Europa

articolul anterior articolul urmator

O pensionară din Italia şi-a scos rudele din testament şi a lăsat moştenire cinci milioane de euro oamenilor săraci

7
19 Apr 2021 19:58:07
Autor: Valentin Bolocan
Rudele bătrânei au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijiri FOTO Arhivă
Rudele bătrânei au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijiri FOTO Arhivă

O bătrână din Italia, ieşită la pensie după ce a profesat zeci de ani ca medic stomatolog, a lăsat moştenire 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile, care vor ajuta oamenii nevoiaşi. Femeia şi-a exclus rudele din testament pentru că a vrut să o interneze într-un centru de îngrijire,

Dentista pensionară din Genova, Angela Torelli, care a murit la vârsta de 91 de ani, a lăsat aproape 5 milioane de euro în scopuri caritabile: aproximativ 2,5 milioane pentru Lega del Filo d'Oro, 1,5 milioane pentru genovezii nevoiaşi, prin Surorile Congregaţiei „Surorile Săracilor” şi o casă pentru Asociaţia Italiană de Cercetare a Cancerului, scrie La Stampa.
 
Au fost însă excluse din testament rudele femeii, care au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijiri.
 
„Mărturisesc că nu pot ierta hărţuirea suferită de mine şi de soţul meu din partea rudelor cumnatului meu. Sper că Bunul Dumnezeu nu va voi să mă pedepsească pentru asta”, a scris dr. Torelli în testament.
 
Din testament nu lipseşte asistenta fostei dentiste, iar soţului ei i-a rămas o casă din Prato Nevoso. Câte 20.000 de euro vor ajunge la femeia de serviciu şi la administratorul care se ocupa de gestionarea proprietăţilor familiei, mai scrie sursa citată. 
 
În februarie, tot la Genova, o profesoară ieşită la pensie a lăsat moştenire 25 de milioane de euro pentru 16 instituţii, printre care spitale şi organizaţii de caritate, dar şi persoane fizice, arată digi24.ro. Edmonda Marisa Cavanna nu a uitat nici de femeia care a asistat-o ​​în ultimele luni de viaţă, căreia i-a lăsat 3,7 milioane de euro.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Utilizator Adevărul
19.04.2021, 20:12:38

Comentariu considerat abuziv.

Ludwig
19.04.2021, 20:15:22

Dupa moarte or sa deschida proces rudele ca nu era intreaga la minte. Ca sa fii sigur ca nu patesti asta, odata cu testamentul sa atasezi si un certificat de sanatate mintala eliberat de medic psihiatru...nu mai au ce face in acest sens.

+1 (3 voturi)
Utilizator Adevărul
19.04.2021, 20:56:58

Comentariu considerat abuziv.

Adrian Foangǎ
20.04.2021, 07:31:24

Nici coliva nu merita baba asta!

-3 (3 voturi)
Dem Cristi
20.04.2021, 08:06:51

Apropo în Italia bătranii fără rude își donează de obicei averea bisericii catolice care se și ocupă de îngrijirea acestuia în centre impecabile până la moarte. În România se pune ochii pe un bătrân fără moștenitori și în schimbil apartamentului și a economiilor e îngrijit de multe ori deplorabil. sunt zeci de procese pe această speță în Ro.

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările