Obama şi Hollande îl ameninţă pe Vladimir Putin cu „noi măsuri”, dacă nu contribuie la detensionarea situaţiei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armata ucraineană FOTO Reuters
Armata ucraineană FOTO Reuters

Preşedintele american, Barack Obama, precum şi omologul său francez, Francois Hollande, au purtat vineri o discuţie la telefon cu Vladimir Putin, în care l-au îndemnat pe preşedintele rus să contribuie în mod concret la detensionarea conflictului ucrainean. În caz contrar, Obama şi Hollande au precizat că vor lua noi măsuri împotriva Moscovei, informează AFP.

Cei doi lideri l-au îndemnat pe preşedintelui rus să facă un apel către insurgenţii din Ucraina şi să le ceară încetarea de urgenţă a tuturor acţiunilor militare, în special după armistiţiul unilateral de încetare a focului pus în practică de Petro Poroşenko.

Vineri, noul şef de stat ucrainean a anunţat încetarea focului timp de o săptămână în estul Ucrainei, acolo unde armata duce lupte violente împotriva separatiştilor pro-ruşi. Această încetare unilaterală a focului a intrat în vigoare vineri, de la ora 22.00.

Barack Obama şi Francois Hollande au mai subliniat în cadrul conversaţiei telefonice avute cu Vladimir Putin că Rusia ar trebui să împiedice orice fel de transport de armament către ţara vecină.

„În cazul în care nu va exista un progres în acest sens, se vor adopta noi măsuri împotriva Federaţiei Ruse”, a fost avertismentul lui Obama şi Hollande către preşedintele rus.

Discuţia celor trei lideri intervine în contextul în care Rusia a clasificat vineri drept „un ultimatum” planul lui Poroşenko de a se înceta focul în estul Ucrainei. „Avem parte de un ultimatum, nu de o invitaţie la dialog şi înţelegere”, a transmis Preşedinţia rusă.

Petro Poroşenko a anunţat de curând că doreşte să ofere ocazia separatiştilor proruşi să depună armele, iar cei care nu au comis crime de război să aibă posibilitatea de a se retrage.

Cu toate acestea, planul preşedintelui ucrainean pare să fie respins de militanţii fideli ai Moscovei, care au anunţat că nu vor depune armele până ce forţele guvernamentale ale Kievului nu se vor retrage.

„Nu va depune nimieni armele atât timp cât nu va exista o retragere totală a trupelor de pe teritoriul nostru”, a spus Valeri Bolotov, un lider al autoproclamatei Republici Lugansk.


Citeşte şi:

Primul test al lui Poroşenko: plan de pace în 14 puncte pentru estul Ucrainei. Cum reacţionează separatiştii

Noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a dezvăluit vineri un plan de pace în 14 puncte pentru restabilirea păcii în sudul şi estul ţării, unde insurgenţii separatişti continuă să lupte împotriva autorităţilor ucrainene.

Statele Unite avertizează că nu vor accepta prezenţa militarilor ruşi în Ucraina

Statele Unite nu vor accepta prezenţa trupelor ruse în regiuni din estul Ucrainei, avertizează preşedinţia americană, citată de AFP.

UCRAINA Aflat la Doneţk, Poroşenko anunţă un armistiţiu de şapte zile

Serviciile de securitate ucrainene vor implementa, începând de vineri seară, o încetare unilaterală a focului, anunţă preşedintele Petro Poroşenko, citat de AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite