Germania, în 2019, potrivit Ministerului german de Interne.

În iunie 2019, un ales conservator din Uniunea Creştin Democrată (CDU) a Angelei Merkel, care susţinea la fel ca şi cancelarul primirea refugiaţilor, Walter Lübcke, a fost asaisnat la domiciliu. Doi simpatizanţi ai extremei drepte sunt judecaţi în prezent cu privire la acest asasinat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite