O necesitate: Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina

Într-un context în care executivul de la Bucureşti va avea o componenţă nouă, probabil că ar fi necesar, în raport cu dinamica evenimentelor din Ucraina, ca să fie numit şi un Înalt Reprezentant  al Guvernului României pentru Ucraina. Anterior a existat şi funcţia de Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova, care pare a fi asumată acum de o persoană numită pe o altă funcţie.

Funcţia de Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova, dacă informaţia primită de mine este corectă, ar mai exista pe hârtie, fiind practic asumată de o persoană care ocupă altă funcţie, într-un areal al executivului.

Cu toate astea, dacă evaluăm oamenii după fapte, nu are o vizibilitate publică, atribuţii pragmatice şi o  eficienţă probată, alta decât pe planul unor acţiuni culturale pur simbolice. 

Şi această funcţie ar trebui regândită, în condiţiile când asociaţiile care se ocupă de europenii dintre Prut şi Nistru, dincolo de strădaniile lor, salutare, au modalităţi de implicare şi planificare comparabile cu acelea ale organizaţiilor de tineret, din perioada încheiată în decembrie 1989. 

De ce ar fi necesar un Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina? 

Pentru că interesul naţional al României este sprijinirea mersului spre Vest al vecinului ucrainean. 

Iar, în contextul real, de netăgăduit, în care actualul ministru de externe al României nu are aplombul, nici altitudinea profesională a celui din Polonia, un chip nou, un conaţional dinamic, cu mandat de cultivare a complementarităţilor, între statul ucrainean şi cel român, ar fi o decizie înţeleaptă, bine primită şi la Kiev. 

Fiecare nouă dimineaţă a viitorului Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina ar începe cu două întrebări fireşti: 

1. Ce mai poate face România pentru ca să sprijine, inclusiv la Bruxelles, noul curs european al statului ucrainean? 

2. Ce iniţiative noi, generate la Bucureşti ar fi salutate la Kiev, din perspectiva necesităţii restartării dialogului bilateral, în contextul existenţei unor minorităţi, cea ucraineană, de pe teritoriul României şi cea română, de pe teritoriul Ucrainei? 

Sigur, în capitala ucraineană deciziile noilor autorităţi vin una după alta, după ce în numai patru zile, parlamentul/Verkhovna Rada, cu aceeaşi membri din ianuarie 2014, când adopta legi represive, a decis acum schimbarea constituţiei, destituirea preşedintelui, coordonarea ministerelor de forţă de adepţii reîntoarcerii cu faţa la Europa. 

Asta în condiţiile când cei 450 de parlamentari conservatori din ianuarie, au devenit brusc democraţi în februiarie, adoptând un număr important de măsuri, un record pentru Rada statului ucrainean. 

În acest context, Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina ar fi generatorul contactelor necesare, la Kiev, care ar identifica momentul propice, personalităţile politice ucrainene dispuse la un dialog constructiv, pentru ca, în viitorul imediat să fie promovate, la nivel guvernamental şi parlamentar, şi măsuri europene de care să se bucure nu doar cetăţenii români de naţionalitate ucraineană, care trăiesc în România, ci şi cetăţenii ucraineni, de naţionalitate română, care trăiesc în Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, teritorii samavolnic rupte, de trupele sovietice, din România interbelică şi rămase în cadrul graniţei Ucrainei, după dezintegrarea Uniunii Sovietice. 

Într-un moment când Statele Unite şi aliaţii superputerii, din NATO, discută modalităţi de sprijinire a noilor autorităţi de la Kiev, numirea unui Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina ar fi un semnal public de reiterare a dorinţei oficialilor români de a avea şi cultiva o relaţie specială cu omologii ucraineni.

Genul proxim fiind apartenenţa la comunitatea europeană.

Diferenţa specifică fiind promovarea, menţinerea şi întărirea tradiţiilor, valorilor, limbii şi culturii minorităţilor ucraineană, din România, şi română, din Ucraina, într-un cadru negociat prin aplicarea principiului win-win.

Învingători fiind atât cei care vor finaliza discuţiile inerente soluţiilor adecvate, cât şi beneficiarii măsurilor adoptate de comun acord. 

Abrogarea legii adoptate în luna iulie 2012, care permitea folosirea, ca limbi oficiale, implicit în şcoli, a celor utilizate de cetăţenii de origine rusă, în estul Ucrainei, şi de cei cu origine română şi maghiară, în unele localităţi din vestul aceleiaşi ţări, ţine de un prim impuls, coleric dar perfectibil, al unui legislativ cu memoria altor acte ce i se pot imputa, din perspectiva instaurării unei democraţii care înlocuieşte regimul autoritar. 

Viitorul dezirabil Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Ucraina, ca şi numirea unui nou Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova ar indica la Bruxelles, Washington D.C., Kiev şi Chişinău că diplomaţia română, chiar dacă se află sub presiunea unor momente electorale interne, este în stare să genereze viziuni pragmatice, constructive, concrete, noi, în relaţia cu statele vecine, de la graniţa de est a ţării noastre. 

În acest mod, Vocea României nu ar mai fi redusă la simple vizite protocolare, spectacole culturale simbolice, momentane, pur diafane.

Iar ajutorul sperat, dorit, de conaţionalii noştri, din Ucraina şi Republica Moldova, ar căpăta o dimensiune pragmatică de mult aşteptată.

Până acum amânată, din timidităţi evidente.