Papa Francisc, pelerinul speranţei în Grădina Maicii Domnului

Papa Francisc / FOTO Guliver / Getty Images

„România, ţara-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală, România, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de «Grădina Maicii Domnului», vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Prea Sfintei Fecioare Maria.“ Astfel întâmpina entuziastul public din România, Papa Ioan Paul al II-lea, in discursul susţinut în limba română, în mai 1999.

Vizita sa a fost una istorică şi cu un profund caracter ecumenic, fiind prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. A fost o vizită care a avut rolul de a apropria cele două biserici şi de a transmite un mesaj de unitate. A fost o vizită în care românii, prin cuvintele atent alese ale Papei, au putut să arunce o privire pe furiş în viitorul nu foarte îndepărtat al României. „Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă“, spunea Sanctitatea Sa, anticipând două momente cheie în istoria României din deceniul ce urma vizitei sale, anume reîntoarcerea noastră în familia europeană prin obţinerea calităţii de membru NATO şi UE.

Entuziasmul a sute de mii de bucureşteni şi credincioşi din toate colţurile ţării, catolici, ortodocşi sau alte confesiuni, a reprezentat o pată de speranţă pe fondul gri şi sumbru al unei tranziţii interminabile, care reuşise să omoare aceeaşi speranţă în mulţi români care aveau altceva în minte pentru traiul şi ţara lor după căderea comunismului.

Cu ocazia beatificării Papei Ioan Paul al II-lea în 2011, de către Papa Benedict, prin catalogarea vindecării surorii Marie Simon-Pierre de Parkinson drept un „miracol“, publicaţia Hotnews realiza un material în care surprindea impresiile unor români care avuseseră ocazia să îl cunoască pe Papă în mod personal. Ioan Fagetean, profesor, spunea cum umorul era adesea o unealtă prin care Papa îşi exprima umanitatea comună cu cei care îl întâlneau. Când un soldat din garda de onoare a leşinat, la vizita sa în România, Suveranul Pontif a glumit şi a spus “Bietul de el, l-am surprins vorbind româneşte“.

Cel care a mers un pas şi mai departe şi l-a sanctificat pe Ioan Paul al II-lea este actualul suveran pontif, Papa Francisc, care va veni în România, pentru o vizita de 3 zile, în perioada 31 mai – 2 iunie, la 20 de ani de la vizita lui Ioan Paul al II-lea, după cum a fost anunţat oficial şi de către Preşedinţia României. La fel ca vizita Papei Ioan Paul al II-lea, vizita Papei Francisc aduce cu sine un val de emoţie în România dar şi un mesaj cu o simbolistică profundă, ajustat la situaţia României de acum, un îndemn la unitate şi la valorile europene, ale creştinismului şi ale statului de drept.

Înainte de a decripta mesajul „Să mergem împreună“, precum şi alte elemente ale viitoarei vizite a Papei Francisc, este important să înţelegem care este direcţia spre care a îndreptat Biserica Catolică actualul suveran pontif. Jorge Mario Bergoglio s-a născut în data de 17 decembrie 1936 în Argentina, într-o familie de imigranţi italieni. Are o diplomă în chimie şi a lucrat, printre altele, ca om de serviciu şi asistent de laborator. Este primul Papă din rândul ordinului iezuit şi primul care vine din emisfera  vestică. Principalele teme teologice care îi fundamentează acţiunile şi direcţia pe care o imprimă Sfântului Scaun şi, pe cale de consecinţă, pentru întreaga lume catolică şi creştină, sunt mila, sărăcia şi bucuria. Umilinţa de care a dat dovadă în mai multe rânduri, renunţând la multe din beneficiile lumeşti care vin odată cu această înaltă funcţie, l-au făcut popular în rândul păturilor sociale defavorizate din toată lumea, fiind numit şi „Papa celor 99%“. Aceste teme s-au tradus în mesaje concrete care vizează capitalismul exacerbat, inegalitatea, şi acceptarea diversităţii, o direcţie curajoasă şi reformistă, cel puţin după standardele Bisericii Catolice.

Faptul că face parte din ordinul iezuit are un impact direct asupra înţelegerii spiritualităţii de către Papă, în sensul în care ar trebui să existe o căutare continuă a Divinităţii, în tot ceea ce ne înconjoară, precum şi remarcarea prezenţei active a Lui Dumnezeu în lume. De asemenea, ordinul iezuit este recunoscut pentru propagarea creştinătăţii în lume, fiind cunoscuţi şi drept „puşcaşii marini ai Lui Dumnezeu“. Acest avânt al iezuiţilor de a merge în necunoscut, înarmaţi cu credinţa în Dumnezeu, s-a tradus la Francisc printr-un număr mare de vizite în afara statului Vatican, aducând cu sine puterea mesajelor pe care le transmite. 

Chiar şi numele papal pe care şi l-a ales odată cu numirea sa pe Sfântul Scaun are o semnificaţie aparte. Conform propriei relatări, odată ce obţinuse două treimi din voturi, cardinalul Claudio Hummes l-a felicitat şi i-a spus „nu uita de săraci“. Atunci s-a gândit la Francisc de Assisi, fondatorul ordinului franciscan, un sfânt patron al creaţiei, al păcii şi al săracilor. Este un mesaj important, care se traduce în lumea contemporană printr-o poziţie vocală şi concretă împotriva schimbărilor climatice, o formă a distrugerii creaţiei.

Sfântul Scaun a avut întotdeauna şi un vector politic şi geopolitic important. Influenţa pe care o are Papa asupra creştinilor, în particular al catolicilor, care numără aproximativ 1.3 miliarde de persoane, conform agenţiei Fides, agenţia de presă a Vaticanului, care citează statistica oficială a Bisericii Catolice, este una puternică, intimă şi înrădăcinată mai adânc în populaţie în comparaţie cu convingerile politice. Cuvântul şi acţiunea papală poate să determine o schimbare socială mai rapid şi mai radical decât acţiunea şi discursul politic.

Papa Francisc întreţine acest vector şi a acţionat adeseori decisiv pe scena internaţională. A intermediat discuţiile americano-cubaneze în 2015, s-a pronunţat împotriva politicilor anti-imigranţi ale guvernului Salvini şi ale altor lideri europeni şi chiar a pus sub semnul îndoielii calitatea de creştin a a lui Donald Trump, ca urmare a condiţiilor de detenţie a imigranţilor ilegali de la graniţa cu Mexic.

Revenind la simbolistica viitoarei vizite în România, este important de remarcat că, faţă de ultima vizită a unui suveran pontif, Francisc va vizita toate cele trei provincii istorice ale României, nu doar capitala, ceea ce ar trebui să indice o recunoaştere a istoriei şi a dimensiunii României în acest spaţiu, în al 101-lea an al statului român modern, o dimensiune în care toleranţa, comuniunea inter-religioasă, interetnică şi intercultural se manifestă în plenitudinea lor, în pofida încercărilor unor actori statali mai mult sau mai puţin conexaţi la spaţiul estic de a demonstra contrariul.

Mesajul „Să mergem împreună“ are un evident substrat care trimite la unitate şi solidaritate, de asemenea precepte creştine. Logo-ul acestei vizite apostolice sugereaza unitatea sub semnul crucii şi trimiterea la România drept „Gradina Maicii Domnului„, aşa cum explică şi Biserica Catolică, un spaţiu creştin, o continuitate naturală a spaţiului creştin european. Această continuitate a spaţiului a fost enunţată şi de Papa Ioan Paul al II-lea în vizita sa în România şi, cu siguranţă, stă şi în spatele mesajului Papei Francisc.

Mesajul are şi o pronunţată dimensiune ecumenică, în sensul în care este un moment important în aproprierea celor mai mari două ramificaţii a religiei creştine, cea catolică şi cea ortodoxă. Dacă vizita Papei Ioan Paul al II-lea a avut o dimensiune istorică, fiind prima vizită apostolică a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă, vizita lui Francisc va avea rolul de a suda şi mai mult componenta ecumenică, având în vedere că între aceste două vizite a avut loc Sfântul şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, în Creta, 2016. Această reuniune a reprezentanţilor bisericilor autocefale ortodoxe este un eveniment extrem de rar, ultimul având loc acum 1200 de ani.

Pe agenda întâlnirii din Creta a fost şi subiectul relaţiei Bisericii Ortodoxe cu restul creştinătăţii. Documentul final semnat de înaltele figure bisericeşti, inclusiv Patriarhul Daniel, menţionează că Biserica Ortodoxă susţine unitatea creştinilor, aceasta fiind o componentă naturală, „o expresie consistentă a credinţei apostolice într-un nou context istoric“. Deşi aceeaşi declaraţie exprimă şi rezervare faţă de alte biserici non-ortodoxe, în sensul în care au deviat de la înţelegerea „credinţei adevărate„, cel puţin conform dogmei Bisericii Ortodoxe, reprezintă, în acelaşi timp, un pas important spre un nou capitol al relaţiei Vatican – Constantinopol. Este de aşteptat ca în declaraţia Papei Francisc, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel, să regăsim această dimensiune ecumenică şi reiterarea importanţei unităţii între creştini.

Trebuie să avem în vedere că vizita va avea loc imediat după alegerile europarlamentare. România s-a distanţat deja de direcţia europeană, la nivel declarativ, dar şi prin acţiunile luate împotriva justiţiei. Prin urmare, mesajul papal va avea cu siguranţă o ajustare, în funcţie de rezultatul alegerilor.

Faptul că la Blaj se vor beatifica cei 7 episcopi greco-catolici martiri persecutaţi de regimul comunist şi de fosta Securitate (Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu), transmite un mesaj important pentru comunitatea catolică din România, arătându-le că sacrificiul nu este uitat şi că Vaticanul păstrează în memorie pe cei care se luptă pentru credinţă, în special în faţa unui regim abuziv, totalitar. Beatificarea lui Iuliu Hossu are o semnificaţie cu totul şi cu totul aparte în contextul geopolitic în care are loc vizita papei, datorită rolului fundamental pe care Iuliu Hossu l-a avut în săvârşirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

De asemenea, vizita de la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc are şi ea o semnificaţie specială. În primul rând, este un loc de pelerinaj tradiţional pentru catolici, vechi de peste patru secole, acolo aflându-se una din cele mai înalte statui din lume înfăţişând-o pe Fecioara Maria. Mânăstirea din Şumuleu, sub patronajul căreia se află statuia, este de ordin franciscan, ordin înfiinţat de Francisc de Assisi, cel la care s-a gândit actualul Papă atunci când şi-a ales numele pastoral. Şumuleu Ciuc, chiar dacă nu are o rezonanţă mare în rândul creştinilor ortodocşi din România, are o importanţă majoră în lumea catolică şi această vizită ar trebui să puncteze în direcţia popularizării în rândul ortodocşilor a acestui eveniment puternic încărcat spiritual şi creşterea respectului şi aprecierii interconfesionale.

Din punct de vedere al geopoliticii regionale, faptul că Papa va promova mesajul unităţii este important, având în vedere că Europa, şi în special Europa Centrală şi de Est, trăieşte o perioadă cu o polarizare politică şi socială puternică. Vechea năpastă a naţionalismului toxic s-a abătut asupra Bătrânului Continent şi fracturi sociale, de obicei opozabile pe linii ideologice, de stânga şi dreapta, anti şi pro-europene, s-au exacerbat şi au început să se acutizeze. Papa Francisc s-a pronunţat în trecut cu privire la pericolul naţionalismului care dezbină, predicând în favoarea unei singure comunităţi europene, fără să facă referire directă la separatismul catalan sau Brexit, dar având aceste mişcări, cu siguranţă, în vedere.

Trebuie să avem în vedere că vizita va avea loc imediat după alegerile europarlamentare. România s-a distanţat deja de direcţia europeană, la nivel declarativ, dar şi prin acţiunile luate împotriva justiţiei. Prin urmare, mesajul papal va avea cu siguranţă o ajustare, în funcţie de rezultatul alegerilor. În cazul în care partide pro-europene vor înregistra câştiguri în aceste alegeri, mesajul va fi unul al continuităţii şi al reiterării aderenţei poporului român la proiectul şi civilizaţia europeană creştină. Dacă rezultatul va fi unul al perpetuării euro-scepticismului, atât la nivel naţional, cât şi european, mesajul va fi, probabil, mai apăsat, amintind românilor de promisiunea lui Ioan Paul al II-lea şi progresul pe care l-am înregistrat în ultimele două decenii, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană şi NATO.

De luat în considerare că Papa Francis s-a exprimat deja şi  cu privire la responsabilitatea şi datoria pe care o are clasa politică faţă de societate, în mesajul de Anul Nou pe care Vaticanul îl emite, considerat de referinţă pentru direcţia geopolitică a micului dar extrem de influentului stat din Peninsula Italică. În acest mesaj, Papa a adus aminte de cele opt beatitudini ale politicienilor, enunţate prima oară de cardinalul vietnamez François-Xavier Nguyễn Vãn Thuận. Aceste beatitudini sau starea de înţelepciune politică perfectă pe care un servitor al societăţii civile o poate atinge includ credbilitate prin exemplu personal, lupta pentru binele comun, nu pentru interesul propriu, precum şi înţelegerea profundă a propriului rol, ca politician. Aceste calităţi ar putea fi reamintite oficialităţilor române aflate în loja oficială, Vaticanul fiind cu siguranţă la curent cu evoluţia politică din România, precum şi cu rezultatul recent încheiat al alegerilor europarlamentare, la momentul vizitei. Să nu uităm că Papa Francisc, pe lângă calitatea pastorală, este şi şef de stat, şi îşi înţelege rolul politic şi influenţa pe care o are în rândul creştinătăţii.

La finalul zilei, peste dimensiunea ecumenică, politică şi geopolitică a vizitei papale, cred că ceea ce contează este emoţia ce se va propaga în rândul românilor. Dacă judecăm după ultima vizită a unui Papă în România, atunci, pe fondul unei Românii care este obosită de o continuă luptă politică, săturată de o clasă politică în care participanţii sunt percepuţi, în mare parte, unul şi acelaşi rău, vizita ar trebui să fie o pată de speranţă şi o reînnoită încredere în puterea credinţei ca element de unitate. Papa, prin umilinţa de care a dat dovadă se consideră un simplu pelerin, aşa cum s-a numit şi în recenta vizită în Maroc, “un pelerin al păcii şi al fraternităţii“. Un pelerin înarmat cu o puternică unealtă a credinţei – speranţa. Speranţa într-un viitor mai bun. Ceva de care românii au mare nevoie. Ceva de care România are nevoie. Această speranţă este mai puternică în mâinile celor care aşteaptă viitorul cu entuziasm, mâinile tinerilor care se pregătesc să îl clădească. Cu siguranţă,  mesajul lui Francisc va fi unul care, într-o formă sau alta, va vesti, precum Ioan Paul al II-lea, o nouă perioadă de progres şi prosperitate, bazat pe tinerii din România şi pe valorile creştine, poate cea mai importantă lecţie pe care am putea să ne-o asumăm azi.