Olanda a anunţat noi măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus, după ce numărul deceselor a crescut la 545

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coronavirus imunizare colectiva marea britanie olanda FOTO Leon Neal/Getty Images

Adunările de peste trei persoane au fost interzise  până la 1 iunie în Olanda, unde bilanţul noului coronavirus a crescut la 545 de morţi şi 4.749 de cazuri.

Numărul cazurilor de contaminări cu noul coronavirus a crescut cu 13% între-o zi în Olanda, unde 34 de alte decese au fost înregistrate luni, au anunţat autorităţile sanitare, relatează Reuters.

Guvernul olandez a anunţat luni seara noi măsuri în lupta împotriva noului coronavirus, prin interzicerea adunărilor de peste trei persoane, sancţionate cu ”amenzi grele” - până la 1 iunie.

Olanda interzicea anterior adunările de peste 100 de persoane - până la 6 aprilie - şi descuraja orice altă regrupare.

Adresându-se naţiunii în urmă cu o săptămână, premierul olandez a comunicat că guvernul său vrea să ajungă la o "imunitate de grup" în aşteptarea unui vaccin, lăsând persoanele cele mai puţin vulnerabile să primească virusul, protejând în acelaşi timp persoanele vârstnice şi bolnave, ceea ce ar putea lua "luni, dacă nu chiar mai mult".

 El a subliniat că spre deosebire de Italia, Spania şi Franţa, care au impus măsuri puternice pentru a stopa propagarea Covid-19, Olanda nu are în vedere o izolare totală.

"În acest scenariu, vom trebui să ne închidem ţara timp de un an sau chiar mai mult, cu toate consecinţele" pe care aceasta le implică, a explicat el, adăugând că virusul "ar putea reapărea imediat dacă măsurile sunt sistate".

  

Creşterea cazurilor de infectări anunţată luni este cea mai slabă, procentual, de la apariţia epidemiei în ţară, la 27 februarie.

În Olanda s-au înregistrat 545 de noi infecţii, ceea ce a crescut bilanţul total la 4.749 de cazuri.

Numărul total al deceselor este de 213 - pacienţi cu vârste cuprinse între 55 şi 97 de ani, cu o medie de vârstă de 82 de ani

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite