Pa, Frexit! Bun venit, Ecologie! De ce Marine Le Pen schimbă agenda partidului său de dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marine Le Pen lansează mişcarea politică Viitorul Franţei într-o reconfigurare a agendei sale FOTO EPA-EFE
Marine Le Pen lansează mişcarea politică Viitorul Franţei într-o reconfigurare a agendei sale FOTO EPA-EFE

Rassemblement national (RN) sau Adunarea Naţională, partidul de dreapta al lui Marine Le Pen, pare să-şi reconfigureze agenda, luând nu doar o direcţie mai moderată, reformistă în privinţa UE, ci punând un accent mai puternic pe ecologie, potrivit VOA şi Euractiv.

De la eşecul său la alegerile prezidenţiale din 2017, Le Pen a lucrat la „prezidenţialismul” său pentru a se dovedi un candidat atractiv şi a câştiga în cele din urmă cursa, eventual în 2022, scrie Euractiv.

Juliette Grange, profesoară de filosofie la Universitatea din Tours, a schiţat elementele acestor modificări de agendă. După ce ascensiunea lui Emmanuel Macron şi a partidului său République en Marche au destabilizat spectrul politic şi separarea tradiţională dreapta/stânga, RN s-a prezentat ca principalul partid de opoziţie.

„De-demonizarea este în curs deja de câţiva ani. Este un proces constant. Le Pen face eforturi să se poziţioneze făcând contra-propuneri la fiecare proiect major al lui Emmanuel Macron”, spune ea.

Sondajele par să-i dea dreptate - Le Pen stă ceva mai bine decât Macron: un sondaj Ifop din aprilie arăta că 28% dintre francezi ar vota-o în primul tur, iar pe Macron, doar 24%. În octombrie, scorul a ajuns 24% (Le Pen) versus 23% (Macron).

Mai mult, Le Monde observa pe 5 aprilie că RN are cea mai mare popularitate în rândul tinerilor între 25 şi 34 de ani.

Alegerile regionale din 13 şi 20 iunie vor fi un test de probă pentru partidul suveranist al lui Le Pen, arată Euractiv.

„Toate alegerile sunt o trambulină. RN ar trebui să câştige una sau mai multe regiuni pentru a arăta de ce este capabil”, a spus Fabien Engelmann, primar în Hayange (Moselle) din 2014 şi consilier regional RN pentru regiunea Grand Est .

În opinia sa, abandonarea ideii de a părăsi zona euro şi UE este un lucru bun.

„Putem rămâne în Uniunea Europeană, ţine de fiecare partid suveranist naţional să trimită un număr maxim de europarlamentari la Bruxelles pentru a argumenta în favoarea viziunii sale”, a spus el pentru EURACTIV.

Acesta spune că dacă manifestul anterior al partidului i-a speriat şi îndepărtat pe mulţi alegători, între care şi lucrători la graniţă în Luxemburg, acum lucrurile s-au schimbat.

„Deoarece RN a mai evoluat, aud tot mai des pe teren că votanţii s-au răzgândit”, apreciază el.

Potrivit lui Grange, „vedem cum dă înapoi pe elemente emblematice ale partidului, de pildă vorbim acum de `reducerea` libertăţilor şi `nu ne mai întoarcem la Tratate`”.

Ea a explicat că pentru proprietarul unei mici afaceri sau „chiar pentru un simpatizant, era imposibil să adere la programul din 2017, întrucât era prea neoliberial şi cu puţine reglementări”.

Iar acum, această întoarcere la 180 de grade cu privire la temele europene este „şi o afişare, dar şi o poziţie absolut necesară în contextul unei ambiţii prezidenţiale clare. Pentru că prezidenţiabil înseamnă să vii cu propuneri acceptabile pentru un număr relativ mare de grupuri”.

Conservatorismul ecologic

Cealaltă schimbare majoră este un accent mai mare pe ecologie. Problemele de mediu, limitate la câteva puncte la sfârşitul programului din 2017,  fac acum obiectul unui referendum care vizează să se opună proiectului de lege constituţional propus de Macron în urma Convenţiei cetăţenilor privind clima (CCC).

Primarul Engelmann a observat că „Marine Le Pen a avut întotdeauna o secţiune în programul său despre conservarea naturii şi apărarea animalelor. ”

La o conferinţă de presă dedicată ecologiei din 9 martie, Le Pen chiar i-a contracarat pe vânători declarând că folosirea câinilor este „o cruzime ne-necesară”.

„Este în ADN-ul partidului să fie foarte ataşat de sistemul referendumului. Totuşi se vede o schimbare, deoarece Le Pen era o sceptică climatică acum patru ani ”, a spus Grange.

O figură mai blândă versus un Macron mai dur

Francezii văd azi o figură mai blândă şi mai binevoitoare a lui Le Pen, cunoscută ca liderul anti-imigraţie şi anti-globalizare, cu un discurs combativ, scrie VOA.

Un sondaj recent al lui Elabe publicat de BFMTV a arătat că aproape jumătate dintre cei chestionaţi cred că Le Pen va câştiga următoarele alegeri. Alte sondaje sugerează că ar putea câştiga între 47-48 la sută din voturi - cu mult peste  cele aproape 34 de procente obţinute de Le Pen împotriva preşedintelui centrist Emmanuel Macron în 2017.

„Cu cât Marine Le Pen are o imagine mai blândă şi abordează mai mult teme ale deschiderii şi modernităţii, creşte probabilitatea ca alegătorii să fie atraşi de ea pe termen scurt. De asemenea, este de ani de zile în politică, aşa că a devenit o faţă familiară, mai puţin ameninţătoare”, a declarat Christele Lagier, expert în domeniul extremei dreapta la Universitatea din Avignon ( sudul Franţei).

Avocat de profesie, Le Pen a preluat partidul de la tatăl său, în urmă cu un deceniu şi de atunci a lucrat constant la imaginea lui. În 2018, susţinătorii au votat copleşitor pentru schimbarea numelui - şi odată cu renunţarea la Frontul Naţional a dispărut şi discursul de părăsire a UE şi monedei euro în favoarea reformării acestora.

În retorică, cel puţin, se observă o înclinare spre stânga în ultimele luni. În februarie, Le Pen a anunţat o nouă platformă interactivă - site-ul „M l'Avenir” pentru atragerea cetăţenilor în programul ei prezidenţial. Numele părea a fi o derivare de la denumirea unei asociaţii de mediu lansată de fostul candidat socialist la preşedinţie Segolene Royal.

Le Pen solicită, de asemenea, o alternativă la planul de mediu al guvernului, sugerând în schimb un referendum cu peste 10 propuneri ecologice. „Ecologia nu este o ştiinţă tristă”, a spus Le Pen, ci mai degrabă una care susţine bunăstarea franceză.

Cu toate acestea, întrebările reflectă propria filosofie de mediu a lui Le Pen, favorizând, de exemplu, energia nucleară în locul energiei eoliene. Acest lucru nu doar că  contravine  promisiunilor lui Macron de a reduce treptat amprenta energetică considerabilă a energiei nucleare, ci şi a partidului Verde, care a luat avânt la alegerile locale de anul trecut - în timp ce Adunarea Naţională a avut rezultate medii, în ciuda câştigării oraşului sudic Perpignan.

Între timp, Macron şi partidul LREM, se înclină tot mai mult spre dreapta, cu retorică dură împotriva criminalităţii şi legislaţie recentă împotriva separatismului, pe care mulţi o consideră a viza islamul radical.

„Vedem că Macron încearcă să stabilească o anumită legitimitate de dur”, a declarat politologul Universităţii din Tours, Sylvain Crepon. "Dar am văzut asta - de fiecare dată când un partid încearcă să preia ceva din discursul Mişcarea Naţională, ultima e cea care profită.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite