Europa

articolul anterior articolul urmator

Papa Francisc îşi acuză criticii că îl „înjunghie pe la spate” şi anunţă că nu se teme de o schismă a catolicilor

6
11 Sep 2019 04:32:41
Autor: Andrei-Vlăduț Terteleac
Papa Francisc, declaraţii de presă în timpul zborului spre Roma, 10 august 2019, foto EPA-EFE
Papa Francisc, declaraţii de presă în timpul zborului spre Roma, 10 august 2019, foto EPA-EFE

Aflat pe drumul de întoarcere după o vizită în Africa, Papa Francisc a făcut mai multe declaraţii despre clericii conservatori care îi critică activitatea şi a precizat că nu se teme de o schismă a Bisericii Catolice, relatează BBC News.

Declaraţiile liderului religios au fost făcute la bordul aeronavei care îl aduce înapoi la Roma, după o vizită în trei state africane. Vorbind despre criticii săi conservatori, Papa a spus că aceştia „nu vor ce e bine pentru Biserica”, fiind interesaţi doar „să schimbe papi, să schimbe stiluri, să creeze o schismă”. Afirmaţiile liderului de la Vatican au venit după ce un jurnalist l-a întrebat ce crede despre atacurile la adresa sa, formulate, în special, de figuri catolice din Statele Unite. 
 
„Nu mă tem de schismă”, a mai spus Papa Francisc, adăugând că au avut loc multe astfel de rupturi în istoria Bisericii. „Mă rog să nu aibă loc una, pentru că sănătatea spirituală a multor oameni depinde de asta”. 
 
„Lucrurile pe care le spun despre probleme sociale sunt la fel ca cele pe care Papa Ioan Paul le-a spus. Îl copiez pe el, iar ei zic că sunt prea comunist”, a explicat acesta, sugerând că cei care îl critică sunt orbiţi ideologic. 
 
„Criticile nu vin doar de la americani, ci din toate părţile, chiar şi din Curia Romană”, adăugând că este mai mult decât bucuros să audă critici constructive, dar nu de la „cei care zâmbesc în timp ce te înjunghie în spate”.
 
Principalele critici pe care catolicii conservatori i le aduc Papei Francisc au în vedere poziţiile pe care acesta le-a adoptat în privinţa schimbărilor climatice şi a imigraţiei, dar mai ales deciziile sale de  accepta divorţul şi de a permite împărtăşania catolicilor recăsătoriţi. În luna mai, de exemplu, un grup de preoţi şi universitari au îndemnat episcopii catolici, într-o scrisoare, să-l denunţe pe Papa Francisc drept eretic, spunând că liderul de la Vatican nu a fost suficient de vocal împotriva avortului, mult prea tolerant faţă de homosexuali şi prea înţelegător faţă de protestanţi şi musulmani.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Codruta=Tepes
11.09.2019, 07:32:38

Abia asteapta sa scape de el "conservetorii" care isi duc bataliile cu liberalismul si in religie. Orice om rational care compara Laudato Si cu isteriile fara niciun sens ale "conservetorilor" nu poate ajunge decat la o singura concluzie: toate bisericile ar avea nevoie de mai multi ca Papa Francisc. Iar "conservetorii" sunt absolut penibili. Cum sa-l critici pentru ca cere sa avem grija de planeta noastra, casa noastra? Cum sa te dai mare revoltat ca vrea sa fie impartasiti cei recasatoriti, cand stii ca Biserica ta oricum face deja asta, atata doar ca nu e oficializat? Oricine compara gradul de frecventare al bisericilor cu cel de acum un secol(de vreo 2-3 ori mai mic acum, asta este adevaratul indicator, nu statisticile in care ne declaram o confesiune religioasa mai mult din conformism) intelege declinul crestinismului in societatile moderne, care este cu atat mai mare cu cat bisericile respective au fost mai inflexibile si mai putin dispuse sa se adapteze shimbarilor. Europa va avea in cativa zeci de ani cu vreo 100 de milioane mai putini crestini si nu doar din cauza demografiei. Nu e o consolare ca vor fi mai multi in Africa, America Latina si Asia, dupa o perioada de crestere datorata raspandirii crestinismului in mai multe regiuni si mai ales natalitatii, va urma si acolo acelasi proces de stagnare si scadere. Religiile care nu vor reusi sa se adapteze revolutiilor industriale si sociale care au loc intr-un ritm tot mai alert, sau nu vor supravietui, sau vor duce societatile pe care le controleaza la regres si noi conflicte sangeroase.

+2 (12 voturi)
Constantin Bostan
11.09.2019, 08:11:14

Conservatorii catolici care-l critica pe papa Francisc si se opun ideilor sale progresiste sant urmasii celor care au facut numai rau Crestinismului , au produs grave si de nesters prejudicii catolicismului impingand natiuni intregi spre ateism , exemplu Franta , Germania , etc Acesti conservatori obtuzi sant urmasii celor care au organizat si provocat cele mai abominabile crime contra umanitatii - cruciade , razboiul de 30 de ani cu protestantii , ducand la milioane de morti nevinovati ( populatia Germaniei suferind cel mai mult - au fost ucisi peste un sfert din populatie ) . Acesti idioti conservatori sant de asemenea urmasiii criminalilor care au creat Inchizitia , au ars pe rug pe Nicolas Copernicus , Ian Hus , l-au interzis pe Galilei , pe Voltaire , pe Denis Diderot , etc Oricum , se poate trai foarte bine si fara religie , mai ales cea catolica si islamul , doua religii care au facut doar rau omeniriii .

-4 (10 voturi)
Codruta=Tepes
11.09.2019, 08:31:39

@Constantin Bostan Si venind in zilele noastre, fratii trumpismului :) Religia nu e aproape niciodata straina de politica desi ar trebui sa fie, atacurile asta nu sunt doar o poveste interna a catolicismului ci au si niste interese politice in spate. Apropo, daca ti se par incuiati catolicii din SUA, stai sa-i vezi pe evanghelisti(aceiasi evanghelisti care i-au asigurat victoria lui Trump). Desi catolicii din SUA au fost de multe ori in conflict cu protestantii si chiar persecutati de ei, in privinta incercarii de a intoarce lumea cu cateva secole sau macar cu cateva decenii in urma sunt de acord unii cu altii.

0 (8 voturi)
NemStomac
11.09.2019, 08:39:07

Asta-i Satana. Se crede Iisus.

-4 (10 voturi)
foarte atent
11.09.2019, 09:26:03

"sa fim impreuna" ! visul papei e pe cale sa se implineasca: globalizarea e aproape gata! mai trebuie finalizate marile invazii si toate religiile se vor suprapune in ieuropa !! multiculturalismul si acceptul deviatilor sexual e pe ultima suta !! de ce face asta? se vrea pastorul tuturor, visul secret fiind sa-i ia in ograda si pe musulmani, etc

-2 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (6)