VIDEO O rachetă de fabricaţie rusească a lovit nordul insulei Cipru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Un obiect care a lovit partea de nord a Ciprului pare să fi fost o rachetă de fabricaţie rusească, a declarat ministrul de Externe al Republicii Turce a Ciprului de Nord, Kudret Ozersay, luni, potrivit Reuters.

„Prima evaluare arată că o rachetă de fabricaţie rusească, care era parte dintr-un sistem de apărare antiaeriană ce  a fost activat azi-noapte în urma unei lovituri aeriene asupra Siriei, şi-a încheiat deplasarea şi a căzut pe teritoriul ţării noastre după ce şi-a ratat ţinta“, a scris Ozersay într-un mesaj pe social media. 

„Înţelegem că o rachetă din Siria a căzut aici din greşeală, ca urmare a faptului că a fost trasă necontrolat...ca răspuns la atacurile intense desfăşurate de Israel, ieri seară“, a declarat Kudret Ozersay în cadrul unei conferinţe de presă. „Pe baza analizei noastre, este vorba despre resturile unei rachete care este cunoscută ca S-200 în sistemul rus şi SA-5 în sistemul NATO“, a adăugat oficialul. 

Într-o postare anterioară pe Facebook, Ozersay a spus că explozia s-ar fi produs înainte de impactul cu solul, pentru că nu există cratere şi resturi ale proiectilului au fost găsite în mai multe zone.

Obiectul a lovit o zonă muntoasă la nord de capitala Nicosia, dar nu s-a înregistrat niciun rănit. În urma impactului, care s-a auzit la kilometri depărtare, s-a declanşat un incendiu, iar autorităţile au evacuat mai multe locuinţe.

AP a scris că atacuri israeliene au avut loc împotriva unor ţinte din Siria, la aproximativ 200 de kilometri. Reuters a transmis că mai multe ţinte militare din Homs şi de la periferiile Damascului au fost atacate în cursul nopţii, cel puţin patru civili fiind omorâţi şi alţi 21 răniţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite