UE discută cu Lituania pentru ridicarea blocadei asupra exclavei Kaliningrad: Putin „are mai multe pârghii decât noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Oficialii europeni discută cu autorităţile din Lituania pentru a ajunge la un compromis astfel încât tranzitul comercial rusesc către enclava Kaliningrad să revină la normal, după ce blocada partiaţă a rutelor comerciale a amplificat tensiunile cu Rusia, scrie Reuters.

Potrivit unor surse oficiale citate de Reuters, Uniunea Europeană discută în prezent, inclusiv cu sprijinul Germaniei, despre o posibilă exceptare a Kaliningradului de la aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei, dar pentru aceasta este nevoie ca Lituania să fie de acord.

În contextul adoptării sancţiunilor europene împotriva Rusiei, din 17 iunie Lituania a blocat parţial tranzitul comercial către enclava rusă Kaliningrad, decizie care a amplificat tensiunile deja existente cu Rusia. Regimul de la Moscova a ameninţat cu represalii dacă Lituania nu renunţă la blocadă, pe care liderii de la Kremlin susţin că au impus-o la „cererea SUA”. 

Deşi susţine restricţiile impuse, Lituania se teme în acelaşi timp că Rusia ar putea recurge la forţa militară pentru a ajunge, prin teritoriul lituanian, către Kaliningrad, susţine una dintre sursele citate de Reuters, potrivit Agerpres. Oficialul citat susţine că Vladimir Putin „are mult mai multe pârghii decât noi. Este în interesul nostru să găsim un compromis”, a punctat acesta, sub protecţia anonimatului. 

Dacă se va ajunge la un astfel de compromis, transporturile de bunuri între Rusia şi Kaliningrad ar putea fi exceptate de la aplicarea sancţiunilor europene pe motiv că nu reprezintă operaţiuni de comerţ exterior, dat fiind că enclava Kaliningrad face parte din Rusia.

Un purtător de cuvânt al Ministerului lituanian de Externe a declarat că vor continua consultările cu Comisia Europeană asupra aplicării sancţiunilor împotriva Rusiei. Dar „sancţiunile trebuie puse în aplicare şi orice decizie luată nu trebuie să submineze credibilitatea şi eficacitatea politicii de sancţiuni a UE”, a subliniat acesta. 

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a cerut „mai multă prezicie” din partea Comisiei Europene cu privire la aplicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, susţinând că tensiunile cu Rusia provocate de restricţiile aplicate tranzitului către Kaliningrad nu sunt „o temă bilaterală între Lituania şi Rusia, ci una între UE şi Rusia”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite