Pandemia COVID-19. Bilanţ dramatic în Italia: cel mai mare număr de morţi într-o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia a anunţat vineri o creştere de aproape 1.000 de decese într-o zi, un bilanţ pe care nicio altă ţară nu l-a mai atins până acum, conform datelor oficiale ale Protecţiei Civile, scrie AFP.

Au fost înregistrate 4.401 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, faţă de 4.492 joi, persoane decedate sunt 969 dintr-un total de 9.134, iar cei vindecaţi sunt în număr de 589. 

Numărul persoanelor decedate este cel mai mare de până acum. 

Italia a înregistrat 86.498 de persoane infectate cu coronavirus. 

Italia încă nu a atins vârful

Epidemia noului coronavirus nu a atins încă perioada de vârf în Italia, cea mai afectată ţară de pandemie în privinţa numărului deceselor, a avertizat vineri directorul Institutului Superior al Sănătăţii, aprecind că este o prelungire a izolării este „inevitabilă” după 3 aprilie, până când sunt în vigoare actualele măsuri, relatează Reuters.

„Nu am atins încă vârful şi cu atât mai puţin l-am depăşit”, a apreciat într-o conferinţă de presă Silvio Brusaferro.

Cu toate acestea se pot observa „semne ale unei încetiniri” în numărul noilor contaminări, care sugerează că perioada de vârf a epidemiei nu este departe.

„Atunci când va începe refluxul, viteza acestuia va depinde de comportamentul nostru”, a declarat el, îndemnându-i pe italieni să continue să respecte restricţiile de deplasare impuse prin izolare.

Pentru moment, izolarea este prevăzută până la 3 aprilie, însă ea ar urma să fie prelungită aproape sigur.

Un decret publicat marţi autorizează Guvernul să prelungească izolarea până la 31 iulie, în cazul în care este necesar.

Însă premierul italian Giuseppe Conte a anunţat săptămâna aceasta că acest termen vizează să ofere o marjă de manevră mai mare Guvernului în a acţiona şi şi-a exprimat speranţa ca izolarea să fie relaxată „înaintea acestei date”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite