VIDEO Papa Francisc a realizat ceremonia spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, printre care şi femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 deţinuţi, printre care şi două tinere, într-o închisoare din Roma, un gest plin de emoţie făcut cu ocazia tradiţionalei liturghii din Joia Sfântă, relatează AFP.

Fostul arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Bergoglio, ales la 13 martie şi care şi-a ales numele ca omagiu pentru sfântul patron al celor mai săraci, Sfântul Francisc de Assisi, a ales să celebreze liturghia Cinei cea de Taină cu tradiţionala spălare a picioarelor, în centrul de detenţie pentru minori de la Casal del Marmo, la marginea Romei. 

În faţa a 50 de tineri adunaţi în capela închisorii, papa argentinian a pronunţat o scurtă predică improvizată, pe un ton simplu, accesibil şi călduros, înainte de a spăla picioarele a zece tineri şi două tinere, o catolică italiancă şi o musulmană de naţionalitate sârbă. 

Cardinalul Bergoglio a realizat deja acest gest la Buenos Aires cu ocazia Joii Sfinţilor. Însă aceasta este prima dată la Roma când spălarea picioarelor de către un papă, ce simbolizează atitudinea serviabilă a lui Hristos în faţa discipolilor săi, are loc într-o închisoare şi este propusă şi fetelor.

„Este prima dată în istorie când un papă asociază femeile acestei ceremonii“, chiar dacă „mulţi preoţi au făcut-o deja“, dezvăluie părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului.

Spălarea picioarelor reproduce „un semn care este o mângâiere a lui Iisus“, a declarat pontiful în vârstă de 76 de ani, subliniind că a făcut acest gest „din toată inima“, „ca preot şi ca episcop“. El nu a folosit cuvântul „papă“.

Sunt fericit că sunt cu voi. Mergeţi înainte şi nu vă lăsaţi speranţa furată. Înţelegeţi? Mergeţi mereu înainte cu speranţă!“, le-a cerut cu autoritate tinerilor de faţă.

Ceremonia a fost însoţită de cântece la chitară. În imaginile difuzate în cursul serii de CTV, televiziunea Vaticanului, care nu a dezvăluit feţele deţinuţilor, îl vedem pe papă îngenuncheat, vărsând apă pe picioarele tinerilor, apoi ştergându-le şi îmbrăţişându-le. Conform martorilor, mulţi dintre tineri plângeau.

Inovaţia dublă a papei Francisc, care se adaugă altor gesturi ce marchează simplitatea sa şi refuzul faţă de pompa vaticană, ar putea deranja milioane de catolici mai tradiţionalişti şi pe unii membri ai Curiei.

Francisc poartă încă crucea de arhiepiscop, refuză maşina oficială şi nu pare să vrea să se mute în marele apartament pontifical, preferând mai modesta reşedinţă Sfânta Marta care i-a adăpostit pe cardinali în timpul conclavului.

Papa a realizat ceremonia spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, printre care şi femei

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite