OSCE doreşte să-şi consolideze misiunea în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat de curând că este pregătită să îşi consolideze misiunea de monitorizare din estul Ucrainei, cu scopul de a susţine armistiţiul propus de Petro Poroşenko, informează AFP.

Anunţul a fost făcut marţi seara de către Didier Burkhalter, preşedintele OSCE, în cadrul unei întrevederi oficiale la Viena cu liderul rus, Vladimir Putin.

„Vom avea nevoie de o consolidare a misiunii noastre în Ucraina şi, în acest scop, dorim ca şi mai mulţi ruşi să facă parte din delegaţia noastră, sub egida OSCE”, a declarat  .

De curând, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko a anunţat o încetare unilaterală a focului în estul ţării, cu scopul de a permite insurgenţilor ruşi să depună armele. Armistiţiul lansat de autorităţile de la Kiev a fost acceptat până acum doar de un lider separatist fidel Moscovei.

„Ca reacţie la armistiţiul decretat de Kiev, ne angajăm să avem propria încetare a focului”, a spus Oleksandr Borodai, liderul autoproclamatei „Republici Doneţk”.

În prezent, circa 250 de observatori OSCE, printre care şi 11 ruşi, se află în misiune în estul Ucrainei.

Didier Burkhalter a mai spus că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a arătat sprijinul pentru misiunea OSCE, dând asigurări că Moscova „va participa” la o eventuală consolidare a sa.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-a confruntat lunile trecute cu două arestări ale echipelor sale de observatori de catre insurgenţii fideli Moscovei. În luna mai, şapte observatori OSCE au fost deţinuţi timp de opt zile de către rebeli proruşi la Slaviansk.


Citeşte şi:

Cazacii, în spatele răpirii observatorilor OSCE în estul Ucrainei

Diplomaţii occidentali au motive întemeiate să creadă că separatiştii cazaci se află în spatele răpirii celor opt observatori OSCE, la sfârşitul lunii mai în estul Ucrainei, potrivit publicaţiei germane Der Spiegel. Sursele jurnaliştilor germani susţin că liderul cazacilor din Duma de la Moscova are puterea de a decide eliberarea lor.

OSCE anunţă că a pierdut contactul cu altă echipă de observatori în estul Ucrainei

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Euroa a anunţat vineri că a pierdut contactul cu o a doua echipă de observatori, arestaţi joi seara de către persoane înarmate la Severodoneţk, în estul separatist prorus din Ucraina, relatează AFP.

Jose Manuel Barroso: UE este pregătită să susţină aplicarea planului de pace în Ucraina

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, marţi, că Uniunea Europeană este pregătită să ajute în mod concret Ucraina în privinţa implementării planului de pace propus de Petro Poroşenko, relatează Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite